E mereu voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? II

Idea ca Pavel era bolnav in mod iremediabil sau ca Dumnezeu a refuzat sa il vindece, i-a facut pe multi crestini sa creada ca Dumnezeu uneori zice "Nu" la rugaciunile noastre de vindecare sau ca este voia Lui sa fim bolnavi uneori, si multi sfinti ai Lui accepta boala ca pe o binecuvantare, din care trebuie sa invatam o lectie; este privita ca o metoda pe care Dumnezeu o foloseste sa ne umileasca si sa ne conduca mai aproape de El. Baza conceptului asta e "tepusul in carnea" lui Pavel (2 Corinteni 12:7-10)

Era tepusul din carne o boala?
Exista mai multe opinii cu privire la tepusul in carne. Opinia general acceptata e ca era vorba de o oftalmie cronica, o boala la ochi, care desi nu e extrem de dureroasa, il facea pe Pavel respingator in aspect. S-a dedus asta din Galateni 4:13-14.
Dar citind Fapte 9:17-18, vedem ca Dumnezeu l-a vindecat pe Pavel intr-o anumita ocazie de orbire. Daca ar fi sa imbratisam opinia comuna, ar trebui atunci sa spunem ca Dumnezeu nu a lucrat o vindecare buna in Pavel!

"Tepusul in carne", oricare ar fi lucrul la care se refera, l-a atins pe Pavel, dar cu siguranta NU A FOST DUMNEZEU CEL CARE A TRIMIS-O, tinand cont ca este mentionat specific lucrul asta: era vorba de un sol, un mesager de-al satanei.

Cei care sustin ca ar fi de la Dumnezeu, deduc asta din faptul ca mai devreme Pavel spusese ca motivul prezentei tepusului era abundenta, stralucirea revelatiilor, prin urmare Pavel trebuia tinut smerit cumva, "sa nu se umlfle/ridice/inalte de mandrie". Ei asociaza agentul actiunii de "smerire" cu Dumnezeu.
Si eu gandeam la fel, dar Dumnezeu mi-a dat harul sa vad lucrurile altfel:

Stiti ca exista si o "inaltare" dupa Voia Lui Dumnezeu? In mai multe pasaje, si in Vechiul, si in Noul, de ex. in 1Pe 5:6 Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
Mai sunt si alte locuri unde spune despre a fi inaltat.
Unii zic ca "Pavel avea o problema cu mandria, asa ca Dumnezeu i-a trimis un tepus, sa il tina smerit, sa il franga". ... In primul rand, asta nu e un principiu biblic: Dumnezeu spune "Smeriti-va" . NOI trebuie sa ne smerim, trebuie sa fie un act al propriei vointe, pornit din liberul arbitru, altfel, daca ar fi Dumnezeu cel care o face, ar fi calcare in picioare, dictatura, umilire, iar Dumnezeu nu a intrat niciodata peste vointa omului. Tocmai idea asta gresita despre Dumnezeu i-a tinut pe multi departe de El, sau pe altii i-a facut sa le tremure balamalele, slujindu-i de la o oarecare distanta, fara sa guste dulceata bratelor Lui, pentru ca asta a fost Dumnezeul care li s-a "servit" (datorita intrepretarii gresita a unor episoade din VT).

Smerenia nu e ceva pe care sa o fortezi peste o persoana, trebuie sa iasa din interior spre exterior, trebuie sa fie o realizare PERSONALA a starii noastre reale: despre ce suntem fara Dumnezeu, si ce suntem cu si in Dumnezeu. (Ah, multi ani mi-au trebuit sa inteleg diferenta...)

Mai degraba, eu cred ca acolo se refera la faptul ca Pavel, peste tot pe unde mergea, era laudat: invia morti, vindeca orbi, facea minuni, atragea multimi, si traia la un nivel atat de inalt, incat toti spuneau: "Vreau sa fiu ca Pavel! Vreau si eu sa fiu pus in inchisoare si sa vina un cutremur sa deschida usile!".
Ptr ca de fiecare data cand se intampla ceva impotriva Lui Pavel, el, prin credinta lui, vedea situatia aia rasturnata ptr binele lui. Oamenii vedeau asta si voiau si ei intelepciunea si puterea asta in vietile lor.
Dar ... si satan a vazut asta: cati oameni se intorceau la Dumnezeu, ptr ca vedeau in cata revelatie si victorie pasea Pavel. Asa ca satan a vrut sa il traga in jos, a vrut sa faca ceva ca sa il impiedice sa fie atat de inaltat de Dumnezeu. LA ASTA SE REFERA! "Ca sa nu fiu inaltat peste masura" (traducere literala din original), NU "ca sa nu ma ingamf, sau sa ma trufesc", cum redau unele traduceri, in mod gresit, dupa parerea mea.

(aici fac un p.s.: sunt unii care spun ca ei sunt ca apostolul Pavel, ptr ca au un tepus in carne, o boala care sa ii tina smeriti. DAR sa nu uitam ca motivul prezentei tepusului in carnea lui Pavel era "abundenta, stralucirea descoperirilor". Pavel a scris jumate din Noul Testament! Asa ca cine nu a avut o abundenta de revelatii, sa nu se ascunda in spatele tepusului lui Pavel!
Multi oameni comuni, care nu au nici un fel de relatie cu Dumnezeu, drogati, prostituate, adulteri, alcoolici, care, atunci cand aud ca e Voia Lui Dumnezeu sa fie vindecati si fizic, raspund: "Ei, stii, eu am un tepus in carne, ca Pavel" !!!.... O, Doamne....

Un om care a avut o revelatie extraordinara cu privire la neconditionalitatea Dragostei Lui Dumnezeu, si a imbracat forma in caracterul lui, si a pus-o si pe hartie, a fost Traian Dorz, si intr-adevar, el a avut parte din belsug de "tepusi in carne", ca si Pavel: batai, inchisori si persecutii amare... Putini dintre noi, impinsi cu acelasi fel de tepusi, am ramane cu fruntea sus, cum a facut-o el.
Bineinteles ca acum fiecare avem parte de "tepusii" caracteristici vremii si locului in care traim, (cele din partea autoritatilor aproape ca nu mai exista, in Europa, insa asta nu va mai dura multa vreme...), dar intensiteatea intepaturilor (fie ele socio-politice, fie de natura emotionala, din partea rudelor de sange, sau a colegilor) va depinde intotdeauna de abundenta de revelatii ptr care ne punem la dispozitie sa le primim; iar asta va tulbura fara doar si poate apele ateismului sau (la fel de inrobitoarele ape) ale religiozitatii!
inchei paranteza)

Sa revin la 2 Cor. 12:
Cuvantul lui Dumnezeu nu spune ca acest "tepus" era o boala.
Haideti sa vedem in ce context mai e folosita expresia de "tepus in carne" in Biblie:
Termenul in greaca e "skopolos", care inseamna orice lucru ascutit.
Aceeasi expresie e folosita si in Numeri 33:55 si in Iosua 23:13. Inainte ca Israel sa intre in Canaan, Dumnezeu le poruncise sa goneasca si sa distruga locuitorii acelei tari (lucru pe care mult timp nu l-am inteles, dar apoi am vazut, din urmarile pe care neimplinirea poruncii asteia le-a avut, necesitatea taierii unei maini sau a unui picior cangrenat, care va infecta intregul corp, ucigandu-l), pentru ca, daca nu ar fi facut-o, acele popoare ar fi devenit "spini in ochi" sau "ghimpi în coaste" ptr Israel. Astea semnificau probleme, piedici sociale, culturale, de natura spirituala, nu boli.
Nu gasim in nici intr-un caz in Biblie tepusul sa insemne infirmitate fizica.
Era un demon, un inger al satanei care avea misiunea sa il palmuiasca pe Pavel. Cuvantul lui Dumnezeu da termenului "palmuire" semnificatia de "persecutare", "umilire", expresii pe care Pavel le foloseste in 1 Cor 4:11 ptr a descrie starea lui si a colaboratorilor lui.
Ptr a-l umili pe Isus, l-au scuipat, l-au palmuit, l-au batut... (Matei 26:67)

Motivul ptr care oamenii cred ca era vorba de o boala, e din cauza cuvantului "neputinta", "slabiciune" in alte traduceri, folosit de 2 ori in vs. 9. "Si El mi-a zis: harul Meu iti este de-ajuns; caci puterea Mea in slabiciune/neputinta/infirmitate este facuta desavarsita. Deci ma voi lauda mult mai bucuros in slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos sa ramana in mine.

10 De aceea, simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in persecutii, in stramtorari pentru Cristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare."

In ziua de azi uzul exclusiv aproape al cuvantului "infirmitate" este cel cu privire la o slabiciune, boala fizica. Din cauze asta avem infirmiere ;)

Dar vedem ca in vocabularul biblic, infirmitate, slabiciune mai inseamna si altceva: in Romani cap 8:26 spune ca "Duhul ne ajuta in slabiciunile/neputintele noastre. caci nu stim sa ne rugam, asa cum ar trebui, dar insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite."

Deci o slabiciune este si a nu sti sa ne rugam.

In dictionar, slabiciune semnifica orice fel de inadecvare fata de un anumit standard.

Cand Pavel spune ca "ma voi lauda in slabiciunile mele", noi presupunem ca e vorba de boala, dar daca analizam contextul, vedem in cap 11 la ce slabiciuni se refera:

vs. 30 Daca e vorba sa ma laud, ma voi lauda numai cu lucrurile privitoare la slabiciunea mea.

Si le citim aici: 1 Cor 11:23-27 "...osteneli, inchisori, lovituri, ...pericole de moarte, ...improscat cu pietre, naufragii, ... primejdii pe rauri, din partea jefuitorilor, din partea neamurilor, din partea paganilor, oboseala, munca, nedormire, foame, sete, frig, lipsa de imbracaminte", si ATENTIE: TOATE astea, le vedem caracterizate de Paul in vs 28 "lucruri din afara".

(Desigur, apoi Pavel a adaugat si o alta slabiciune dinauntrul lui: grija ptr toate bisericile, desi stia ca nu trebuie sa ne ingrijoram de nimic (Filipeni 4:6), recunoscandu-si slabiciunea asta in vs 29. "Cine este slab si sa nu fiu si eu slab? Cine cade in pacat si eu sa nu ard?", dar nu despre asta vorbim aici.)

Asadar, versetul 10 din cap 12, vazut in contextul lui corect, vorbeste despre PERSECUTII!!

Cred ca Cuvantul se explica atat de bine singur... E suficient sa ne lasam arsi de sete si de pasiune ptr inima Lui, si sa vrem sa vedem lucrurile cum le vede El, si ... nu dureaza mult pana prejudecatile se vor usca si vor cadea singure.

Asa cum poporul Israel avea spinii si tepusii lui, Canaanenii pagani, asa si Pavel avea tepusii lui, evreii religiosi, si era mereu vorba de satan care impingea oameni sa ii impiedice in orice fel lucrarea. Si de tepusii ASTIA Pavel voia sa fie eliberat, asa cum facuse cerere explicita de rugaciune si de lupta spirituala fratilor lui din biserica din Roma (Romani 15:30-31).

Cred cu toata inima ca Dumnezeu ne-a pus la dispozitie autoritatea sa invingem SI orice fel de boala (pe langa bolile sufletesti), dar asta nu inseamna ca cine nu crede asta, si nu se foloseste de ea, este o persoana oribila, sau mai putin crestina decat cine o face. Nu, ptr ca nimeni nu poate sa faca lucrurile astea in maniera cea mai perfecta. Eu insami abia invat si am facut abia primii pasi in directia asta.
Ci pur si simplu, vom reusi atat cat vom cunoaste si vom actiona in credinta, sa beneficiem in diferite grade, aici pe Pamant, de ceea ce Isus ne-a asigurat la cruce.
De ceea ce urmeaza dupa... vom beneficia cu siguranta cu totii.


(revin)

Cum trebuie sa fie lupta?

Am avut o discutie ieri cu o fiinta foarte draga mie, si fiind o ora tarzie, realizez acum ca inspre finalul discutiei am cam ametit lucrurile.
Incerc sa ma readun aici.

Vorbeam despre fapte si credinta.
Cum am mai mentionat si in alte posturi (dar se vede ca nu suficient de clar), reamintesc ce m-a invatat Dumnezeu in ultimii ani (cu mare dificultate, greu mi-a fost sa imi reeduc mintea...):
Eu de mica am fost invatata, conform bineicunoscute dogme ortodoxe, ca voi fi mantuita daca voi crede si daca voi face multe fapte bune.
Am descris mai jos si frustrarea pe care fortarile mele sa le fac pe amandoua mi-o aducea.
Si abia cand am descoperit cum trebuie sa fie, m-a inundat intr-adevar pacea, si odihna!
LOCUL in Imparatie imi este asigurat pe baza credintei: faptul ca cred ca toate pacatele mele au fost platite: 1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. Dumnezeu a ales sa stearga tot, insa ca sa beneficiez de LOCUL cu El, trebuie sa cred asta!
El a obtinut haina alba in locul meu, lucru pe care eu, cu toata morala mea nu l-as fi obtinut nicidata. E darul gratuit, e HARUL!
Efes 2:8 Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.Efes 2:9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Functia credintei este de instrument ptr a atinge harul, de a mi-l insusi!

In felul asta obtin NEMERITAT (e CADOU GRATUIT, si ... e nevoie de multa umilinta sa invatam sa primim ceva ce nu meritam) neprihanirea cu care sa pot intra in Sala Tronului, DAR CE voi face o data ce voi iesi din Sala Tronului, o vor decide FAPTELE MELE!

Dumnezeu vrea ca odata ce am experimentat regenerarea duhului meu, sa incep sa pasesc in fapte bune, dar El nu vrea ca eu sa le fac din obligatie. E un mare orgoliu ascuns sa consider ca voi reusi vreodata sa imi rascumpar CADOUL facut, incercand sa imi echivalez cumva, sa imi castig sau sa imi recompensez macar in mica parte locul oferit!
Sa vreau sa adaug faptele mele, din sentimente de vinovatie sau ptr ca "nu merit, si tre' sa fac ceva sa merit" e o jignire la sacrificiul lui Isus, e ca si cum as spune ca "Darul Tau nu e deajuns, tre' sa mai fac si eu ceva, sa pot sa beneficiez de el. Moartea Ta nu a fost suficienta sa compenseze pacatele mele, tre sa ma adaug si eu cateva fapte bune".

DA, Dumnezeu se asteapta de la mine sa fac fapte: Efes 2:10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Nu pot spune ca am credinta in duhul meu, daca nu iese afara prin fapte: Iacov 2:17 Tot aşa şi credinţa: dacă n'are fapte, este moartă în ea însaş.
Iacov 2:20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?
DAR nu trebuie sa le fac din obligatie, asta e orgoliu musamalizat!! Ci ele trebuie sa fie un raspuns natural.
Iar cand o mai dam in bara (ceea ce e inevitabil, cat vom trai in trupul asta vom mai pacatui), tre' sa ne reeducam mintea, sa traim dupa ceea ce duhul ne spune, nu carnea: sa ne amintim ca Dragostea Lui nu se va departa de la noi, si ca Rom 8:1... acum nu mai exista condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
DACA ma simt condamnata ca nu am facut x fapte, ca nu am citit nu stiu cate cap. din Biblie pe zi, ca nu am facut cine stie cate alte chestii (care sunt religiozitate daca le fac din obligativitate), atunci inseamna ca traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, nu dupa cele ale Duhului care salasluieste in duhul meu!!


Sunt considerata neprihanita de catre Dumnezeu prin credinta.
DAR mantuirea mea o mentin daca DOAR daca credinta mea este pusa in actiune, prin fapte, (altfel intervine impietrirea treptata a inimii, si renuntarea la Mantuire in final).

Si o sa las sa imi continue ideea urmatoarele versete, foarte explicite:
Iacov 2:21 Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
Iacov 2:22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.
Iacov 2:23 Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”Iacov 2:24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
Imi duc mantuirea la capat si voi fi considerata neprihanita SI in final, in Ziua Din urma, DOAR daca imi voi pune credinta in actiune, prin fapte.

DAR iarasi revin si spun:
Dragostea lui Dumnezeu nu se va schimba fata de mine, daca eu voi incetini in a mai pune in actiune credinta mea.
Eu, ca mama imi voi iubi mereu copilul, indiferent daca la un moment dat ar fugi de acasa, ar deveni drogat, si mi-ar intoarce spatele.
Insa actiunile lui il vor pune pe el in pozitia de a nu mai beneficia de rezultatele dragostei mele.
(Suntem noi cei care am renunta la mantuire, nu ne-o ia nimeni de la noi.)


Ceea ce voi face dupa ce am primit haina alba, vor fi fapte ca raspuns, din dragoste, nu o obligatie; daca intr-adevar am inteles cu ce fel de dragoste ma iubeste, cu cata favoare ma inconjoara, VOI DORI sa le fac!!
Ptr ca Dumnezeu ne schimba dorintele!
Cand ma voi desfata in Domnul, El imi va da dorintele Lui, si prin credinta voi primi ceea ce doresc, ptr ca doresc bine: Psa 37:4 Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

Ceea ce multi ani nu am inteles insa, e ca aceasta schimbare de dorinte urma sa fie un proces:
In primii ani de viata cu Dumnezeu, desi duhul meu fusese rascuparat instantaneu, mintea si emotiile se zbateau puternic sa reacapareze controlul, ca in viata cea veche. Si ma intrebam de ce, neintelegand ca urmau sa fie reinnoite treptat, si ca ritmul eu il decideam.
Abia tarziu am inteles lupta din Romani cap 7. "Faceam ceea ce nu voiam" la inceput, cand carnea inca dicta.
Si ... AICI VOIAM SA AJUNG: nu numai carnea era motivul, ci si doctrina gresita: din cauza ca fusesem educata ca TREBUIE sa ma comport bine (faptele sub o lumina de obligativitate: neaparat trebuia sa fac o anumita cantitate de fapte bune, care sa atarne mai greu in balanta cand vor fi puse alaturi de cele rele, in Ziua Judecatii).
Frustrarile care se nasteau.... cred ca majoritatea care citim aici, le cunoastem.

Nu imi explica nimeni (cu atat mai putin preotii) ca faptele mele vor rasari din ce in ce mai des si mai spontan, ca un fruct nefortat de nici o chimicala, pe masura ce eu ma desfat in Domnul, decid sa petrec timp tot mai mult in prezenta Lui!

Si la fel, nimeni nu ma invata ca FUNCTIA faptele mele nu ERA ptr a-mi mentine pozitia de preaiubita pupila a ochilor Lui, (El ma iubeste oricum, si cu si fara), ci doar ma vor califica in final la o anume rasplatire sau la alta, in Ziua Aceea.

Ceea ce ma va impinge spre fapte va fi Dragostea Lui, constanta peste mine indiferent daca le voi face sau nu, nu frica de ura Lui in caz ca nu le voi face.
Sper ca m-am explicat destul de bine.

Inchei cu raspunsul la intrebarea "Cum trebuie sa fie lupta?"
Dupa cum am descris, la inceputul vietii cu Dumnezeu era dura. Ptr ca era lupta de control.
Dar pe masura ce Dumnezeu m-a crescut, si mi-a revelat lucrurile Lui, lupta a devenit din ce in ce mai usoara, ptr ca Duhul Lui are din ce in ce mai multa libertate sa conduca din interiorul duhului meu, iar carnea nu mai are atatea "voturi" ca alta data.
Lupta impotriva ispitelor nu mai e atat de dificila ca in anii de inceput. Lupta impotriva eu-lui si-a pierdut din usturime. Imi vine din ce in ce mai usor sa renunt la dorintele mele in favoarea altora, sa renunt la lucrurile mele ptr a fi o binecuvantare ptr altii.
Acum inteleg de ce spune in Mat 11:30 ... jugul Meu este usor(bun, in unele traduceri), iar povara Mea este usoara (nu este greu de dus)!"

Abia acum inteleg de ce spune ca avem de luptat "lupta CEA BUNA a credintei".
Daca alergarea mea aici pe pamant, nu o fac izvorata din SIMPLA recunostinta ptr ceea ce Isus a purtat ptr mine, daca faptele mele nu izvorasc ca un raspuns spontan de bucurie, din credinta, ci sunt o obligatie, cu care sa imi merit LOCUL, atunci duc "lupta CEA REA a faptelor" ;))
Insa lupta mea, ca sa fie buna, trebuie sa izvorasca din recunostinta, CREZAND in ispasirea definitiva si suficienta a tuturor mizeriilor mele!!
Motorul, locomotiva vietii mele e credinta.
Credinta ma va duce vreoundeva, faptele doar ma urmeaza, atatea cate voi reusi sa implinesc! ;)

Lupta mea trebuie sa fie o lupta a credintei: sa lupt impotriva indoielii insuflata de lumea asta fara nici un sistem de valori, sa cred ca Dumnezeu a achitat orice pacat al meu, trecut, prezent si viitor, sa cred ca ceea ce mi-a oferit la cruce nu e numai vindecarea duhului meu, ci si a trupului meu, sa cred ca El a distrus efectele blestemului adamic, si mi-a recastigat MIE (si oricui crede) autoritatea asupra diavolului, si orice binecuvantare, spirituala, mentala, emotionala, trupeasca, financiara, in orice sfera a vietii!
Asta trebuie sa fie lupta mea: lupta de a crede!
Ptr ca ceea ce va face sa se manifeste toate astea in viata mea nu vor fi faptele mele cele multe, ci credinta (care se va manifesta oricum, cu siguranta in actiuni)!
Evrei 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-l caută.
Evrei 11:11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, (nu prin bunatatea sau bravura ei) fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise .
11:33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
11:34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
11:35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi;
PRIN CREDINTA...

Si ca sa intaresc si mai bine ideea inutilitatii faptelor ptr accesul in Imparatie, aduc aminte exemplul hotului de pe crucea de langa Isus: nu apucase sa faca nici o fapta buna, (nici sa se boteze, nici sa afle ce mai era si cu Moise, nici sa dea vreo ceva la saraci, sau vreo zeciuiala la templu, etc...), ci pur si simplu pe baza credintei!

Pace tuturor!!

De ce am ales ceea ce am ales - II

E nevoie sa fiu si mai explicita.

Zilele astea am fost intrebata (pe un ton destul de revoltat) de ce nu am ramas sa lupt in tabara ortodoxiei, mai precis a Oastei Domnului, ptr ca (si) acolo sunt multi fii risipitori care au nevoie sa se intoarca "acasa".
Aprob cu toata inima necesitatea, insa am realizat ca a ramane in interiorul Oastei ptr a lupta, ar insemna aprobarea implicita a unor ramuri de invatatura care sunt nu doar niste "accesorii" biblice, ci efectiv antibiblice!! (am explicat deja unele, si o s-o mai fac)
Si asta m-ar tine intr-o pozitie de compromis visavis de ascultarea fata de Iubitul Sufletului meu, si imbratisarea Adevarului.
Nu ca ar fi facut vreo diferenta in dragostea Lui ptr mine, dar ar fi facut o diferenta in modul in care eu as fi raspuns la Dragostea Lui, care ar fi adus cu sine un rezultat diferit in viata mea sub toate aspectele...

Nu am mai putut sa particip la momente de inchinare, care era impartita intre Creatorul Tuturor lucrurilor, si restul altor mijlocitori, Fecioara Maria, si multi alti sfinti care au trait inaintea noastra. Pur si simplu nu am mai putut, cand am lasat sa ma patrunda mai adanc 1Tit 2:5 "Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos".
Apropiindu-ma mai mult de Cuvant, am inteles de ce Bis. Ortodoxa inca permitea distributia rolului de mijlocitor si altora decat Singurului caruia i-a fost atribuit de catre Tatal: neintelegerea in profunzime a distinctiei intre Vechiul si Noul Pact, neintelegerea totala a motivului venirii lui Isus... Suna dur, dar e realitatea.
E suficient insa sa petrecem mai mult timp cu Cuvantul, si ... se explica singur: mijlocirea din vechiul pact, prin Moise (Galateni 3:19, prin intermediul sangelui sacrificiilor) a fost inlocuita zguduitor de radical cu mijlocirea lui Isus: Evrei 8:6, 9:15, 12:24, 1 Ioan 2:1, prin intermediul sangelui Lui. O data ptr totdeauna!!
Sa ignor devierile de la adevarul asta, si sa militez in continuare in randurile ostasesti, sau sa le dau o motivatie bineintentionata, ar fi insemnat sa ii fur gloria care o merita numai El, in acelasi fel in care au facut-o si israelitii de atatea ori. Nu, nu mai puteam sa Ii provoc durerea asta.

Nu am mai putut sa iau numai ce era bun din Bis. Ortodoxa, si sa ignor restul.
Nu puteau fi ignorate: Dumnezeu imi cerea o inchinare nu numai "IN DUH" dar si "IN ADEVAR"!!!
Multe altele au fost lucrurile pe care nu le-am mai putut accepta, multe.

Am fost intrebata de ce nu am ramas sa contribui la schimbarea lucrurilor care nu erau bune in Oaste si in Biserica.
Am zambit amarnic... Inteleg zelul, si inteleg si componenta emotionala care deriva din relatiile de sange, insa (presupunand ca se intelege ca nu emotiile sunt cele care trebuie sa ne dicteze o anumita alegere spirituala), cred ca e mare naivitate sa speri ca se poate schimba ceva.
Biserica Ortodoxa e un mastodont, un angrenaj mult prea intepenit pe temeliile lui ruginite si arhaice (bine intentionate initial, dar otravite subtil si progresiv de-a lungul secolelor, si adanc ofensatoare in mom. actual la Sfintenia lui Dumnezeu), sa mai poata fi schimbat in vreun fel.
Un om infocat ptr Dumnezeu a avut primul dorinta sa faca ceva, un preot pe nume Iosif Trifa, dar a avut loc ceea ce era de asteptat: a fost exclus. Ptr ca nasterea din nou, si viata prin har pur si simplu nu se puteau impaca cu faptele si canoanele pe care "laicii" trebuiau sa le faca ca sa colaboreze cu Dumnezeu (sa-i dea o mana de ajutor adica, lui Dumnezeu) la mantuirea lor (ignorand incheierea, definitivarea si suficienta ispasirii de la cruce: Efeseni 2.8,9, Coloseni 2:6, Galateni 5:25, si ignorand statusul de FII DE REGE, nu de servitori, la care Isus ne-a ridicat, etc, etc) (am scris in alt post si despre rolul si necesitatea faptelor)...

Din pacate viata i-a fost scurtata (nu vrea sa ating subiectul "cine a stat in spatele bolii lui, si de ce", ar trebui sa fie de la sine inteles, citind celelate posturi), dar sunt sigura ca daca ar fi trait mai mult, lucrarea de sfintenie pe care Dumnezeu a inceput-o in el, impotriva pacatului si impotriva compromisurilor, ar fi dus inspre manifestarea din ce in ce mai puternica a puritatii Evagheliei, si ar fi facut din Oastea Domnului o miscare externa Bisericii Ortodoxe.
Din pacate urmasii lui, chiar daca au avut dorinta de a duce lupta mai departe, nu s-au urcat pe acelasi "val" de integritate in cristalinul evanghelic, prin urmare nu au sfarsit unde era de asteptat sa sfarseasca, sperand in van sa poata muta din loc uriasul adormit..., ramanand in interior, luptandu-se cu morile de vant, si simtindu-se permanent inconfortabil oridecateori la slujba se canta "Ceea ce esti prea-cinstita... pe tine te preamarim, ...mantuieste-ne pe noi" ...

In prezent Oastea Domnului are o coloratura, sa spunem mai mult sau mai putin predominant ortodoxa, variind de la o locatie la alta, in functie de membrii ei.
Insa chiar si acolo unde este "mai putin" ortodoxa, ramane oricum o miscare subordonata Bisericii Mama, indiferent de nivelul de predominare a manifestarilor ideologiei tipice in care se asimileaza.
In lumea spirituala asta inseamna oricum imbratisarea intregului "pachet", cu bune si rele...
Ramane sa decidem fiecare dintre noi cu ce devotament merita sa fie adorat, cu cat zel dupa ADEVARUL LUI, ce rezultate vrem sa avem de la viata, si cu ce vrem sa ne prezentam inaintea lui in Ziua aia...

As mai avea mult de spus, dar ma opresc aici.
1 Ioan 4:4 Copilasi, voi sunteti din Dumnezeu si ati fost victoriosi asupra lor, pentru ca Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.

E mereu Voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? 1

Boala e trimisa de Dumnezeu?
E o intrebare care pe mine m-a framantat multa vreme.
Si asta din cauza ca unele pasaje din Cuvantul Lui Dumnezeu par sa sustina ca unele boli au origina divina: povestea lui Iov, tepusul in carnea lui Pavel, infirmitatea lui Timotei, si Trofim care fusese lasat bolnav undeva.

Pasajele astea sunt citate ca dovezi ca Dumnezeu nu vrea sa vindece toate infirmitatile. Interpretarea in felul asta a determinat in multi crestini aceptarea sclaviei bolii, crezand ca Il glorifica pe Dumnezeu cu bolile lor.
Insa o evaluare mai specifica a pasajelor astora FATA IN FATA cu alte personaje biblice care trateaza vindecarea divina, e suficienta ptr a arata ca textele respective definesc boala nici ca pe o binecuvantare, nici ca vine de la Dumnezeu.
Biblia e clara cand defineste boala un lat, o legatura, un blestem (Luca 13:11-16) si nu o binecuvantare de la Dumnezeu (Ioan 10:10, Iacov 1:16-17)

Suferinta lui Iov a fost dorita de Dumnezeu?
Una din cauzele care ne impiedica sa castigam complet o vindecare isi are locul in interpretarea gresita a episodului cu Iov. Chestiunea se pune asa: "Daca Dumnezeu a vrut ca un om drept, ca Iov, sa fie lovit de boala, atunci si eu, cu boala mea, sunt un caz tipic Iov". Suferind de o boala din cauze dumnezeiesti, necunoscute noua. Dar daca asta ar fi interpretarea corecta a pasajelor cartii lui Iov, atunci ne-am gasi fata in fata cu un mare contrast visavis de ceea ce spune Cuvantul Lui Dumnezeu cu privire la vindecare.

Cine era adevaratul autor al suferintelor lui Iov?
In primul rand, e de stiut ca Iov e cartea cea mai veche cronologic vorbind, din Biblie, intr-o perioada in care omul nu se afla inca sub "acoperisul" niciunui legamant, inainte de a fi fost pronuntat Vechiul legamant al lui Dumnezeu cu oamenii, prin Moise.
El era un om drept, se temea de Dumnezeu si fugea de rau (cap 1:1), si dintr-o data necazurile se abat peste casa lui, si peste tot corpul i-au aparut bube, rani. Cu toate acestea Iov nu a pacatuit (Iov 1:13-19-22; 2:7-10).
Tot ceea ce i se intamplase nu era consecinta vreunui pacat ascuns al lui Iov, cum afirmau prietenii lui, ci era rodul a ceva ce avusese loc in cer, intre Dumnezeu si satana, despre care Iov si prietenii lui erau complet nestiutori.
Iov 1:6-12 ne descopera misterul si ne aduce la cunostinta faptul ca satana era acuzatorul lui Iov, si fusese el si nu Dumnezeu, cel care il lovise pe Iov cu toate nenorocirile (Iov 2:7).
Toate suferintele si incercarile la care fusese supus Iov au fost dorite si arhitectate de satana cu scopul sa il provoace si sa il faca s apacatuiasca si sa il indeparteze de Dumnezeu (2:5-6)

IOV cunostea in parte.
La inceputul suferintelor lui, nestiind despre activitatea lui satana peste el, s-a exprimat asa: "Eternul a dat si Eternul a luat. Binecuvantata fie numele Eternului" (Iov 1:21), fraza care este folosita in situatiile adverse ptr a afirma ca anumite circumstante sunt dorite sau trimise de Dumnezeu, subminand si ignorand realitatea a ceea ce se intampla in lumea spirituala.
Ceea ce Iov ar fi vrut sa spuna era ca "Fie ce-o fi, eu raman credincios lui Dumnezeu".
Altfel cum s-ar impaca pasajul asta cu cel din Iacov 1:17: "orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este schimbare, nici umbra de mutare" sau 3:11: "Oare din aceeasi gura a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara?"
Gandind ca raul poate sa vina si de la Dumnezeu, se realizeaza exact jocul satanei!
Se numeste travestire, prefacatorie: sa ne faca sa credem ca e Dumnezeu cel care trimite si raul, si binele, iar el nu are nici o legatura, asa ca de ce sa ne luam de el si sa ne lupatm cu el?
Dar Cuvantul zice clar: "... lupta noastra nu e impotriva carnii si a sangelui, ci impotriva capeteniilor, domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti." (Efes 6:12) iar in vs. 11 sa ne imbracam "cu toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului"
De la cruce incoace NOUA ni se porunceste sa ne impotrivim diavolului, iar el va fugi de la noi (Iacov 4:7), NU ni se spune sa ne rugam, sa imploram pe Dumnezeu si El il va goni ptr noi.
NOUA ni se spune sa poruncim muntelui sa se arunce in mare, nu sa ne jelim despre munte la toti, printre care si la Dumnezeu, ca poate poate s-o indura sa il mute El ptr noi!

Afirmand ca boala e trimisa de Dumnezeu cu scopul de a ne purifica, negam lucrarea lui Isus de la cruce! "...El a luat neputintele noastre si a purtat bolile noastre"

Cartea Iov a fost scrisa sa intelegem ce mare privilegiu avem sa ne fi nascut si sa traim intr-o asemenea epoca, sub Noul Legamant, in care avem promisiunea ca suntem "mai mult decat invingatori, prin Acela care ne-a iubit, si s-a dat pe Sine Insusi ptr noi", si sa ne fie pusa la dispozitie toata autoritatea sa busim la pamant si sa-i frigem coada lu' sarsaila!
De-am realiza cat de mic este el, si cat de mare este Dumnezeu in noi!!

Un lucru e sigur: ca in lucrarea distrugatoare a dusmanului (boli si adversitati, cu privire la care PUTEM FACE CEVA, spre deosebire de persecutii- asta e altceva!!), credinta noastra poate face sa se manifeste Mana lui Dumnezeu in viata noastra ptr a duce la capat planul Lui complet ptr fiii Lui: "Dumnezeu a binecuvantat ultimii ani ai lui Iov mai mult decat cei dintai"

Despre tepusul lui Pavel data viitoare ;)

Ce este BINECUVANTAREA?

Trebuie sa recunosc ca ideea de "binecuvantare" pe care am asimilat-o in trecut era destul de vaga.
Abia in ultimii ani am inceput sa inteleg cu adevarat ce inseamna.

Si am vazut ca binecuvantarea lui Dumnezeu era legata automat de Viata in El.

- mai intai: ce inseamna Viata in El?
Eu cred din ce in ce mai mult ca e starea de plinatate, de existenta dupa proiectul initial, o conectare la Sursa Vietii, relatia intima cu Creatorul nostru, care va aduce implinire in:
1.DUH (esenta noastra, suflarea de viata), in
2.SUFLET (adica in instrumentele duhului: Ganditor =ratiune, in Simtitor =emotii, in Alegator = vointa) si in
3.TRUP.

Noi am fost crescuti ca Viata vesnica e doar o implinire, plinatate spirituala, si nu are (sau are prea putin) a face cu aspectele fizice.
Numai ca ... am inceput sa vad ca nu e chiar asa.
-chiar daca unele (nu zic toate) din invataturile pe care le-am primit de mica mi-au fost predate cu cele mai bune intentii, multe erau gresite, asta e adevarul.

Bineinteles ca Viata vesnica e o stare care o sa se desfasoare fara sfarsit, iar viata asta pe pamant, in comparatie cu vesnicia, e un fir de praf, e zero. Bineteles ca "grosul" va fi cand Il vom vedea fata catre fata. Si atunci o sa ne bucuram la maxim de efectele crucii, in bucurie completa, in sanatate perfecta, pe strazi de aur.
Mantuirea noastra este completa ACUM in duhul nostru, insa va fi completa si in suflet si in trup DEPLIN DOAR la incheierea Erei in care lumea poate inca sa aleaga.
DAR asta nu inseamna ca viata de acum nu are nici o valoare in ochii Lui Dumnezeu, si ca El vrea sa ne taraim cum putem, sa supravietuim cu gandurile, emotiile si trupurile noastre, pana ajungem dincolo.


Isus a venit sa aduca Viata, adica sa reverseze efectele pacatului: blestemul.
Blestemele au fost efectul mortii in:
1. duh in primul rand, care s-a revarsat apoi AUTOMAT si in
2. suflet (minti pervertite, afectiuni deraiate, deci alegeri proaste), si blestem care apoi s-a manifestat si
3. fizic: boli, saracie, violenta, moarte prematura, etc...

Isus a venit sa REaduca binecuvantarile proiectate, promise intial, de care evreii au beneficiat intr-o masura infima, si asta din cauza ca in Deuteronom scrie ca DOAR cine implineste TOATA LEGEA (ceea ce a fost imposibil, nimeni nu a putut-o Implini perfect, decat Isus), doar acela va fi binecuvantat cu binecuvantarile din cap 28.

-daca e sa analizam exact insemnatatea cuvantului Binecuvantare, inseamna Favoare divina pronuntata.
Iar binecuvantarile au 3 directii pentru vietile noastre, ptr ca noi suntem fiinte triunice:

sa le luam de la inceput:
1.Binecuvantari spirituale: as scrie o gramada despre asta, dar nu reusesc: pun doar cateva versete:
Evrei 9:12 (rascumparare vesnica),
Evrei 6:4-6, apoi 14 (Dumnezeu ne-a facut desavarsiti in duhul nostru),
Evrei 12:23 (binecuvantati cu un duh desavarsit, adica perfect, nepatat)
Evrei 1:8 (sa intelegem puterea pe care o avem in duh, aceeasi care l-a inviat pe Isus din morti, o avem DEJA!!, mai ramane sa stim cum sa o facem sa iasa sa inunde si sufletul, si trupul => din cauza asta a ne ruga "Doamne, da-mi mai multa putere" inseamna necredinta, ptr ca nu credem ca El deja ne-a dat tot ce aveam nevoie, mai degraba tre sa ne rugam, "Doamne, multumesc ptr puterea Ta", si sa nu mai venim la Dumnezeu cu muntii nostri, sa ne plangem, ci sa ne ducem la muntii nostri, sa le spunem sa se arunce in mare, sa ne folosim de puterea pe care Dumnezeu a indesat-o in duhul nostru; de asta trebuie sa spunem "Pot totul in Hristos -nu in mine insami-, care ma intareste")
-concluzie: in duh avem tot ce vom putea avea vreodatata: si ce e acolo inauntru, e sigilat ptr vesnicie, nu mai stiu unde e versetul ala unde scrie ca purtam sigiliul Duhului. (la ce foloseste un sigiliu? de ce sigileaza femeile borcanele? sa nu intre aerul sa decompuna compozitia! La fel noi purtam sigiuliul Duhului Sfant, ca nimic sa nu corupa mantuirea duhului nostru).
INSA a lasa ca tot ce Dumnezeu a pus in duhul nostru sa traspara si in gandurile noastre, si in emotiile noastre, si in trupul nostru, si in buzunarele noastre... e un proces, din care fiecare invata atat cat reuseste de-a lungul vietii.
Iar cheia e CUNOSTINTA: spune in Osea parca: "Poporul Meu (nu paganii, ci noi, copiii Lui) piere din lipsa de cunostinta"

Binecuvantarea, favoarea divina este pronuntata si este menita sa locuiasca IN DUHUL NOSTRU! Din cuza asta "am fost binecuvantati cu orice binecuvantare spirituala". Si cu cat punem credinta mai mult in actiune, cu atat binecuvantarea duhovniceasca, spirituala se va manifesta si in celelalte componente ale vietii noastre: In suflet si in trup.

2. Binecuvantari sufletesti: in emotiile noastre: Romani 8:1 "Acum deci nu mai exista nici o condamnare... ptr cei care pasesc DUPA duhul, nu dupa carne" (descurajarea, infrangerea nu-si au locul, ptr ca Dumnezeu ne trateaza si ne vede prin prisma duhului nostru, unde locuieste Duhul Sfant, si acolo este totul pur, desavrasit, nu prin meritele noastre, ci prin credinta in sacrificiul de la cruce pe care ne-o insusim zilnic. Iar daca Dumnezeu ma iubeste neconditionat, si nu ma condamna, de ce sa mai permit dusmanului sau constintei inca neinnoita sa ma condamne?)
galateni 5:22 (multe din roade implica o manifestare emotionala, pace, rabdare, infranare...)
Psalm 16:11 (plinatate de bucurie in prezenta Lui, adica mereu..., dar suntem tristi uneori ptr ca ignoram prezenta Lui)
isaia 26:3
Romani 8:6
- ca astea sa devina reale ptr noi, trebuie sa meditam la ele

3. Binecuvantari trupesti. prima si cea mai evidenta: sanatatea: isaia 53:3-5, iar in caz ca cineva ar crede ca acolo se refrea la faptul ca Isus a purtat doar neputintele noastre spirituale, versetul a fost repetat in Matei 8:17, iar daca Isus a purtat in trupul lui si bolile mele, de ce sa le mai port si eu, prin nestiinta sau necredinta mea? Noi am fost crescuti sa credem ca vindecarile supranaturale au fost doar in vremea apostolilor, dar in marcu 16 spune care sunt semnele celor care ii vor insoti pe cei care cred. Iar daca viata terestra intr-un trup sanatos era programata doar ptr vremea intoarcerii lui Isus a 2-a oara, atunci El ar fi trebuit sa le spuna la toti care veneau la El, acum 2000 de ani "Dragii mei, o sa fiti vindecati intr-o zi, la restaurarea tuturor lucrurilor, pana atunci, indurati boala pe o incercare, ptr ca e Voia mea uneori sa fiti bolnavi!" NU si iar NU!!!

Eu abia acuma incep sa deschid ochii spre adevarurile astea, si mi se par extraordinare, si am inceput sa experimentez ceva victorii, sunt abia la inceput, nu pot sa spun ca lucrurile merg perfect in directia asta in viata mea, dar macar am plecat pe drumul asta)
1 petru 2:24 (AM FOST VINDECATI, nu vom fi)
deuteron 7:15
3 Ioan 1:2 (e Voia Lui sa ne mearga bine, sa prosperam in toate, asa cum prosperam in duhul si apoi in sufletul nostru)
Geneza 12:2 e voia Lui sa prosperam si financiar, iar scopul trebuie sa fie sa prosperam ca sa fim la randul nostru o binecuvantare!! mi se pare inutil sa mai adaug ca Dumnezeu uraste lacomia si idolatria, dar o fac, in caz ca e nevoie sa tina cu picioarele pe pamant pe vreo cineva...
Luca 6:38 o masura buna, scuturata, indesata, care da pe dinafara!! Ne arata CUM, insa cum am mai scris: se poate cadea in extrema ca cineva sa dea, din dorinta de a primi inapoi, chiar de la Dumnezeu; CHEIA este MOTIVATIA INIMII! fara conditia din ...
1 Corinteni 13:3 - dragostea, toate sunt inutile.
Marcu 10:29 de 100 de ori (sa fie doar cuvinte metaforice?...) IN VIATA ACEASTA cu persecutie! ;)

- nu banii sunt problema, ci dragostea de bani (din cauza asta Isus i-a spus tanarului bogat sa vanda tot ce avea, ptr ca el isi punea increderea in bani; Marcu 10:24 clarifica bine asta, ptr ca si ucenicii ca si multi dintre noi, au facut confuzie intre bani si dragostea de bani...)
psalmul 35:27 (unele traduceri zic Domnul, care isi gaseste placerea in pacea robului sau, dar altele cuprind mai bine sensul din original: Domnul isi gaseste placerea in prosperitatea robului sau)
2 Corint 9:8, 11 Dumnezeu vrea sa avem, ca sa avem de unde sa dam ptr orice lucrare sau fapta buna, fiind imbogatiti in toate privintele. Dumnezeu nu vrea sa ne prospere ca sa ne simtim bine pe yaht si sa uitam de El, ci ca sa avem cu ce sustinem vestirea Imparatiei Lui!!

Toti trecem prin perioada in care ne zbatem financiar, cati ani a durat la noi....! Dar stiti cand au inceput sa se schimbe lucrurile la noi? Cand am inceput sa credem lucrurile astea despre care blogaresc. Apoi am inceput sa actionam in credinta, recunoscand ca avem deja toate si ca ne incredem in El ca sa ne multiplice finaciar, dand zeciuiala, si alte oferte. La scurt timp am avut oferta sa venim sa locuim in casa asta, cu tot ce trebuie in ea, si in care am putut sa stam fara sa fie nevoie sa lucrez si eu, sa pot creste pe lavinia, apoi pe giulia, si sa avem ceva surplus sa putem sustine diferite lucrari ptr Imparatia lui Dumnezeu!! Aici in Italia e "un noroc" iesit din comun! Dar noi stim de ce.... ;)

Deuteron 28:1-2... 14 mai intai, In vechiul legamant, oamenii trebuiau sa tina TOATA legea, ca sa vina peste ei binecuvantarile, dar in Noul legamant, Isus a implinit Legea ptr noi, ca apoi sa ne fie atribuita neprihanirea din lege, nu prin fapte, ci prin credinta! (Romani 8:4 galateni 3:13) Deci modul in care intram in binecuvantari e diferit, insa oricum binecuvantarile sunt aceleasi din deuteronom 28. (indiferent de tara, indiferent de timp, in cos si in hambar, (adica in portofel si in banca), in oras, si la tara, in pantec, la lucru, in gradina, totul se va reproduce in viata noastra, etc. El vrea ca noi sa fim atat de binecuvantati, incat noi sa dam cu imprumut, nu sa luam cu imprumut. Vrea sa fim CAPUL, nu coada!!!!!
Deuteronom 7:13, 14 ne va multiplica. Mai clar decat atat ca e Voia Lui sa fim pruductivi in toate...., si ca nu trebuie sa acceptam ca fiind voia lui sterilitatea, de orice fel!!...... Si repet, nu e pe baza de cat de bravi sau buni suntem, ptr ca nimeni nu s-ar ridica la inaltime, ci ptr ca El ni le-a oferit, si ni le-a pus la dispozitie ca sa beneficiem de ele prin intermediul credintei!!!
2 Corinteni 8:9-12 Isus a fost facut pacat in locul nostru, ca noi sa fim neprihaniti, la fel a purtat boala ca noi sa fim sanatosi, si a devenit sarac ca noi sa ne imbogatim (iar toate astea s-au intamplat LA CRUCE, nu in timpul vietii Lui!!! - ce bomba am lansat, asa-i?)
Suna extravagant!! Dar sunt cuvintele Bibliei, si scrie si Motivul ptr care Dumnezeu ne vrea bogati: "ca sa crestem si in aceasta BINEFACERE" (vs. 7) ptr ca
fapte 20:35 "mai binecuvantat este sa dai decat sa primesti", deci bincuvantat este SI sa primesti (ca sa ai de unde sa dai), Si sa dai, dar una e mai mare decat alta!!
Galateni 3:29 mostenitori ale promisiunii in toate formele ei: sprituale, sufletesti, si fizice!!


Eu cred ca doctrina cea mai ucigasa in crestinism azi este cea a Suveranitatii lui Dumnezeu, unde tot ce ni se intampla e Voia Lui, ne rugam, cerand (deci necrezand ca am primit deja totul) sanatate, bani (fie ei si ptr motivatiile cele mai pure), iar cand nu le primim, le luam ca fiind Voia Lui, ca sa ne invete o lectie de caracter.
-ce parinte ar rupe o mana copilului, ca sa il invete o lectie? "daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult nu va va da Tatal Vostru toate lucrurile impreuna cu Fiul Lui?" (parafrazat)
Voia Lui ne este facuta clara, doar ca dusmanul, stiind ca multi din Copiii Lui Dumnezeu i-a scapat deja din gheara, ca sunt deja mantuiti si au destinul vesnic stabilit, se zbate in modul cel mai diperat sa ne tina in ceata confuziei cu privire macar la viata asta... si multi au pierit inainte de vreme, secerati de boala, altii zbatandu-se in diferite lipsuri, adancindu-se in frustrarea de a nu putea fi o binecuvantare, deci a nu se simti impliniti relational, etc...
In fine, sunt multe de zis, fiecare caz e diferit, dar eu sunt sigura ca fiecare a avut mereu sansa de a alege o cale sau alta, si fiecare a facut-o pe cea care avea la baza cunostinta in acel moment, despre Voia Lui Dumnezeu ptr vietile noastre.

UN LUCRU E SIGUR!
Nimeni nu ne mai poate rapi binecuvantarile lui Dumnezeu, ne sunt deja achizitionate. Dar trebuie sa ne vedem mai intai din Sara in Sarai (Printesa, atragatoare, dorita, fertila), din Avram in Avraam (Tatal multor natiuni). Schimbarea incepe in mintea noastra.
Apoi trebuie sa intindem mana in credinta spre ele.
Singurii care ne pot lipsi de binecuvantarile Lui ...suntem noi insine!

Mai sunt inca multe de zis, dar ma opresc aici.