Natura Lui Dumnezeu

Ptr tine, tengie, si nu numai...!

Daca cineva ar veni sa-mi insire verzi si uscate despre sotul meu, as zambi, si ... l-as invita "sa manance mai intai un sac de sare" cu el(cum se spune la noi in popor), si apoi sa-mi spuna care e adevaratul lui caracter.

Nimeni nu poate cunoaste cu adevarat cum e o persoana de la distanta, interpretand subiectiv unele gesturi ici-colo.

La fel, nu putem spune ca stim noi CUM e Dumnezeu, pescuind cate un episod in mod selectiv din Vechiul Testament, daca nu ii dam curs invitatiei:
Apoc 3:20 Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

Din pacate, multi nu il invita TOCMAI ptr ca au o imagine distorsionata despre El...

Sa o luam de la inceput.

Daca Dumnezeu e Dragoste, atunci cand a creat ingerii, le-a dat liberul arbitru, ca sa poata alege din propria lor vointa sa raspunda la Dragoste.

Era de asteptat ca liberul asta arbitru mai devreme sau mai tarziu sa fie folosit in toate directiile, inclusiv cea impotriva Datatorului ei.

Era un risc pe care Autorul si l-a asumat, dar... nu se putea altfel.

Apoi, tot fiindca El e Dragoste, a creat si omul, caruia i-a dat un anumit domeniu, Pamantul, sa fie Rege pe el, "dupa chipul si asemanarea Lui", tot cu acelasi liber arbitru.

Creatia omului a fost ceva cu totul si cu totul special.

Si aceeasi ocazie de a raspunde din propria intitativa i-a fost data si Lui, oferindu-i-se posibilitatea de a se opune prin "fruct".

Insa omul, spre deosebire de Lucifer, a intors spatele la Dragoste cazand intr-o pacaleala mai mult decat din premeditare.

Si din cauza asta, omului i s-a dat sansa de a se reintoarce la relatia cu Creatorul lui, spre deosebire de Lucifer, care nu a avut nici un ispititor.

Vreme de 2mii si ceva de ani de la nasterea ei, Dumnezeu s-a raportat la omenire in general "prin har", netintand cont de actiunile care derivau din natura lor, care devenise corupta. Nu le IMPUTA consecintele firii lor pacatoase.
Rom 7:9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam.

De ex. Cain nu a trebuit sa plateasca "dinte ptr dinte", ci a fost din contra, protejat.

Iar asta se intampla in virtutea unei promisiuni de rascumparare facuta imediat dupa cadere: "Samanta femeii va zdrobi capul sarpelui".

Si unica sansa ca omul sa poata avea o relatie cu Dumnezeu era prin credinta in acea promisiune, si punerea in actiune a acelei incredintari, simbolizand-o prin varsarea sangelui unui miel, ca o umbra a ceea ce urma sa vina!

Din pacate, tratamentul asta "de har" omul incepuse sa-l interpreteze gresit: se comparau unii cu altii, "si-asa, nu se intampla nimic daca fac ceva gresit", si incet-incet s-au adancit atat de tare in intunericul din inima lor, incat l-au eliminta complet pe Dumnezeu din vietile lor.

Se facuse o cangrena atat de oribila, incat era nevoie de o amputare, ptr ca mentine in viata stropul de Bine care mai pulsa.

Asa ca a fost nevoie de un potop.

Insa la scurt timp dupa aia, omenirea se indrepta exact in aceeasi directie.

Si cunoscandu-ne mai bine decat oricine, Dumnezeu a mizat pe orgoliul omului, si i-a dat Legea.

Cu 2 directii:

1. Stiind ca omul tine la reputatia lui in fata celorlati oameni, i-a dat un Standard cu care sa fie masurat de catre ceilalti. Si daca nu o face ptr el insusi, macar de ochii celorlalti va incerca sa mentina un oarecare nivel de "moralitate" intre el si ceilalti, daca nu de unul singur, intre cei 4 pereti...

Deci ptr a pune franele partial la procesul de decadere morala DIN EXTERIOR.

2. ptr a ne deschide ochii, sa ne constientizam starea.

Daca tot credeam ca suntem asa de buni, si ca am putea avea vreun merit personal vreunul, atunci... Dumnezeu ne-a dat Standardul Lui, sa vedem cat de inalta e puritatea Lui, si ca nimeni nu se poate ridica pana acolo.

Era scris ca trebuiau implinite TOATE acele legi. Si cine incalca una, le incalca pe toate.

Dumnezeu a vrut sa ne arate prin Lege care era situatia noastra de fapt.

"Daca tot credeti ca sunteti suficient de buni sa pretindeti ca meritati sa aveti acces la Lumea mea, atunci: poftim Legea, sa vedem daca chiar puteti cu propriile forte sa va ridicati!"

Perioada cat a fost valabila Legea, din pacate comporta si imputarea propriilor abateri de la Stadard fiecarei persoane in parte!!

Si din cauza asta, citim episoade in Vechiul testament, care par a arata o latura cruda a lui Dumnezeu.

Insa ... ceea ce este crud de fapt, este spatele pe care omul l-a intors lui Dumnezeu.

Era nevoie ca Dumnezeu sa ii lase pe oameni o vreme sa vada ce inseamna sa isi poarte singuri consecintele propriei naturi.

Si din pacate, da, asta a insemnat sa se dea la o parte, sa permita ingerului mortii sa secere in dreapta si in stanga, nu ptr ca El a dorit-o, ci ptr ca omul a ignorat avertizarile lui, si L-a scos din schema.

Si absenta Lui a insemnat prezenta Raului, sub diferite forme: boala, saracie, moarte...

In sensul asta se pot interpreta versete ca:

Deu 32:39 Să ştiţi dar că Eu sînt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea.
Isa 45:7 Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.

A fost dura ptr Dumnezeu sa asiste la perioada asta, insa ... era necesar.

Bineinteles ca efectul ping-pong la Lege, a fost o dezlantuire si mai apriga a naturii pacatoase din noi.

Cu cat ni se spune "Sa nu..." cu atat firea se incinge mai tare sa faca ceea ce i s-a spus ca nu-i face bine, degeaba...
păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n'aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” (Rom 7:7)

E ca si in intamplarea aia in care un om cu un caracter deosebit de bun, a vrut sa domesticeasca niste cai pe care ii avea pe o pasune, ca sa-i mule pe alta pasune.

Asa ca a incercat cu un lat in jurul gatului sa incerce sa-i ghideze. Insa... asta nu a facut altceva decat sa scoata la iveala toata salbaticia din ei: s-au zbatut pana la sange, nestiind sarmanii ca latul le salva viata: altfel, daca nu puteau fi transportati de pe acea pasune, urma sa fie impuscati.

In final sleiti de puteri, caii au cedat, si au putut fi transportati, insa.. de cate ori se apropia proprietarul de ei, pe noua pasune, puneau rapid capul in jos si tremurau de frica, din cauza ca au interpretat complet gresit gestul proprietarului, atribuindu-i niste calitati pe care el nu le avea.

Salbaticia din ei insisi i-a facut sa sufere atat de mult, nu latul proprietarului.

Latul de fapt i-a dus spre salvare.

La fel Legea. Ne-a dus spre salvare. A scos la iveala ceea ce eram de fapt, inauntru, in duhul nostru, si ne-a arata nevoia de a fi salvati cumva de noi insine.

Legea arata cu degetul spre Isus.

Ceea ce a avut loc la cruce, a fost incheierea perioadei in care Dumnezeu le-a imputat fiecaruia propriile consecinte, incheierea lerioadei de "lectie", si inaugurarea perioadei in care
Ierem 31:34 Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicînd: „Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.

Ptr ca acum Dumnezeu ne pune la dispozitie o schimbare din interior spre exterior, o regenerare "a priori":

Singurul care a putut implini Legea deplin a fost Isus, si neprihanirea asta ne-a facut-o cadou fiecaruia.

E mereu voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? V

Unii spun ca bine-bine, nu Dumnezeu trimite boala, nu e voia lui sa o experimentam, INSA EL O INGADUIE, ca sa invatam lectii de caracter.
Daca vrem neaparat, omeneste vorbind, putem sa vedem lucrurile si asa, dar asta nu inseamna ca boala ar putea fi numita Voia lui permisiva, ptr ca Dumnezeu este absolut, si voia lui este la fel de absoluta. Ori alba, ori neagra.

Dumnezeu nu consimte tacit boala, la fel cum putem spune ca Dumnezeu nu consimte tacit pacatul (ptr ca sunt interdependente in existenta lor). El face tot posibilul sa il stopeze, ne pune tot felul de piedici, semnale de atentionare, insa in cele din urma suntem noi cei care permitem si decidem soarta noastra, atat spirituala cat si fizica.

La punctul asta multi ar indrepta degetul spre diversele situatii din Vechiul Testament, cand Dumnezeu a trimis (adica a autorizat) lepra peste Miriam, sau moartea printr-o anumita boala peste intaii nascuti ai familiilor egiptene, etc.
Trebuie intai precizat ca vorbim de perioada Vechiului Legamant al Legii, cand omul se raporta la Dumnezeu pe baza de merite, invers fata de cum o facem noi, prin har.

In niciunul din cazurile astea boala nu era o "binecuvantare", ci era un blestem, o pedeapsa: despre Miriam nu s-a mai spus nimic altceva decat ca a murit curand dupa aia. Nu a mai fost reabilitare dupa.
Boala nu i-a ajutat cu nimic, ci le-a facut rau. Mai bine zis, si-au facut singuri rau.

Deuternom 28 afirma clar ca boala e un blestem, nu o binecuvantare.
Da, era o vreme cand Dumnezeu s-ar putea spune ca trimitea uneori boli peste oameni, (chiar asa e si terminologia biblica, dar ... o sa vedem mai incolo exact nuantele de traducere, de la caz la caz) ptr ca asa a ales El: a rezervat aceasta fereastra de timp in care oamenii isi experimentau consecintele pe propria piele, insa NU ptr ca ar fi inventat El boala, si ar fi dorit-o, ci ptr ca, fiind scos din schema, prin neascultare, absenta Lui a insemnat prezenta dusmanului cu toate nenoricirile lui, si sub Vechiul Legamant omul nu avea nici o autoritate asupra dusmanului, era la dispozitia lui!!
Despre "cauzalitatea cazul Iov" voi vorbi in interiorul altei teme ;)

Galateni 3:13,14 spune ca "Hristos ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-se blestem pentru noi (caci este scris: Blestemat este oricine care atarna pe lemn) pentru ca binecuvantarea data lui Avraam sa vina peste neamuri, in Hristos Isus, pentru ca noi sa primim, prin credinta, promisiunea Duhului"
Si dupa cum am mai spus, daca unii oameni refuza sa asculte si sa invete din Cuvant, care ne explica ce s-a ales de blestem, si cum putem beneficia de binecuvantare in toate formele ei (nu prin merite, ci simplu, crezand), atunci bineinteles ca prin incapatanarea sau nestirea lor il exclud pe Dumnezeu (uneori complet, alteori doar cu privire la aspectele fizice ale binecuvantarii), iar asta ii expune saraciei si bolilor, care... pot cu chiu cu vai deveni profesori, INSA... NU ASTA E SISTEMUL PROIECTAT SI VOIT DE DUMNEZEU!

Deci e gresit sa spunem ca Dumnezeu i-a paralizat pe unii, ca sa ii invete o lectie de caracter.
Cat de crud am clasifica un parinte care rupe un picior copilului ptr ca nu e prea ordonat, ba chiar serviciile sociale l-ar lua la rost, insa ... pe Dumnezeu nu ne sfiim sa-l ponegrim cu astfel de trasaturi, de ca si cum El insusi nu ne-ar fi spus:
Mat 7:11 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!

Si tocmai de asta, la vremea hotarata, toate efectele neascultarii, deci si bolile umanitatii au fost puse 1 data ptr totdeauna peste Mielul Bland...

Sa ajungem sa credem ca anumite boli de care nu suntem vindecati sunt rodul unui plan neinteles prea bine al lui Dumnezeu, este farsa cea mai vicleana pe care dusmanul o masluieste in viata credinciosului, cu scopul specific de a nu mai cauta vindecarea, de a crea sentimente de condamnare legalista, confuzie (ptr ca totusi inca mai apelam la pastile de cele mai multe ori), si cel mai grav de a da vina pe Dumnezeu pentru raul respectiv, si de a iesi din cursa cat mai rapid posibil, ca doar ... "ne-a sosit ceasul", cand Dumnezeu ne expune atat de clar proiectul lui ptr noi, de viata lunga:
Psa 91:14-16 „Fiindcă Mă iubeşte-zice Domnul-deaceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
Cînd Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strîmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.
Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mîntuirea Mea”.

Boala este consecinta mai multor factori:
In primul rand pacatul individual poate fi elementul care da loc dusmanului sa dezlantuie o neputinta (Ioan 5:14): Sentimente si stari ale sufletului negative nu fac nimic altceva decat sa deschida larg usa dusmanului, invitandu-l sa-si faca de cap.
In momentul in care am crezut si am primit darul de la cruce, duhul fiecaruia dintre noi a fost regenerat instantaneu, si sigilat (ptr totdeauna, daca alegem sa ramanem asa), insa ... oricat de crestini si rascumparati in duh am fi, daca nu ne daruim continuu restul fiintei noastre lui Dumnezeu, si supunem orice gand rob lui Hristos, atunci ... cu siguranta dusmanul va incerca sa castige cat mai mult din restul fiintei unde mai poate avea inca acces, prin nestiinta noastra.
Rom 6:16 Nu stiti ca atunci când va dati pe voi însiva ca sclavi ca sa ascultati de cineva, sunteti sclavii celui de care ascultati: fie ai pacatului, care duce la moarte, fie ai ascultarii, care duce la dreptate?

In alte cazuri pur si simplu e vorba de influente demonice generationale, care tin de vointa intentionala a cuiva la un moment dat, si apoi de cea permisiva (constienta sau inconstienta) a urmasilor sai, transmisibile deci chiar din stra-stra..., care actioneaza asupra mult prea multor nou-nascuti... :(
Stiu ca deschid o rana foarte delicata, insa ma limitez la a spune doar atat: de ne-am da seama de cata putere si influenta si responsabilitate suntem dotati, FIECARE DINTRE NOI, CA ADULTI, atat ptr noi insine, cat si ptr viata micutilor care ne sunt dati ptr o vreme...!!

Sau alteori poate fi consecinta doar a faptului ca traim intr-o lume imperfecta, afectata in mod direct de coruptibilitatea spirituala adamo-evica ;) , de unde diverse disfunctii cromozomiale, deci nu neaparat a unei vine personale, sau a (stra)parintilor, ca si in cazul din Ioan 9:2.
Un raspuns complet in fiecare caz doar Dumnezeu il poate da.

Insa ... ptr toate aste cazuri, chiar daca uneori nu stim cauza, solutia exista, destul sa intindem mana spre ea!

De ce spun ca suntem noi cei care decidem destinul nostru spiritual si fizic, si ca solutia sta in mainile noastre?

Hai, poate pana in prezent nu am stiut, insa ... intrebarea se pune: ce facem de acum incolo?

Proverbe 3:6-8 si 4:20-22 arata ca viata dupa principii sanatoase e sanatate si bunastare ptr organism: "Nu te socoti singur intelept: teme-te de Domnul, si abate-te de la rau. Aceasta va aduce sanatate trupului tau, si putere oaselor tale.

Cinsteste pe Domnul cu ceea ce ai, si cu cele dintai roade din venitul tau: caci atunci granarele iti vor fi pline de belsug..."

"Fiul meu, ia aminte la cuvintele mele, pleaca-ti urechea la spusele mele.
Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!
Căci ele sînt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor."

E mereu voia Lui Dumnezeu sa fim vindecati? IV

Imi mai ramasese sa scriu despre infirmitatea lui Timotei si a lui Trofim.

Timotei suferea de frecvente imbolnaviri, mai precis de stomac.

Pavel ii recomanda in 1 Timotei 5:23: "Sa nu mai bei numai apa, ci sa iei si cate putin vin, din pricina stomacului tau si a deselor tale imbolnaviri".

Pavel nu il consoleaza pe Timotei spunandu-i ca e voia lui Dumnezeu ca el sa sufere, sau ca trebuie sa suporte acea boala pentru ca asa i se va ascuti credinta.

Din contra, Pavel ii spune "bea un pic de vin, si nu numai apa". Pavel ii da un sfat concret despre CUM sa lupte impotriva bolii, si sa o elimine din viata lui.
(ptr ca uneori vindecarea anumitor afectiuni consta pur si simplu in adoptarea unui stil de viata si alimentatie mai sanatos, o sa fac alta postare despre chestiunea asta)

Unii ar putea spune: "Vezi? Si Pavel zice ca vinul face bine, e un medicament"
Dar ... asta e departe de ceea ce vrea Pavel sa ne transmita.

Haideti sa analizam un pic contextul.
E vorba de niste conditii de viata cu cca. 2000 de ani in urma. Apa potabila era un lux pe care azi noi cu greu il intelegem. Din pacate inca se mai pot regasi conditiile astea in tarile subdezvoltate.
Cei care calatoresc sau locuiesc in astfel de parti ale lumii, au parte destul de des de imbonaviri de stomac (pe langa alte afectiuni).
Sfatul lui Pavel ar fi echivalentul de azi la "bea si altceva, sucuri, sau apa ambalata, si nu numai apa locala."
Ei nu aveau ca si noi azi nectare la cutie sau alte alternative; aveau vin, care trecand prin fermentatie, era mai pur biologic vorbind decat apa.

Deci daca vrem sa fim coerenti cu restul Scripturii, putem trage concluzia ca nu e vorba de nici un fel de boala cronica pe care Timotei ar fi avut-o, si pe care ar fi trebuit sa o indure stoic, ci doar o situatie pasagera, care putea fi remediata foarte simplu.


Inca un pasaj discutabil este cel in care Paul spune ca "Erast a ramas in Corint iar pe Trofim l-am lasat bolnav in Milet" 2 Timotei 4:20.
Iar mentalitatea pe care o combat ar spune: "Vezi? Pana si Trofim, unul din tovarasii lui Pavel nu a fost vindecat, deci probabil ca nu e mereu voia Lui Dumnezeu sa fim vindecati".

Vreau sa clarific mai intai un lucru: conceptul ptr care ma lupt eu aici nu e ca absolut toti primim vindecarea efectiva, manifestata fizic. INSA lipsa manifestarii asteia in toti nu inseamna ca asta si e voia lui Dumnezeu!
Mare parte din oamenii de pe planeta nu sunt mantuiti, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu vrea mantuirea tuturor, din contra, este scris ca "El este ispasirea pentru pacatele noastre; si nu numai ptr pacatele noastre, ci si pentru ale lumii intregi." (1 Ioan 2:2)
Dar beneficiaza toti de ispasirea Lui? Nu, ci doar cei care cred.

Nimeni nu poate primi vindecarea doar pe baza credintei altuia (cu exceptia unor cazuri de inconstienta). Nu e ceva magic, pui mainile si abracadabra iaca vindecarea!
Trofim nu ar fi primit vindecarea doar stand in preajma lui Pavel. Oamenii trebuie sa creada ptr ei insisi.
La fel si Trofim. Biblia nu ne spune de ce a fost lasat la Milet bolnav.
Dar e consistent cu Insasi Cuvantul lui Dumnezeu sa interpretam ca el credea in vindecarea trupului, dar a fost nevoie de un scurt interval de timp pana sa i se manifeste fizic vindecarea pe care a crezut ca a primit-o in duhul lui, iar Pavel nu voia sa mai astepte!
Daca citim mai departe in Fapte, e evident ca Trofim i s-a realaturat lui Pavel in calatorie, ptr ca era in Ierusalim cand Pavel a fost aruncat in puscarie.
Asadar Trofim nu a ramas bolnav, nu a ramas la Milet, deci foarte probabil ca a fost vindecat prin credinta.

Putinele detalii sunt insuficiente asadar, ptr a formula o doctrina care sa fie contradictorie cu restul Scripturii.

Ce ma perfectioneaza?

Ieri iar am avut din nou parte de dialog contradictoriu cu o ruda de-a mea, ptr faptul ca eu cred ca este Voia lui Dumnezeu sa fim sanatosi si prosperi in toate aspectele vietii, nu numai in cele spirituale.
Cum de pot sa consider ca bolile si saracia n-ar fi invatatorii nostri speciali de la Dumnezeu, trimisi pentru a ne oferi desavarsirea?

Desi am mai scris despre lucrurile astea in alte posturi (Binecuvantari si Blesteme), incerc sa mai aduc si alte argumente, tot cu fundamente biblice!

Ptr noi, cei care suntem parinti, care este modalitatea NUMARUL UNU de a ne instrui copiii, de a-i ghida?
Evident ca instrumentul NUMARUL UNU sunt cuvintele.
Le oferim calea prin instructia verbala.

Care este modalitatea pe care Dumnezeeu ne-a lasat-o ca sa ne slefuiasca si sa ii asemanam Lui tot mai mult?
2 Timotei 3:16 "Toata scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie cu totul desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."

Evident ca atunci cand eu, ca mama, ii spun copilului meu de 2, de 3 ori, sau chiar de 5 ori sa nu se joace cu focul, si el tot invers face, atunci sunt silita sa il las sa se arda un pic la manutza, ca sa invete pe pielea lui efectele neascultarii.
Faptul ca imi retrag momentan si partial prezenta, lasand-o sa faca cum crede ea, ptr ea lucrul asta devine o lectie.

Dar nu e ceea ce eu imi doresc!!

(Bineinteles ca in cele spirituale, lucrurile nu stau atat de simplu ca si cu copiii. In cazul lor de multe ori sunt nevoita efectiv sa intervin, impotriva vointei lor, ptr a le salva viata uneori, sau cu pedepse proiectate de mine (o zi fara desene animate), palmutze uneori, ptr a crea teren cat mai ostil rebeliunii care vrea sa dea roade in ei, nu atat bazandu-ma pe constientizarea lor proprie, cat doar pe simpla asociere cauza-efect pe care o pot realiza si ei in forma mai rudimentara, in primii ani de viata.
Insa in ceea ce priveste relatia noastra cu Dumnezeu, ca adulti, nu mai putem face aceasta paralela, intrucat noi suntem pe deplin constienti de toate actiunile si motivatiile noatre, si Dumnezeu nu poate interveni in acelasi mod in care intervenim noi peste copii nostri.
El respecta vointa fiecaruia, si din cauza asta Dumnezeu nu ii va salva pe unii de la moarte, daca ei au ignorat sau au permis de-a lungul anilor sa li se infunde atat de tare urechile, incat sa nu mai auda Cuvantul Lui soptit in inima lor, .... oh... cate as mai scrie, despre cum Dumnezeu poate vorbi nu numai prin Logos=Cuvantul scris, ci si Rhema=Cuvantul revelat, personal, direct... in 4 randuri Dumnezeu mi-a salvat viata a mea, si fetelor mele, din cauza ca m-am aflat pe frecventa Lui, cand mi-a vorbit in inima, sa stau frumusel acasa, sau cand i-a vorbit lui Ovidiu la munca sa se roage, desi nu stia ptr ce, cand Giulia era cu capul la fund, acum 4 ani la mare...)

Cum suntem noi curati/curatiti de Dumnezeu?
Care este metoda pe care o are El la inima ptr noi?
Azi dimineata citeam versetele astea: "pe fiecare mladita care aduce roada, El o curata, ca sa aduca si mai multa roada.
Voi sunteti deja curati datorita cuvantului pe care vi l-am spus!" (Ioan 15:3)

Apoi peste cateva capitole, am citit cu mare bucurie versetul asta, in rugaciunea Lui Isus: "Sfinteste-i prin adevarul Tau. Cuvantul Tau este adevar!" (Ioan 17:17)

O, Doamne, in cate moduri vrei sa ne vorbesti, si noi... cum Te mai ignoram!

Ne-ai lasat asa o mare comoara, un manual de instructiuni atat de extraordinar, si noi... preferam sa fim invatati tot din "datul cu capul", din frigerea degetelor, din boli si saracie, ptr ca ignoram sau clasificam "doar ptr apostoli, si imposibile si inaccesibile noua" versetele in care ne spui ca "Prin ranile Lui suntem vindecati" (Isaia 53, 1 Petru 24), si "Preaiubitule, ma rog sa prosperi in TOATE LUCRURILE si sa ai sanatate, dupa cum prospera sufletul tau" (3 Ioan 2), si "generatia celor drepti va fi binecuvantata. Bogatie si belsug sunt in casa sa..." (Ps 112:2,3), si atatea altele...

Da, cand ignoram Cuvintele Lui, atunci El este obligat sa se dea deoparte, si sa ne lase sa invatam blandetea, rabdarea, indelunga rabdare, obiectivitatea, constientizarea a ceea ce suntem, etc, etc, din propria incapatanare.

Cand nu lasam sa ne modeleze El cu Cuvintele Lui, atunci sigur ca Dumnezeu va fi obligat sa ne modeleze prin experientele negative in viata, care vor constitui o disciplina.

Si bine ar fi macar in ceasul al treishpelea, sa ne putem dezbraca de orgoliu, si sa suferim moartea eu-lui, si sa nu dispretuim disciplina lui Dumnezeu:

"Si ati uitat sfatul pe care vi-L da ca unor fii; (prin urmare) Fiul meu, nu dispretui disciplina Domnului si nu te descuraja cand esti mustrat de El. caci Domnul disiplineaza pe cine iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu care-L primeste.... Dumnezeu ne disciplineaza pentru binele nostru, ca sa fim partasi ai sfinteniei Lui" (Evrei 12:5-11)

Asta inseamna ca disciplina usturatoare este metoda pe care Dumnezeu a avut-o in inima de la intemeierea lumii sa o aplice ptr a ne ajuta sa fim asemeni Lui?

NU!!

Ci la asta Il obligam noi sa recurga, dar ... atentie: asta e valabil doar ptr "orice fiu care-L primeste", nu ptr oricine...

Si care este partea Lui Dumnezeu in disciplinare asta despre care am vorbit?

El pur si simplu s-a dat deoparte: NU este EL Cel care trimite o boala peste noi, sa ne disciplineze!!

El doar se da la o parte, ptr ca asta am vrut noi!!

INSA, in momentul in care El s-a dat deoparte, si umbrela protectiei de deaspura noastra s-a inchis, vai-si-amar de noi! Nu e de mirare ca suntem loviti de boli, de lipsuri de orice fel, de depresii, de momente in care ne simtim pur si simplu bantuiti de duhuri rele, incalabili de a resista tentatiilor, etc, etc...

Diavolul este autorul tuturor nenoricirilor, asa cum am mai scris in alta postare!!

El "vine doar sa fure, sa ucida si sa distruga".

Insa, poate Dumnezeu sa se foloseasca de experientele astea negative, sa ne ajute sa invatam ceea ce din "vorba buna" nu am inteles??

Poate, si inca cum!!

Si atunci SIGUR ca suferintele rezultate din neascultare POT deveni niste invatatori.

Dar ... asta este cu mult departe de inima Lui Dumnezeu si dorinta Lui pentru noi, mult departe pe planul Lui perfect ptr viata fiecaruia dintre noi!!!

Sunt perfecta sau nu sunt perfecta?

Bineinteles toti stim ca e o absurditate sa afirmam ca atat cat mai respiram in trupul asta, ne-am putea numi perfecti!

Si totusi... Cuvantul Lui Dumnezeu face niste afirmatii care ar putea parea contradictorii, in privinta asta.

In scrisoarea catre Filipeni 3:15, ap. Pavel spune asa:

"Gandul acestea deci, sa ne insufleteasca pe toti care suntem desavarsiti; si daca in vreo privinta sunteti de alta parere, Dumnezeu va va descoperi chiar si aceasta"

Insa, cu cateva versete mai sus, acelasi ap. Pavel, spune asa: "Nu ca am si castigat premiul sau ca am si ajuns desavarsit; dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Cristos Isus" (Fil 3:12)

Cum vine asta? O data sunt desavarsit, alta data nu-s?

Dilema ne-o rezolva tot Cuvantul:
In scrisoarea catre Evrei, cap 12:22-23 scrie asa: "Ci v-ati apropiat de Muntele Sionului... de adunarea in sarbatoare si biserica celor intai nascuti, care sunt scrisi in ceruri, de Dumnezeu, Judecatorul tuturor, de duhurile celor drepti, facuti desavarsiti"

DUHURILE sunt cele facute desavarsite, prin atribuirea dreptatii Lui Isus fiecaruia dintre noi, cand am crezut!
Cum am mai scris in alte posturi, noi suntem fiinte triunice: duh, suflet (ratiune, sentiment, dirijate de vointa), si trup.

Din momentul in care am reusit sa inteleg distinctia intre cele 3, am reusit sa inteleg si aparenta dilema de mai sus.
Ceea ce are nevoie inca de perfectionare, este sufletul si trupul nostru.
Iacov 3:2 spune asa: "Caci toti gresim in multe feluri. Daca nu greseste cineva in vorbire, este un om desavarsit ..."
In Romani 12:2 sunt chemata sa imi reinnoiesc mereu mintea mea, sa se poata conforma cu "Voia Lui Dumnezeu cea desavarsita" pe care plantat-o in duhul meu.

Desavarsirea duhului meu a fost in intregime lucrarea lui Dumnezeu in mine, si tocmai de aia misiunea aia e perfecta, si incheiata.
Insa desavarsirea gandurilor si a restului fiintei mele tine de mine, este rolul meu, iar asta va fi un proces care va dura atata timp cat voi mai fi in acest trup.

Despre mijlocul care mi s-a pus la dispozitie, catre desavarsire ... in postarea viitoare!

Cine sunt in Hristos - II

In Hristos sunt sarea pamantului si lumina lumii, si nu pot trece neobservata; pot darui mult celor care ma inconjoara.

Aroganta?
Nu, e realitatea!
"Voi sunteti sarea pamantului... voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate fi ascunsa" (Matei 5:13-16)

Viata mea nu e mizerabila si trista, ci abundenta in TOATE LUCRURILE in Hristos.
"Hotul nu vine decat sa fure si sa omoare si sa distruga. Eu am venit ca oile sa abia viata, si s-o aiba din belsug!" (Ioan 10:10)
Si aici ma refer la o gramada de lucruri, despre care am vorbit in posturile anterioare.
Am vreun moment in care imi centrez atentia prea mult pe lucrurile care nu merg, si sunt trista? Am vreun moment in care sanatatea mea este atacata?
E destul sa apelez la Cuvantul Lui, sa mi-l amintesc, sau sa il deschid, si Cuvantul Lui imi da bucurie, vigoare si sanatate in oase.
Despre lipsuri nici nu mai pot vorbi, ptr ca am invatat de multi ani ca raspunsul la ele este o viata de daruire. Si asta facem.
Si cu cat dam mai mult, cu atat avem mai mult! (exact opusul mersului lumii! ;))

In El sunt nu doar invingatoare, ci mai mult decat invingatoare in toate problemele care mi se prezinta in viata.
"Totusi, in toate lucrurile acestea noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit" (Rom. 8:37)

Nu exista circumstante care sa ma copleseasca, pentru ca prin Isus pot sa domnesc in viata!!
"Caci daca prin greseala unui singur om moartea a domnit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc pe deplin harul si darul dreptatii vor domni in viata prin Unul, Isus Cristos" (Rom. 5:17)

Fiecare nevoie a mea este satisfacuta de Dumnezeu, care e bogat in glorie!
In Hristos am vindecarea de orice forma de boala si durere fizica atat fizica cat si emotionala sau mentala.
"El Insusi a purtat pacatele noastre in trupul sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru dreptate; prin ranile Lui ati fost vindecati" (1 Petru 2:24)
Am fost vindecati, nu vom fi!!!
Imi ramane doar sa realizez adevarul asta deja prezent in duhul meu, si sa il proclam cu gura, si voi vedea manifestata si in lumea fizica victoria asta!
(Apoi, despre cum sa imi fac partea mea concreta, in mentinerea sanatatii mele, voi scrie in alt post, despre alimentatie si altele)


In ochii lumii voi parea exact ceea ce nu sunt:
"suntem priviti ca niste inselatori, macar ca (desi) spunem adevarul; ca niste necunoscuti, macar ca suntem bine cunoscuti; ca unii care murim, si iata, traim; ca niste pedepsiti, dar nu omorati; ca niste intristati, desi ne bucuram intotdeauna; ca niste saraci, dar imbogatind pe multi, ca neavand nimic, si totusi posedand toate lucrurile." (2 Cor. 6:8-10)

Cine sunt in Hristos - I

Lucrurile pe care urmeaza sa le scriu, eu le-am primit in mine, in duhul meu, inca din seara aia de vara, cand aveam 15 ani...
Si daca viata mea s-ar fi incheiat candva curand dupa acea seara, as fi ajuns cu siguranta in bratele Tatalui meu, insa ... fara sa fi reusit sa constientizez ce anume s-a intamplat cu adevarat inautrul meu, si fara sa fi reusit sa le scot "la suprafata", fara sa le fac sa se manifeste in viata mea terestra.

Unele din aspectele noii mele identitati le-am perceput imediat, altele ... au avut nevoie de multi ani.

Acum, desi am trecut printr-un proces progresiv de realizare, si odihna in ele, drept pentru care au inceput sa dea rezultate din ce in ce mai mult in viata mea, totusi tin sa mentinez ca inca nu le manifest in maniera completa: sa nu care cumva sa va faceti ideile gresite, cei care imi oferiti onoarea de a citi aceste randuri! :)
Mi-as dori, insa ... intai e samanta, apoi firicelul, apoi planta, apoi copacul...
Vorba unei femei mari pe care eu o admir mult ptr profunzimea si totusi simplitatea ei, Joyce Meyer: "nu sunt inca unde as vrea sa fiu, dar multumesc Domnului ca nu mai sunt unde eram!"

In El eu sunt o fiinta, o creatura noua, si intreaga mea natura rebela din trecut, cu toate efectele ei concrete (pacate) este anulata; sunt o pagina alba:
"Caci daca este cineva in Cristos, este o faptura noua; cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi" (1 Cor. 5:17)

Si acuma, o afirmatie foarte indrazneata:
Eu sunt dreptatea lui Dumnezeu in Hristos, nu mai sunt prizoniera a pacatului si nici sub condamnarea lui:
"Caci pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El l-a facut pacat pentru noi, ca noi sa devenim dreptatea lui Dumnezeu in El" (1 Cor. 5:21)
"De aceea nu mai esti sclav, ci fiu;" (Gal. 4:7)

Doar in Hristos eu traiesc, am miscarea, actionez si exist.
Viata mea (in toate detaliile) e centrata pe El, si depinde in intregime de El.
Asa cum vlastarul isi ia hrana din tulpina, asa eu mi-o iau din Hristos.
Sangele Lui se scurge prin mine, viata Lui se scurge prin mine:
"Caci in El traim, si ne miscam si suntem... si noi suntem vlastarele Lui" (Fapte 17:28)


Prin intermediul Lui Hristos, am devenit fiica si mostenitoare a Lui Dumnezeu Tatal, si Dumnezeu Insusi m-a binecuvantat cu toate binecuvantarile spirituale in Hristos!
"si daca esti fiu, esti si mostenitor al lui Dumnezeu, prin Cristos" (Gal 4:7)
Mostenitor!!! ... pfhuiii, mama, realizez cat de putin realizez despre ce inseamna asta....!
"Binecuvantat sa fie Dumnezeul si Tatal Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvantat cu orice binecuvantare spirituala, in locurile ceresti, in Cristos" (Efes. 1:3)


Isus imi da intelepciune, dreptate, sfintenie si rascumparare, si nu as putea sa le gasesc in nici o alta parte si in nimeni altul:
"Dar voi, prin El, sunteti in Hristos Isus, care a devenit pentru noi, intelepciune de la Dumnezeu si dreptate, si sfintire, si rascumparare." (1 Cor. 1:30)

Eu sunt in Hristos, intelepciune IN DUHUL MEU!

Acuma... ca inca nu manifest complet toata intelepciunea, sfintenia, dreptatea si rascumpararea Lui Dumnezeu in sufletul (ratiune, sentimente) si trupul meu, este evident chiar si din blogul asta; sunt inca departe de aprofundarile cele mai exhaustive in diverse teme.

Ba chiar pot spune ca de multe ori intalnim la oameni care nu il recunosc pe Dumnezeu (ca Proiectant si Arhitect al intregii lor fiinte), modalitati de sondare mentala mult mai adanci (in anumite zone ale cunostintei umane, nu neaparat in cele de natura spirituala).

Si lipsa asta de profunzime in multi din fii Lui Dumnezeu, trebuie sa spun ca de cele mai multe ori a fost cauzata de ... RELIGIOZITATE (nu religie!), alta manevra din umbra a unui parlit de inger, care, daca a vazut ca nu reuseste sa elimine crestinismul din exterior, a facut tot posibilul sa se infiltreze si sa creeze inca din primele secole, un curent de crestinism legalist, care a avut printre alte efecte devastante (reducerea si apoi eliminarea dimensiunii dimanice, supranaturale, din relatia cu Dumnezeu: profetiile, viziunile, vorbirea in limbi - ca revers al fenomenului de la Babel, miracolele, vindecarile, etc), si reducerea creativitatii, incuierea mintilor, clasificarea oricarui domeniu in care intelectul ar putea excela, drept profan, si nepotrivit celor "spirituali", de ca si cum toate cele care se vad nu ar fi fost rezultatul "celor care nu se vad" (asa cum orice realizare artistica este rezultatul unui gand, proiect nepalpabil, in prima faza!!!).

Dezvoltarea asta intelectuala a "nerecunoscatorilor" a avut lor tocmai datorita faptului ca au fost foarte putin atinsi de tentacula otravitoare a religiozitatii. Nu au fost inhibati de tontescul "Crede si nu cerceta", care printre altele, tin sa mentionez, ptr cei care inca nu au aflat, ca nu se afla in Biblie, dar ... s-a avut grija sa fim inoculati cu el, ca si prijncipiu de capatai al celor care ar vrea "sa intre in gratiile Celui Prea-Inalt"!!

Sa revenim (inainte de a ma infierbanta si a ma lasa prea dominata de repulsia fata de "mormintele varuite"): daca excelarea asta intelectuala a celor nerecunoscatori nu trece printr-o "baie" regeneranta, purificanta a motivatiilor, care sa indeparteze acele scheme fixe umaniste si ateiste din interiorul ei, si sa directioneze focusul de pe persoana insasi (ca Originator si Perfectionator al lor, si al intregului univers) pe Cel care merita toata lauda, risca sa le devina piedica mai degraba decat trambulina, in ceea ce priveste destinul lor vesnic.

Vreau sa mai adaug ca oricum, adevarata intelepciune nu consta in multitudinea de informatii detinute, ci in modul in care sunt gestionate si aplicate toate aceste informatii.

Prin urmare, de mult mai multa intelepciune au dat dovada cei care poate intelectual au stiut mai putine, dar au pus in actiune acel putin, incat sa rodeasca de 30, 60 sau 100 de ori acel putin, decat cei care au detinut kintale de cunostinte, oameni de stiinta uneori, care insa au sfarsit prin spitale de nebuni, ori s-au inecat in alcool, pierzandu-se in propriul labirint al relativitatii lucrurilor pe care si l-au creat, ori si-au destramat familiile, sau n-au avut niciodata una, negustand niciodata adevarata dragoste in natura ei neconditionata, care imbraca si da sens tuturor lucrurilor.

Constientizand ce este bun

De vreo cateva saptamani Dumnezeu "ma vaneaza" pur si simplu cu un verset, imi revine repetat in minte:
Filimon vs 6: " ... astfel ca partasia credintei tale sa devina lucratoare (eficienta) IN (alte traduceri zic PRIN) recunoasterea fiecarui lucru bun care este in voi, in Cristos Isus"

Am fost crescuta cu ideea ca nivelul maxim de spiritualitate e atunci cand spui:"Sunt doar un vierme, si nimic mai mult".

Ei, bine, da, cand suntem morti in pacatele noastre, condusi de carne, suntem doar un vierme (desi avem impresia ca suntem cine stie ce).

Inainte ca duhul meu sa invie in Dumnezeu, eram un vierme ;))

Insa acum am Duhul Lui Dumnezeu in mine, toata fiinta mea a prins viata, iar viata din duh mi se revarsa din ce in ce mai mult si in sufletul meu!

Cum as mai putea spune ca sunt doar un vierme? Ar insemna sa jignesc Duhul Sfant care a ales sa se faca una cu duhul meu!

Lucruri bune a pus din belsug Dumnezeu in duhul fiecaruia dintre noi: victoria asupra decaderii, coruptibilitatii: prosperitate in toate sfere fiintei noastre: pace, bucurie, vigoare in oase, sanatate, minte ascutita, maini productive de resurse financiare (toate cu scop de a fi impartasite, investite pentru Imparatia cea eterna), etc.

Pentru ca daca locuieste El in duhul nostru, avem tot ce este El inauntrul nostru!!

Cu cat ne vom focaliza asupra a ceea ce avem din belsug revarsat in duhul nostru, in locul cel mai launtric al fiintei, cu atat ceea ce e in duh se va manifesta si in sfera noastra sufleteasca, apoi si in sfera fizica, in corpul nostru!

Cu cat ne vom investi timpul mai mult in Cuvantul Lui, cu atat gandurile, emotiile si vointa ni se vor alinea cu ceea ce duhul nostru dobandeste atat de abundent!!

Ptr ca "credinta vine in urma auzirii, iar auzirea vine din (meditarea la, locuirea in, proclamarea) Cuvantul Lui".

De asta Dumnezeu il sfatuieste pe un Iosua temator (si pe noi, la fel de tematori uneori): "Cugeta zi si noapte asupra legii", leag-o de gat, de usiorii portii, scrie-ti pasaje pe frigider, ptr ca, cu ce iti vei hrani duhul mai mult, ceea ce vei pune sub ochii tai si in urechile tale, aceea va rodi mai mult.

Pe ceea ce ne vom centra atentia mai mult, aceea va produce rezultate in viata noastra.

Nu mai are rost sa ma balacesc in condamnare, sa ma "biciuiesc" singura in mod bolnavicios cand dau faliment in anumite lucruri. Ptr ca daca o fac, sunt o crestina carnala.
Constienta de pacat, invinovatirea, sentimentul de neatingere a tintei, si viata cu capul in jos isi avea locul in Vechiul Legamant, inainte de Cruce.
"Dar acum nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus, care nu umbla potrivit carnii, ci potrivit Duhului", pentru ca tinta mea a atins-o Isus in locul meu, si mi-a facut-o cadou: eu trebuie doar sa CRED (si uneori nu e deloc usor), sa accept darul FARA PLATA, si sa-mi traiesc restul vietii cu gratitudine!!

Cand dusmanul vine sa ma acuze de x sau y falimente, ii rad in fata, si ii reamintesc mereu, ca da, o mai dau si in gropi, totusi CEEA ce ma califica la Imparatie, NU SUNT actiunile, faptele mele (care nu sunt si nu vor fi niciodata complet perfecte), ci credinta ca consecintele ptr egoismul din mintea si emotiile mele imperfecte (care va da roade acele fapte mai putin bune pasagere), le-a purtat deja 1 DATA PTR TOTDEAUNA Isus!!

"Si El este ispasirea pentru pacatele noastre; si numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii intregi" (1 Ioan 2:2)
O, de-ar realiza lumea ca toate mizeriile ei au fost deja achitate!!

Pacatul nu mai e o chestiune cu care Dumnezeu trebuie inca sa trateze! El a rezolvat problema asta acum 2000 de ani, O DATA PTR TOTDEAUNA!

Ceea ce ii va separa pe oameni de eternitatea petrecuta CU Creatorul lor, nu vor fi pacatele lor comise zi de zi, ci refuzul ofertei Lui Isus, refuzul de a-L crede, refuzul de a intelege ca El ESTE Dragostea, refuzul de a accepta ca au ratat tinta de perfectiune, si ca echivalentul consecintelor a fost deja achitat de Isus!

Refuzul cadoului! Refuzul harului!

Unii la punctul asta ar zice: "pai atunci pot sa traiesc cum vreau, ca doar faptele nu conteaza?"

Ei, exact mentalitatea asta a combatut-o si Pavel in Romani 6.

Cine pune intrebarea asa, inseamna ca inca nu a inteles ca schimbarea vine din interior spre exterior.

Si ca mai intai, ceea ce e complet mantuit, este duhul, iar restul, alinierea gandurilor, sentimentelor, trupului, cu ceea ce am primit in duh, va fi un proces care va dura toata viata, si va fi complet si perfectat doar in ziua cand vom inchide conturile cu lumea asta decazuta.

Daca imi fixez atentia pe lucrurile pe care inevitabil le voi mai gresi in procesul asta, voi cadea in capcana sa ma fortez in mod legalist sa arat in exterior ceea ce am primit in duh, si e ... lupta cu morile de vant.

Insa ODIHNA (din Evrei 4), intelegerea si imbratisarea Dragostei fara margini a Lui, asta va produce in mine o viata mai sfanta si curata "din greseala" mult mai mult decat frica legalismului va produce vreodata "intentionat"!

Am deja victoria!!
Si recunosc, Doamne, ce este bun in mine!

NU pentru ca mi le-as fi inventat eu, ci ptr ca le-ai adus Tu, inauntrul duhului meu!

E mereu Voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? III

HARUL MEU ITI ESTE DE AJUNS.

Cati dintre noi nu stim deja ca atunci cand citesti o afirmatie, in momentul in care schimbi intonatia, se schimba cu totul mesajul?






Raspunsul lui Dumnezeu la ruga lui Pavel, "Harul Meu iti este de ajuns" NU POATE INSEMNA "Tine-ti boala"!!!!, deoarece ptr asta Isus a fost batut in cuie pe cruce: Matei 8:17, iar lui Pavel ii era destul de clara atitudinea de luat in fata bolii, intrucat lucra in abundenta de minuni peste tot pe unde mergea, demonstrand peste tot Cuvantul cu puterea din vindecari (1 Cor 4:20)

Ci inseamna ca "puterea Mea pentru a infrunta persecutiile iti este suficienta", ptr ca "ferice de voi, cand din cauza Mea va vor batjocori, si va vor persecuta..." (Matei 5:11)

Asa cum fiecare dintre noi trecem prin diferite nivele de crestere in intelegerea vietii in Dumnezeu, la fel si Pavel, evident povestea despre o etapa in viata lui in care inca nu avusese revelatia deplina cu privire la imposibilitatea de a scapa de persecutii.
TOCMAI asta a fost motivul ptr care Pavel ne-a lasat scris, sa ii intelegem traseul, progresia revelatiei catre plinatate.
O vedem apoi transmisa mai departe lui Timotei: "Toti cei ce vor sa traiasca evlavios (pios, dumnezeiesc, devotat) cu toata inima, in Cristos Isus, vor fi persecutati" (2 Timot. 3:12)

Dumnezeu nu poate impiedica persecutia, ptr ca daca ar face-o... ar insemna sa intervina peste vointa oamenilor.
Daca Dumnezeu ar fi impiedicat persecutia, n-am mai fi avut parte de nici un Pavel, ptr ca el fusese un aprig persecutor al bisericii, o buna perioada, inainte de a deveni crestin!
Dar intorcand si celalalt obraz in fata persecutiei, suntem o marturie, asa cum Stefan a fost o marturie ptr Pavel, semanand o samanta care candva va da roade .


Inca un pasaj care vine in ajutorul conceptiei gresite pe care am incercat sa o dezamorsez mai sus, ar mai fi cel din Galateni 4:13 Voi stiti ca din cauza ca eram bolnav, v-am predicat evanghelia prima data.
14 si nu m-ati dispretuit, in incercarea pe care o aveam in carnea mea, nici nu m-ati alungat cu dispret, ci m-ati primit ca pe un inger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus.
15 Unde este fericirea voastra? Caci va marturisesc ca daca ar fi fost cu putinta, v-ati fi scos pana si ochii si mi i-ati fi dat.


Da, aici e clar vorba de o neputinta in trupul lui, dar observam ca spune ca o avea "prima data" cand fusese la ei, in Galatia, ceea ce inseamna ca a doua oara nu o mai avea, deci Pavel nu a avut nimic cronic, era doar ceva temporar.
Din vs. 15 s-ar spune ca afectiunea lui era la ochi.

Sa intelegem mai bine, haideti sa vedem povestea acestei "prime dati".
In fapte 14, pe cand Pavel era in Listra, dupa ce au predicat si vindecat un olog, multimile i-au ridicat atat de mult in slavi (ptr care Pavel i-a certat), incat .... a doua zi au avut parte imediat de niste "tepusi": au venit din Antiohia si din Iconia niste iudei religiosi care l-au lovit pe Pavel in asa hal cu pietre incat au crezut ca a murit. Fie ca isi pierduse numai cunostinta, fie ca murise chiar, si nu mai respira, cert e ca iudeii il credeau mort, si l-au tarat afara din cetate.
Insa cand l-au inconjurat ucenicii, surpise-surprise: Pavel s-a ridicat in picioare, iar ziua urmatoare a plecat la Derbe, dupa care s-au intors in Listra, apoi au mers in Iconia si la Antiohia.
Ei, toate oraselele astea erau situate intr-o regiune numita Galatia! Astia sunt cei carora Pavel le vorbea in Galateni cap 4, despre "prima data" in care venise la ei cu necazul la ochi.
Cel mai probabil, ceea ce s-a intamplat e ca in acele 24 de ore dupa improscarea cu pietre, (in care a fost cu siguranta ranit in diferite locuri), Pavel foarte posibil sa fi ramas cu ceva rana la ochi, care a necesitat ceva timp pana sa se vindece!
E mult mai fidel Scripturii sa incadram lucrurile in felul asta, decat sa imbratisam opinia comuna, despre presupusa oftalmie cronica, care ar infrange orice regula de interpretare biblica.
Simplu.
Si logic.

A gandi ca este voia Lui Dumnezeu uneori sa fim bolnavi, cred ca de cele mai multe ori este de fapt o scuza, ptr cei mai multi (nu ii bag in discutie pe cei nestiutori si sinceri).
Cand au de infruntat o boala, se roaga sa fie vindecati, iar cand rugaciunea nu e ascultata, zic: "Pai, probabil ca asta e ca tepusul lui Pavel", si se resemneaza, considerand ca trebuie sa-si "poarte crucea" (desi se contrazic in acelasi timp, luand pastile, si nereusind sa-si impace conflictul interior)...
Cand de fapt Dumnezeu VREA sa fim vindecati, dar are nevoie de colaborarea noastra, de a exercita autoritatea asupra bolii.
Insa asta pune responsabilitatea asupra noastra, iar noi oamenii, cum bine stim, ... suntem maestri in a fenta responsabilitatile.


Asadar, in lumina celor spuse, cred cu toata inima ca daca un credincios sufera de vreo boala, nu trebuie sa o defineasca un tepus in carne dorit de Dumnezeu. El nu sufera ptr Isus, ptr ca expresia "suferinta ptr Isus" se refera in mod inechivocabil la incercari si persecutii din cauza vietuirii si proclamarii evangheliei, de care nu avem scutire.
Doar diavolul poate oprima cu boala. Desi fiecare dintre noi putem fi scutiti de ea, totusi dusmanul va reusi in incercarea lui, in masura cunostintei, realizarii, intelegerii personale a lucrarii de la cruce: "Poporul meu piere din lipsa de cunostinta" (Osea 4:6)

E mereu voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? II

Idea ca Pavel era bolnav in mod iremediabil sau ca Dumnezeu a refuzat sa il vindece, i-a facut pe multi crestini sa creada ca Dumnezeu uneori zice "Nu" la rugaciunile noastre de vindecare sau ca este voia Lui sa fim bolnavi uneori, si multi sfinti ai Lui accepta boala ca pe o binecuvantare, din care trebuie sa invatam o lectie; este privita ca o metoda pe care Dumnezeu o foloseste sa ne umileasca si sa ne conduca mai aproape de El. Baza conceptului asta e "tepusul in carnea" lui Pavel (2 Corinteni 12:7-10)

Era tepusul din carne o boala?
Exista mai multe opinii cu privire la tepusul in carne. Opinia general acceptata e ca era vorba de o oftalmie cronica, o boala la ochi, care desi nu e extrem de dureroasa, il facea pe Pavel respingator in aspect. S-a dedus asta din Galateni 4:13-14.
Dar citind Fapte 9:17-18, vedem ca Dumnezeu l-a vindecat pe Pavel intr-o anumita ocazie de orbire. Daca ar fi sa imbratisam opinia comuna, ar trebui atunci sa spunem ca Dumnezeu nu a lucrat o vindecare buna in Pavel!

"Tepusul in carne", oricare ar fi lucrul la care se refera, l-a atins pe Pavel, dar cu siguranta NU A FOST DUMNEZEU CEL CARE A TRIMIS-O, tinand cont ca este mentionat specific lucrul asta: era vorba de un sol, un mesager de-al satanei.

Cei care sustin ca ar fi de la Dumnezeu, deduc asta din faptul ca mai devreme Pavel spusese ca motivul prezentei tepusului era abundenta, stralucirea revelatiilor, prin urmare Pavel trebuia tinut smerit cumva, "sa nu se umlfle/ridice/inalte de mandrie". Ei asociaza agentul actiunii de "smerire" cu Dumnezeu.
Si eu gandeam la fel, dar Dumnezeu mi-a dat harul sa vad lucrurile altfel:

Stiti ca exista si o "inaltare" dupa Voia Lui Dumnezeu? In mai multe pasaje, si in Vechiul, si in Noul, de ex. in 1Pe 5:6 Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
Mai sunt si alte locuri unde spune despre a fi inaltat.
Unii zic ca "Pavel avea o problema cu mandria, asa ca Dumnezeu i-a trimis un tepus, sa il tina smerit, sa il franga". ... In primul rand, asta nu e un principiu biblic: Dumnezeu spune "Smeriti-va" . NOI trebuie sa ne smerim, trebuie sa fie un act al propriei vointe, pornit din liberul arbitru, altfel, daca ar fi Dumnezeu cel care o face, ar fi calcare in picioare, dictatura, umilire, iar Dumnezeu nu a intrat niciodata peste vointa omului. Tocmai idea asta gresita despre Dumnezeu i-a tinut pe multi departe de El, sau pe altii i-a facut sa le tremure balamalele, slujindu-i de la o oarecare distanta, fara sa guste dulceata bratelor Lui, pentru ca asta a fost Dumnezeul care li s-a "servit" (datorita intrepretarii gresita a unor episoade din VT).

Smerenia nu e ceva pe care sa o fortezi peste o persoana, trebuie sa iasa din interior spre exterior, trebuie sa fie o realizare PERSONALA a starii noastre reale: despre ce suntem fara Dumnezeu, si ce suntem cu si in Dumnezeu. (Ah, multi ani mi-au trebuit sa inteleg diferenta...)

Mai degraba, eu cred ca acolo se refera la faptul ca Pavel, peste tot pe unde mergea, era laudat: invia morti, vindeca orbi, facea minuni, atragea multimi, si traia la un nivel atat de inalt, incat toti spuneau: "Vreau sa fiu ca Pavel! Vreau si eu sa fiu pus in inchisoare si sa vina un cutremur sa deschida usile!".
Ptr ca de fiecare data cand se intampla ceva impotriva Lui Pavel, el, prin credinta lui, vedea situatia aia rasturnata ptr binele lui. Oamenii vedeau asta si voiau si ei intelepciunea si puterea asta in vietile lor.
Dar ... si satan a vazut asta: cati oameni se intorceau la Dumnezeu, ptr ca vedeau in cata revelatie si victorie pasea Pavel. Asa ca satan a vrut sa il traga in jos, a vrut sa faca ceva ca sa il impiedice sa fie atat de inaltat de Dumnezeu. LA ASTA SE REFERA! "Ca sa nu fiu inaltat peste masura" (traducere literala din original), NU "ca sa nu ma ingamf, sau sa ma trufesc", cum redau unele traduceri, in mod gresit, dupa parerea mea.

(aici fac un p.s.: sunt unii care spun ca ei sunt ca apostolul Pavel, ptr ca au un tepus in carne, o boala care sa ii tina smeriti. DAR sa nu uitam ca motivul prezentei tepusului in carnea lui Pavel era "abundenta, stralucirea descoperirilor". Pavel a scris jumate din Noul Testament! Asa ca cine nu a avut o abundenta de revelatii, sa nu se ascunda in spatele tepusului lui Pavel!
Multi oameni comuni, care nu au nici un fel de relatie cu Dumnezeu, drogati, prostituate, adulteri, alcoolici, care, atunci cand aud ca e Voia Lui Dumnezeu sa fie vindecati si fizic, raspund: "Ei, stii, eu am un tepus in carne, ca Pavel" !!!.... O, Doamne....

Un om care a avut o revelatie extraordinara cu privire la neconditionalitatea Dragostei Lui Dumnezeu, si a imbracat forma in caracterul lui, si a pus-o si pe hartie, a fost Traian Dorz, si intr-adevar, el a avut parte din belsug de "tepusi in carne", ca si Pavel: batai, inchisori si persecutii amare... Putini dintre noi, impinsi cu acelasi fel de tepusi, am ramane cu fruntea sus, cum a facut-o el.
Bineinteles ca acum fiecare avem parte de "tepusii" caracteristici vremii si locului in care traim, (cele din partea autoritatilor aproape ca nu mai exista, in Europa, insa asta nu va mai dura multa vreme...), dar intensiteatea intepaturilor (fie ele socio-politice, fie de natura emotionala, din partea rudelor de sange, sau a colegilor) va depinde intotdeauna de abundenta de revelatii ptr care ne punem la dispozitie sa le primim; iar asta va tulbura fara doar si poate apele ateismului sau (la fel de inrobitoarele ape) ale religiozitatii!
inchei paranteza)

Sa revin la 2 Cor. 12:
Cuvantul lui Dumnezeu nu spune ca acest "tepus" era o boala.
Haideti sa vedem in ce context mai e folosita expresia de "tepus in carne" in Biblie:
Termenul in greaca e "skopolos", care inseamna orice lucru ascutit.
Aceeasi expresie e folosita si in Numeri 33:55 si in Iosua 23:13. Inainte ca Israel sa intre in Canaan, Dumnezeu le poruncise sa goneasca si sa distruga locuitorii acelei tari (lucru pe care mult timp nu l-am inteles, dar apoi am vazut, din urmarile pe care neimplinirea poruncii asteia le-a avut, necesitatea taierii unei maini sau a unui picior cangrenat, care va infecta intregul corp, ucigandu-l), pentru ca, daca nu ar fi facut-o, acele popoare ar fi devenit "spini in ochi" sau "ghimpi în coaste" ptr Israel. Astea semnificau probleme, piedici sociale, culturale, de natura spirituala, nu boli.
Nu gasim in nici intr-un caz in Biblie tepusul sa insemne infirmitate fizica.
Era un demon, un inger al satanei care avea misiunea sa il palmuiasca pe Pavel. Cuvantul lui Dumnezeu da termenului "palmuire" semnificatia de "persecutare", "umilire", expresii pe care Pavel le foloseste in 1 Cor 4:11 ptr a descrie starea lui si a colaboratorilor lui.
Ptr a-l umili pe Isus, l-au scuipat, l-au palmuit, l-au batut... (Matei 26:67)

Motivul ptr care oamenii cred ca era vorba de o boala, e din cauza cuvantului "neputinta", "slabiciune" in alte traduceri, folosit de 2 ori in vs. 9. "Si El mi-a zis: harul Meu iti este de-ajuns; caci puterea Mea in slabiciune/neputinta/infirmitate este facuta desavarsita. Deci ma voi lauda mult mai bucuros in slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos sa ramana in mine.

10 De aceea, simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in persecutii, in stramtorari pentru Cristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare."

In ziua de azi uzul exclusiv aproape al cuvantului "infirmitate" este cel cu privire la o slabiciune, boala fizica. Din cauze asta avem infirmiere ;)

Dar vedem ca in vocabularul biblic, infirmitate, slabiciune mai inseamna si altceva: in Romani cap 8:26 spune ca "Duhul ne ajuta in slabiciunile/neputintele noastre. caci nu stim sa ne rugam, asa cum ar trebui, dar insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite."

Deci o slabiciune este si a nu sti sa ne rugam.

In dictionar, slabiciune semnifica orice fel de inadecvare fata de un anumit standard.

Cand Pavel spune ca "ma voi lauda in slabiciunile mele", noi presupunem ca e vorba de boala, dar daca analizam contextul, vedem in cap 11 la ce slabiciuni se refera:

vs. 30 Daca e vorba sa ma laud, ma voi lauda numai cu lucrurile privitoare la slabiciunea mea.

Si le citim aici: 1 Cor 11:23-27 "...osteneli, inchisori, lovituri, ...pericole de moarte, ...improscat cu pietre, naufragii, ... primejdii pe rauri, din partea jefuitorilor, din partea neamurilor, din partea paganilor, oboseala, munca, nedormire, foame, sete, frig, lipsa de imbracaminte", si ATENTIE: TOATE astea, le vedem caracterizate de Paul in vs 28 "lucruri din afara".

(Desigur, apoi Pavel a adaugat si o alta slabiciune dinauntrul lui: grija ptr toate bisericile, desi stia ca nu trebuie sa ne ingrijoram de nimic (Filipeni 4:6), recunoscandu-si slabiciunea asta in vs 29. "Cine este slab si sa nu fiu si eu slab? Cine cade in pacat si eu sa nu ard?", dar nu despre asta vorbim aici.)

Asadar, versetul 10 din cap 12, vazut in contextul lui corect, vorbeste despre PERSECUTII!!

Cred ca Cuvantul se explica atat de bine singur... E suficient sa ne lasam arsi de sete si de pasiune ptr inima Lui, si sa vrem sa vedem lucrurile cum le vede El, si ... nu dureaza mult pana prejudecatile se vor usca si vor cadea singure.

Asa cum poporul Israel avea spinii si tepusii lui, Canaanenii pagani, asa si Pavel avea tepusii lui, evreii religiosi, si era mereu vorba de satan care impingea oameni sa ii impiedice in orice fel lucrarea. Si de tepusii ASTIA Pavel voia sa fie eliberat, asa cum facuse cerere explicita de rugaciune si de lupta spirituala fratilor lui din biserica din Roma (Romani 15:30-31).

Cred cu toata inima ca Dumnezeu ne-a pus la dispozitie autoritatea sa invingem SI orice fel de boala (pe langa bolile sufletesti), dar asta nu inseamna ca cine nu crede asta, si nu se foloseste de ea, este o persoana oribila, sau mai putin crestina decat cine o face. Nu, ptr ca nimeni nu poate sa faca lucrurile astea in maniera cea mai perfecta. Eu insami abia invat si am facut abia primii pasi in directia asta.
Ci pur si simplu, vom reusi atat cat vom cunoaste si vom actiona in credinta, sa beneficiem in diferite grade, aici pe Pamant, de ceea ce Isus ne-a asigurat la cruce.
De ceea ce urmeaza dupa... vom beneficia cu siguranta cu totii.


(revin)

Cum trebuie sa fie lupta?

Am avut o discutie ieri cu o fiinta foarte draga mie, si fiind o ora tarzie, realizez acum ca inspre finalul discutiei am cam ametit lucrurile.
Incerc sa ma readun aici.

Vorbeam despre fapte si credinta.
Cum am mai mentionat si in alte posturi (dar se vede ca nu suficient de clar), reamintesc ce m-a invatat Dumnezeu in ultimii ani (cu mare dificultate, greu mi-a fost sa imi reeduc mintea...):
Eu de mica am fost invatata, conform bineicunoscute dogme ortodoxe, ca voi fi mantuita daca voi crede si daca voi face multe fapte bune.
Am descris mai jos si frustrarea pe care fortarile mele sa le fac pe amandoua mi-o aducea.
Si abia cand am descoperit cum trebuie sa fie, m-a inundat intr-adevar pacea, si odihna!
LOCUL in Imparatie imi este asigurat pe baza credintei: faptul ca cred ca toate pacatele mele au fost platite: 1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. Dumnezeu a ales sa stearga tot, insa ca sa beneficiez de LOCUL cu El, trebuie sa cred asta!
El a obtinut haina alba in locul meu, lucru pe care eu, cu toata morala mea nu l-as fi obtinut nicidata. E darul gratuit, e HARUL!
Efes 2:8 Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.Efes 2:9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Functia credintei este de instrument ptr a atinge harul, de a mi-l insusi!

In felul asta obtin NEMERITAT (e CADOU GRATUIT, si ... e nevoie de multa umilinta sa invatam sa primim ceva ce nu meritam) neprihanirea cu care sa pot intra in Sala Tronului, DAR CE voi face o data ce voi iesi din Sala Tronului, o vor decide FAPTELE MELE!

Dumnezeu vrea ca odata ce am experimentat regenerarea duhului meu, sa incep sa pasesc in fapte bune, dar El nu vrea ca eu sa le fac din obligatie. E un mare orgoliu ascuns sa consider ca voi reusi vreodata sa imi rascumpar CADOUL facut, incercand sa imi echivalez cumva, sa imi castig sau sa imi recompensez macar in mica parte locul oferit!
Sa vreau sa adaug faptele mele, din sentimente de vinovatie sau ptr ca "nu merit, si tre' sa fac ceva sa merit" e o jignire la sacrificiul lui Isus, e ca si cum as spune ca "Darul Tau nu e deajuns, tre' sa mai fac si eu ceva, sa pot sa beneficiez de el. Moartea Ta nu a fost suficienta sa compenseze pacatele mele, tre sa ma adaug si eu cateva fapte bune".

DA, Dumnezeu se asteapta de la mine sa fac fapte: Efes 2:10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Nu pot spune ca am credinta in duhul meu, daca nu iese afara prin fapte: Iacov 2:17 Tot aşa şi credinţa: dacă n'are fapte, este moartă în ea însaş.
Iacov 2:20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?
DAR nu trebuie sa le fac din obligatie, asta e orgoliu musamalizat!! Ci ele trebuie sa fie un raspuns natural.
Iar cand o mai dam in bara (ceea ce e inevitabil, cat vom trai in trupul asta vom mai pacatui), tre' sa ne reeducam mintea, sa traim dupa ceea ce duhul ne spune, nu carnea: sa ne amintim ca Dragostea Lui nu se va departa de la noi, si ca Rom 8:1... acum nu mai exista condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
DACA ma simt condamnata ca nu am facut x fapte, ca nu am citit nu stiu cate cap. din Biblie pe zi, ca nu am facut cine stie cate alte chestii (care sunt religiozitate daca le fac din obligativitate), atunci inseamna ca traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, nu dupa cele ale Duhului care salasluieste in duhul meu!!


Sunt considerata neprihanita de catre Dumnezeu prin credinta.
DAR mantuirea mea o mentin daca DOAR daca credinta mea este pusa in actiune, prin fapte, (altfel intervine impietrirea treptata a inimii, si renuntarea la Mantuire in final).

Si o sa las sa imi continue ideea urmatoarele versete, foarte explicite:
Iacov 2:21 Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
Iacov 2:22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.
Iacov 2:23 Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”Iacov 2:24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
Imi duc mantuirea la capat si voi fi considerata neprihanita SI in final, in Ziua Din urma, DOAR daca imi voi pune credinta in actiune, prin fapte.

DAR iarasi revin si spun:
Dragostea lui Dumnezeu nu se va schimba fata de mine, daca eu voi incetini in a mai pune in actiune credinta mea.
Eu, ca mama imi voi iubi mereu copilul, indiferent daca la un moment dat ar fugi de acasa, ar deveni drogat, si mi-ar intoarce spatele.
Insa actiunile lui il vor pune pe el in pozitia de a nu mai beneficia de rezultatele dragostei mele.
(Suntem noi cei care am renunta la mantuire, nu ne-o ia nimeni de la noi.)


Ceea ce voi face dupa ce am primit haina alba, vor fi fapte ca raspuns, din dragoste, nu o obligatie; daca intr-adevar am inteles cu ce fel de dragoste ma iubeste, cu cata favoare ma inconjoara, VOI DORI sa le fac!!
Ptr ca Dumnezeu ne schimba dorintele!
Cand ma voi desfata in Domnul, El imi va da dorintele Lui, si prin credinta voi primi ceea ce doresc, ptr ca doresc bine: Psa 37:4 Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

Ceea ce multi ani nu am inteles insa, e ca aceasta schimbare de dorinte urma sa fie un proces:
In primii ani de viata cu Dumnezeu, desi duhul meu fusese rascuparat instantaneu, mintea si emotiile se zbateau puternic sa reacapareze controlul, ca in viata cea veche. Si ma intrebam de ce, neintelegand ca urmau sa fie reinnoite treptat, si ca ritmul eu il decideam.
Abia tarziu am inteles lupta din Romani cap 7. "Faceam ceea ce nu voiam" la inceput, cand carnea inca dicta.
Si ... AICI VOIAM SA AJUNG: nu numai carnea era motivul, ci si doctrina gresita: din cauza ca fusesem educata ca TREBUIE sa ma comport bine (faptele sub o lumina de obligativitate: neaparat trebuia sa fac o anumita cantitate de fapte bune, care sa atarne mai greu in balanta cand vor fi puse alaturi de cele rele, in Ziua Judecatii).
Frustrarile care se nasteau.... cred ca majoritatea care citim aici, le cunoastem.

Nu imi explica nimeni (cu atat mai putin preotii) ca faptele mele vor rasari din ce in ce mai des si mai spontan, ca un fruct nefortat de nici o chimicala, pe masura ce eu ma desfat in Domnul, decid sa petrec timp tot mai mult in prezenta Lui!

Si la fel, nimeni nu ma invata ca FUNCTIA faptele mele nu ERA ptr a-mi mentine pozitia de preaiubita pupila a ochilor Lui, (El ma iubeste oricum, si cu si fara), ci doar ma vor califica in final la o anume rasplatire sau la alta, in Ziua Aceea.

Ceea ce ma va impinge spre fapte va fi Dragostea Lui, constanta peste mine indiferent daca le voi face sau nu, nu frica de ura Lui in caz ca nu le voi face.
Sper ca m-am explicat destul de bine.

Inchei cu raspunsul la intrebarea "Cum trebuie sa fie lupta?"
Dupa cum am descris, la inceputul vietii cu Dumnezeu era dura. Ptr ca era lupta de control.
Dar pe masura ce Dumnezeu m-a crescut, si mi-a revelat lucrurile Lui, lupta a devenit din ce in ce mai usoara, ptr ca Duhul Lui are din ce in ce mai multa libertate sa conduca din interiorul duhului meu, iar carnea nu mai are atatea "voturi" ca alta data.
Lupta impotriva ispitelor nu mai e atat de dificila ca in anii de inceput. Lupta impotriva eu-lui si-a pierdut din usturime. Imi vine din ce in ce mai usor sa renunt la dorintele mele in favoarea altora, sa renunt la lucrurile mele ptr a fi o binecuvantare ptr altii.
Acum inteleg de ce spune in Mat 11:30 ... jugul Meu este usor(bun, in unele traduceri), iar povara Mea este usoara (nu este greu de dus)!"

Abia acum inteleg de ce spune ca avem de luptat "lupta CEA BUNA a credintei".
Daca alergarea mea aici pe pamant, nu o fac izvorata din SIMPLA recunostinta ptr ceea ce Isus a purtat ptr mine, daca faptele mele nu izvorasc ca un raspuns spontan de bucurie, din credinta, ci sunt o obligatie, cu care sa imi merit LOCUL, atunci duc "lupta CEA REA a faptelor" ;))
Insa lupta mea, ca sa fie buna, trebuie sa izvorasca din recunostinta, CREZAND in ispasirea definitiva si suficienta a tuturor mizeriilor mele!!
Motorul, locomotiva vietii mele e credinta.
Credinta ma va duce vreoundeva, faptele doar ma urmeaza, atatea cate voi reusi sa implinesc! ;)

Lupta mea trebuie sa fie o lupta a credintei: sa lupt impotriva indoielii insuflata de lumea asta fara nici un sistem de valori, sa cred ca Dumnezeu a achitat orice pacat al meu, trecut, prezent si viitor, sa cred ca ceea ce mi-a oferit la cruce nu e numai vindecarea duhului meu, ci si a trupului meu, sa cred ca El a distrus efectele blestemului adamic, si mi-a recastigat MIE (si oricui crede) autoritatea asupra diavolului, si orice binecuvantare, spirituala, mentala, emotionala, trupeasca, financiara, in orice sfera a vietii!
Asta trebuie sa fie lupta mea: lupta de a crede!
Ptr ca ceea ce va face sa se manifeste toate astea in viata mea nu vor fi faptele mele cele multe, ci credinta (care se va manifesta oricum, cu siguranta in actiuni)!
Evrei 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-l caută.
Evrei 11:11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, (nu prin bunatatea sau bravura ei) fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise .
11:33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
11:34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
11:35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi;
PRIN CREDINTA...

Si ca sa intaresc si mai bine ideea inutilitatii faptelor ptr accesul in Imparatie, aduc aminte exemplul hotului de pe crucea de langa Isus: nu apucase sa faca nici o fapta buna, (nici sa se boteze, nici sa afle ce mai era si cu Moise, nici sa dea vreo ceva la saraci, sau vreo zeciuiala la templu, etc...), ci pur si simplu pe baza credintei!

Pace tuturor!!

De ce am ales ceea ce am ales - II

E nevoie sa fiu si mai explicita.

Zilele astea am fost intrebata (pe un ton destul de revoltat) de ce nu am ramas sa lupt in tabara ortodoxiei, mai precis a Oastei Domnului, ptr ca (si) acolo sunt multi fii risipitori care au nevoie sa se intoarca "acasa".
Aprob cu toata inima necesitatea, insa am realizat ca a ramane in interiorul Oastei ptr a lupta, ar insemna aprobarea implicita a unor ramuri de invatatura care sunt nu doar niste "accesorii" biblice, ci efectiv antibiblice!! (am explicat deja unele, si o s-o mai fac)
Si asta m-ar tine intr-o pozitie de compromis visavis de ascultarea fata de Iubitul Sufletului meu, si imbratisarea Adevarului.
Nu ca ar fi facut vreo diferenta in dragostea Lui ptr mine, dar ar fi facut o diferenta in modul in care eu as fi raspuns la Dragostea Lui, care ar fi adus cu sine un rezultat diferit in viata mea sub toate aspectele...

Nu am mai putut sa particip la momente de inchinare, care era impartita intre Creatorul Tuturor lucrurilor, si restul altor mijlocitori, Fecioara Maria, si multi alti sfinti care au trait inaintea noastra. Pur si simplu nu am mai putut, cand am lasat sa ma patrunda mai adanc 1Tit 2:5 "Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos".
Apropiindu-ma mai mult de Cuvant, am inteles de ce Bis. Ortodoxa inca permitea distributia rolului de mijlocitor si altora decat Singurului caruia i-a fost atribuit de catre Tatal: neintelegerea in profunzime a distinctiei intre Vechiul si Noul Pact, neintelegerea totala a motivului venirii lui Isus... Suna dur, dar e realitatea.
E suficient insa sa petrecem mai mult timp cu Cuvantul, si ... se explica singur: mijlocirea din vechiul pact, prin Moise (Galateni 3:19, prin intermediul sangelui sacrificiilor) a fost inlocuita zguduitor de radical cu mijlocirea lui Isus: Evrei 8:6, 9:15, 12:24, 1 Ioan 2:1, prin intermediul sangelui Lui. O data ptr totdeauna!!
Sa ignor devierile de la adevarul asta, si sa militez in continuare in randurile ostasesti, sau sa le dau o motivatie bineintentionata, ar fi insemnat sa ii fur gloria care o merita numai El, in acelasi fel in care au facut-o si israelitii de atatea ori. Nu, nu mai puteam sa Ii provoc durerea asta.

Nu am mai putut sa iau numai ce era bun din Bis. Ortodoxa, si sa ignor restul.
Nu puteau fi ignorate: Dumnezeu imi cerea o inchinare nu numai "IN DUH" dar si "IN ADEVAR"!!!
Multe altele au fost lucrurile pe care nu le-am mai putut accepta, multe.

Am fost intrebata de ce nu am ramas sa contribui la schimbarea lucrurilor care nu erau bune in Oaste si in Biserica.
Am zambit amarnic... Inteleg zelul, si inteleg si componenta emotionala care deriva din relatiile de sange, insa (presupunand ca se intelege ca nu emotiile sunt cele care trebuie sa ne dicteze o anumita alegere spirituala), cred ca e mare naivitate sa speri ca se poate schimba ceva.
Biserica Ortodoxa e un mastodont, un angrenaj mult prea intepenit pe temeliile lui ruginite si arhaice (bine intentionate initial, dar otravite subtil si progresiv de-a lungul secolelor, si adanc ofensatoare in mom. actual la Sfintenia lui Dumnezeu), sa mai poata fi schimbat in vreun fel.
Un om infocat ptr Dumnezeu a avut primul dorinta sa faca ceva, un preot pe nume Iosif Trifa, dar a avut loc ceea ce era de asteptat: a fost exclus. Ptr ca nasterea din nou, si viata prin har pur si simplu nu se puteau impaca cu faptele si canoanele pe care "laicii" trebuiau sa le faca ca sa colaboreze cu Dumnezeu (sa-i dea o mana de ajutor adica, lui Dumnezeu) la mantuirea lor (ignorand incheierea, definitivarea si suficienta ispasirii de la cruce: Efeseni 2.8,9, Coloseni 2:6, Galateni 5:25, si ignorand statusul de FII DE REGE, nu de servitori, la care Isus ne-a ridicat, etc, etc) (am scris in alt post si despre rolul si necesitatea faptelor)...

Din pacate viata i-a fost scurtata (nu vrea sa ating subiectul "cine a stat in spatele bolii lui, si de ce", ar trebui sa fie de la sine inteles, citind celelate posturi), dar sunt sigura ca daca ar fi trait mai mult, lucrarea de sfintenie pe care Dumnezeu a inceput-o in el, impotriva pacatului si impotriva compromisurilor, ar fi dus inspre manifestarea din ce in ce mai puternica a puritatii Evagheliei, si ar fi facut din Oastea Domnului o miscare externa Bisericii Ortodoxe.
Din pacate urmasii lui, chiar daca au avut dorinta de a duce lupta mai departe, nu s-au urcat pe acelasi "val" de integritate in cristalinul evanghelic, prin urmare nu au sfarsit unde era de asteptat sa sfarseasca, sperand in van sa poata muta din loc uriasul adormit..., ramanand in interior, luptandu-se cu morile de vant, si simtindu-se permanent inconfortabil oridecateori la slujba se canta "Ceea ce esti prea-cinstita... pe tine te preamarim, ...mantuieste-ne pe noi" ...

In prezent Oastea Domnului are o coloratura, sa spunem mai mult sau mai putin predominant ortodoxa, variind de la o locatie la alta, in functie de membrii ei.
Insa chiar si acolo unde este "mai putin" ortodoxa, ramane oricum o miscare subordonata Bisericii Mama, indiferent de nivelul de predominare a manifestarilor ideologiei tipice in care se asimileaza.
In lumea spirituala asta inseamna oricum imbratisarea intregului "pachet", cu bune si rele...
Ramane sa decidem fiecare dintre noi cu ce devotament merita sa fie adorat, cu cat zel dupa ADEVARUL LUI, ce rezultate vrem sa avem de la viata, si cu ce vrem sa ne prezentam inaintea lui in Ziua aia...

As mai avea mult de spus, dar ma opresc aici.
1 Ioan 4:4 Copilasi, voi sunteti din Dumnezeu si ati fost victoriosi asupra lor, pentru ca Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.

E mereu Voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? 1

Boala e trimisa de Dumnezeu?
E o intrebare care pe mine m-a framantat multa vreme.
Si asta din cauza ca unele pasaje din Cuvantul Lui Dumnezeu par sa sustina ca unele boli au origina divina: povestea lui Iov, tepusul in carnea lui Pavel, infirmitatea lui Timotei, si Trofim care fusese lasat bolnav undeva.

Pasajele astea sunt citate ca dovezi ca Dumnezeu nu vrea sa vindece toate infirmitatile. Interpretarea in felul asta a determinat in multi crestini aceptarea sclaviei bolii, crezand ca Il glorifica pe Dumnezeu cu bolile lor.
Insa o evaluare mai specifica a pasajelor astora FATA IN FATA cu alte personaje biblice care trateaza vindecarea divina, e suficienta ptr a arata ca textele respective definesc boala nici ca pe o binecuvantare, nici ca vine de la Dumnezeu.
Biblia e clara cand defineste boala un lat, o legatura, un blestem (Luca 13:11-16) si nu o binecuvantare de la Dumnezeu (Ioan 10:10, Iacov 1:16-17)

Suferinta lui Iov a fost dorita de Dumnezeu?
Una din cauzele care ne impiedica sa castigam complet o vindecare isi are locul in interpretarea gresita a episodului cu Iov. Chestiunea se pune asa: "Daca Dumnezeu a vrut ca un om drept, ca Iov, sa fie lovit de boala, atunci si eu, cu boala mea, sunt un caz tipic Iov". Suferind de o boala din cauze dumnezeiesti, necunoscute noua. Dar daca asta ar fi interpretarea corecta a pasajelor cartii lui Iov, atunci ne-am gasi fata in fata cu un mare contrast visavis de ceea ce spune Cuvantul Lui Dumnezeu cu privire la vindecare.

Cine era adevaratul autor al suferintelor lui Iov?
In primul rand, e de stiut ca Iov e cartea cea mai veche cronologic vorbind, din Biblie, intr-o perioada in care omul nu se afla inca sub "acoperisul" niciunui legamant, inainte de a fi fost pronuntat Vechiul legamant al lui Dumnezeu cu oamenii, prin Moise.
El era un om drept, se temea de Dumnezeu si fugea de rau (cap 1:1), si dintr-o data necazurile se abat peste casa lui, si peste tot corpul i-au aparut bube, rani. Cu toate acestea Iov nu a pacatuit (Iov 1:13-19-22; 2:7-10).
Tot ceea ce i se intamplase nu era consecinta vreunui pacat ascuns al lui Iov, cum afirmau prietenii lui, ci era rodul a ceva ce avusese loc in cer, intre Dumnezeu si satana, despre care Iov si prietenii lui erau complet nestiutori.
Iov 1:6-12 ne descopera misterul si ne aduce la cunostinta faptul ca satana era acuzatorul lui Iov, si fusese el si nu Dumnezeu, cel care il lovise pe Iov cu toate nenorocirile (Iov 2:7).
Toate suferintele si incercarile la care fusese supus Iov au fost dorite si arhitectate de satana cu scopul sa il provoace si sa il faca s apacatuiasca si sa il indeparteze de Dumnezeu (2:5-6)

IOV cunostea in parte.
La inceputul suferintelor lui, nestiind despre activitatea lui satana peste el, s-a exprimat asa: "Eternul a dat si Eternul a luat. Binecuvantata fie numele Eternului" (Iov 1:21), fraza care este folosita in situatiile adverse ptr a afirma ca anumite circumstante sunt dorite sau trimise de Dumnezeu, subminand si ignorand realitatea a ceea ce se intampla in lumea spirituala.
Ceea ce Iov ar fi vrut sa spuna era ca "Fie ce-o fi, eu raman credincios lui Dumnezeu".
Altfel cum s-ar impaca pasajul asta cu cel din Iacov 1:17: "orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este schimbare, nici umbra de mutare" sau 3:11: "Oare din aceeasi gura a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara?"
Gandind ca raul poate sa vina si de la Dumnezeu, se realizeaza exact jocul satanei!
Se numeste travestire, prefacatorie: sa ne faca sa credem ca e Dumnezeu cel care trimite si raul, si binele, iar el nu are nici o legatura, asa ca de ce sa ne luam de el si sa ne lupatm cu el?
Dar Cuvantul zice clar: "... lupta noastra nu e impotriva carnii si a sangelui, ci impotriva capeteniilor, domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti." (Efes 6:12) iar in vs. 11 sa ne imbracam "cu toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului"
De la cruce incoace NOUA ni se porunceste sa ne impotrivim diavolului, iar el va fugi de la noi (Iacov 4:7), NU ni se spune sa ne rugam, sa imploram pe Dumnezeu si El il va goni ptr noi.
NOUA ni se spune sa poruncim muntelui sa se arunce in mare, nu sa ne jelim despre munte la toti, printre care si la Dumnezeu, ca poate poate s-o indura sa il mute El ptr noi!

Afirmand ca boala e trimisa de Dumnezeu cu scopul de a ne purifica, negam lucrarea lui Isus de la cruce! "...El a luat neputintele noastre si a purtat bolile noastre"

Cartea Iov a fost scrisa sa intelegem ce mare privilegiu avem sa ne fi nascut si sa traim intr-o asemenea epoca, sub Noul Legamant, in care avem promisiunea ca suntem "mai mult decat invingatori, prin Acela care ne-a iubit, si s-a dat pe Sine Insusi ptr noi", si sa ne fie pusa la dispozitie toata autoritatea sa busim la pamant si sa-i frigem coada lu' sarsaila!
De-am realiza cat de mic este el, si cat de mare este Dumnezeu in noi!!

Un lucru e sigur: ca in lucrarea distrugatoare a dusmanului (boli si adversitati, cu privire la care PUTEM FACE CEVA, spre deosebire de persecutii- asta e altceva!!), credinta noastra poate face sa se manifeste Mana lui Dumnezeu in viata noastra ptr a duce la capat planul Lui complet ptr fiii Lui: "Dumnezeu a binecuvantat ultimii ani ai lui Iov mai mult decat cei dintai"

Despre tepusul lui Pavel data viitoare ;)