Administratorul nedrept

Tot ce avem nu este al nostru, ci noi suntem doar niste administratori atat cat traim pe Pamant, si as vrea sa ma axez un pic si pe parabola cu administratorul nedrept (care sincera sa fiu, multa vreme unele elemente nu le intelegeam).
In Luca 16:10 Isus spune: "Cel ce este credincios in putine lucruri (sau in lucruri mici), este credincios in multe (sau in lucruri mari); si cel ce este nedrept in putine lucruri, este nedrept si in multe".Desi paragraful asta poate avea aplicatii cu privire la lucrurile pe care le facem in viata (oricat de scopuri marete ne trezeste Dumnezeu in inima, daca nu pornim de la lucrurile mici, avand grija de grupa de copii, sau facand curatenie in biserica, si fiind credincios in a nu trisa la coada, punand lucrurile de la supermarket la loc la raftul unde erau, daca ma razgandesc, etc...), TOTUSI, daca ne uitam bine, CONTEXTUL versetului asta se refera la ....BANI!!
Ceea ce Isus vrea sa ne transmita e ca zona cea mai minora a administrarii in viata este cea a finantelor!!
Asta e o afirmatie foarte radicala, stiu! Si unii dintre voi care citesc se pot simti ofensati, dar ... asta e Cuvantul!!
vs. 11: "de aceea, daca nu ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta pe cele adevarate? 12: Si daca n-ati fost credinciosi in lucrul altuia, cine va va da ce este al vostru? 13: nici un slujitor nu poate sluji la doi stapani, caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt, sau va tine la unul si va dispretui pe celelalt; Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Manona (sau banilor)".
In loc sa spunem ca a fi credincios in lucrurile financiare e lucrul cel mai mic, deci n-ar trebui nici macar sa discutam despre asta, mai degraba cred ca atitudinea noastra trebuie sa fie asta: DACA NU POTI FACE CEEA CE E MAI MIC (lucrurile mici) ATUNCI NU POTI FACE NICI LUCRURILE MAI MARI!
Daca nu poti ridica greutati de 5 kile, nu ar trebui sa te apuci de un program de ridicat 10 kile!Trebuie sa incepem cu lucrurile mai mici si sa ne ridicam pe parcurs.

Isus afirma ca a ne increde in Dumnezeu ptr finantele noastre este uzul cel mai mic al credintei noastre!! Si daca nu ne putem increde in El ptr lucrurile astea mai mici, atunci tocmai asta e motivul ptr care nu vedem alte lucruri mai mari intamplandu-se in viata noastra, pe care ni le dorim si le cerem (pace, mantuire ptr rude, prieteni, vindecare fizica, etc).
Daca nu ne incredem in El, ca ne va face sa devenim o binecuvantare ptr altii, aratand asta DAND din ceea ce avem AZI, zeciuiala (minimul de incredere, un test al inimii) si alte oferte, sa nu ne asteptam sa avem victorii in alte zone mai inalte ale vietii noastre.


Administratorul din povestea noastra traise o viata de viclenie, fura din banii stapanului, ca sa traiasca o viata de placeri probabil, arunca banii pe distractii, tzoale, etc, insa ... totul fara nici o finalitate. Doar "traia momentul".
Insa cand s-a vazut la un pas de a ramane in aer, se vede ca a avut un moment de reflectie, si vedem o schimbare in atitudinea lui fata de bani.

S-a folosit tot de banii sefului, dar data asta ca sa schimbe cumva ceva in viitor.
Multa vreme nu am inteles de ce stapanul a laudat pe administratorul nedrept, cand a aflat ce a facut, ptr ca lucrase tot prin viclenie, furand tot din buzunarul sefului, scazand din datoriile celor care ii erau datori.

Insa ... imi scapa faptul ca Cel pe care il simboliza stapanul, era Dumnezeu, care vrea sa ne invete sa fim atat de detasati de lucrurile materiale, incat, chiar cand cineva te fura, sa reusesti sa te desprinzi atat de mult de partea negativa, sa nu te tulbure nicicum (sunt doar niste lucruri), si sa reusesti sa gasesti ceva pozitiv in ceea ce a facut.

Dand deoparte modalitatea prin care administratorul a lucrat, care bineinteles ca nu e ceva de aprobat, ceea ce stapanul a laudat era faptul ca administratorul a inteles ca banii pot fi un instrument prin care el isi poate influenta, asterne viitorul.
Banii pot avea atat o valoare distructiva, dar pot avea si o valoare eterna, daca sunt folositi pentru a influenta alte vieti.

Dumnezeu vrea sa ne aduca pe fiecare in punctul in care sa traim nu doar ptr a manca si ptr a ne plati facturile, ci ptr a promova INTAI Imparatia Lui (si cu cat viziunea e mai larga, cu atat costa mai multi bani ptr a o sustine), ptr a sustine misionari, si de asemenea ptr a da (cel putin) cate un pahar de apa micutilor in Numele Lui, fie in Africa, fie in realitatea secetei romanesti...
E o lume suferinda in jurul nostru.

Iar cand cineva m-a intrebat de ce pun atat de mult accent pe bani ca fiind o binecuvantare, raspunsul meu a fost cel pe care si Pavel l-a dat: degeaba spui celui in nevoi: Mergi si Domnul sa iti implineasca nevoile!, degeaba spunem despre Dragostea lui Dumnezeu (la cuvinte toti suntem buni), daca nu o si facem concret. Asta e adevarata demonstratie!

Salvarea de la despartirea vesnica de Dumnezeu si accesul in Imparatia Lui o primim prin har, dar Rasplatirea, ceea ce vom face o vesnicie, ne va fi in functie de faptele noastre.
Doamne, ce sa facem noi ptr Imparatia Ta AZI?

Binecuvantari si blesteme

Am vrut sa inteleg mai bine lucrurile astea, si meditand la diferite pasaje din Biblie, am inceput sa percep mesaje contradictorii la inceput, dar care treptat s-au deslusit.

Crestinismul religios a promovat dintotdeauna conceput ca Dumnezeu este cel care trimite necazuri, boli, saracie ca sa ne invete lectiile de caracter de care avem nevoie.

Si totusi, uitandu-ma la planul initial si inima lui Dumnezeu ptr om la inceput, bolile, saracia si orice presiune si opozitie in viata omul si le-a atras singur DE LA DUSMAN, deci au fost un rezultat al blestemului adamic, nicidecum "binecuvantari" de la Dumnezeu.

Dumnezeu a vrut dintotdeauna ca omul sa invete ascultand de Cuvantul Lui, spus direct (Rhema) sau scris (Logos), nu dand cu capul!!! -> 2 Timotei 3:16 "Toata scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie cu totul desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."

Bolile, saracia si necazurile nu au fost niciodata proiectul lui Dumnezeu ptr desavarsirea omului, DAR bineinteles ca de vreme ce omul singur s-a bagat cu capul in probleme, de multe ori ele insele au devenit invatatori in schimbul Cuvantului.

Chiar si lumea a inteles adevarul ca e cu mult mai preferabil sa capatam inteleciune din sfaturile si experienta altora (dar ptr asta e nevoie de umilinta), decat sa trebuiasca sa ne lovim noi cu capul in toate in viata.

Si in ce sens sa fie Cuvantul un invatator?

Multi care citesc Biblia, ar vrea sa fie o lista de chestii foarte clare de lucruri pozitive de urmat. Numai ca se observa foarte usor ca sunt si multe lucruri ciudate, deloc pozitive, sau sentinte meditative pe care multi dintre eroii ei le-au facut sau gandit, pasaje neinsotite de nici un comentariu de genul: "Fa ca el, sau nu fa ca el". Pur si simplu suntem lasati "in aer".

De ce vorbea Isus in pilde? Ptr ca doar cine are cu adevarat foame, va cere intelepciune de la Dumnezeu, si va intelege. Dumnezeu a intins mana omenirii, dar e nevoie sa si omul sa raspunda, sa intinda mana lui, ca lucrurile sa devina clare. E nevoie mereu de credinta si zel, pentru a strapunge ceata aparenta de la primul nivel.

Dumnezeu nu baga nimic pe gatul nimanui. Trebuie sa fie o continua colaborare intre Dumnezeu si om, ca relatia sa existe.

Asa functioneaza lucrurile, ca dragostea sa fie desavarsita, omul trebuie sa aiba posibilitatea de a i se opune.

Alfel, daca ar fi totul clar ca cristalul, iar linia de urmat ar fi trambitata in toata splendoarea ei tuturor, ar fi creat in jurul oamenilor o situatie fara iesire, iar omul s-ar gasi in pozitia de a fi obligat sa accepte, robotic.

Din cauza asta, in Biblie gasim oameni care au fost numiti "dupa inima lui Dumnezeu" dar care apoi s-au cam culcat pe o ureche si au poftit dupa femeia altuia, sau care au avut o credinta asa de puternica incat au fost numiti "prietenul lui Dumnezeu", dar au mintit la un mom. dat ca sa isi scape pielea, etc, si la fel gasim diferite sentinte in cartile poetice scrise in diferite momente ale vietii, mai mult sau mai putin sintonizate cu Sfatul lui Dumnezeu, aparent contradictorii intre ele, tocmai ca noi sa citim, si sa cerem intelepciune sa razbatem printre ele, si sa intelegem care sunt de imbratisat, si care sunt rezultate ale imprefectiunii umane, ramase scrise tocmai ca sa ne invete, sa ne arate ca se prea poate sa fim desavarsiti in duh, dar uneori sa o dam in bara in ganduri, emotii, trup, sa dea deci posibilitatea de a filtra toate "filosofiile" si sa sorbim doar pe cele desavarsite.

Bineinteles ca dupa cadere omul a fost destinat suferintei, insa... tot in Cuvant gasim, daca cerem, o distinctie clara in interiorul marelui concept de SUFERINTA:

1. Suferintele rezultate din blestemul adamic, boala, saracia, si orice moarte spirituala (depresie, gelozie, irascibilitate, etc), pe care Isus a venit sa le poarte la cruce in locul nostru, si pe care noi nu mai e nevoie sa le acceptam atunci cand dusmanul incearca sa le arunce peste noi (si asta reiese din atatea versete ca nu as sti pe care sa il scriu mai intai) si

2. Suferinta prin persecutie, singura care ne este garantata la un loc cu binecuvantarile puse la dispozitie in schimbul de la Cruce: Marcu 10:29 "Adevarat va spun ca nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau sotie, sau copii, sau pamanturi, pentru Mine si pentru Evanghelie, 30 si sa nu primeasca acum, in veacul acesta, de o suta de ori mai mult: case, frati si surori si mame, si copii si pamanturi, IMPREUNA CU PERSECUTII; si in veacul viitor viata vesnica."

Incep sa inteleg din ce in ce mai bine ca daca Isus este acelasi ieri, azi si in veac, atunci El vrea la fel de mult ca si atunci cand era pe pamant, ca oamenii sa se bucure de sanatate, orbii sa isi capete vederea, cei ce plang sa primeasca bucurie si pace, iar saracii sa asculte vestea buna... Si care sa fie vestea buna ptr cei saraci?

De ce ptr bolnavi sa fie sanatatea, ptr cei ce plang sa fie bucuria, iar ptr cei saraci.... bogatiile in viata cealalta??

NU, ci El "ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-se blestem pentru noi, 14 pentru ca binecuvantarea data lui Avraam sa vina peste neamuri... pentru ca noi sa primim, prin credinta promisiunea Duhului" (gal.3:13,14)

El ne-a recastigat binecuvantarea promisa in Gradina (la care noi renuntasem, servind pe tava autoritatea pe care o aveam lui satan), binecuvantare care ne va curpinde fiinta cu totul: incepand din duh, pana in suflet (ganduri, emotii, vointa), si in trup!

INSA INSA INSA!!! Bineinteles ca afland astea, carnea imediat ne poate ispiti: "oo, ce bine, e voia lui Dumnezeu sa prosperam si financiar!!! hai carne, aduna cat mai multe!!!"

NU SI IAR NU!!

Ptr ca scopul ca Avraam sa fie binecuvantat, era ca sa fie el la randul lui o binecuvantare!! Asta e inima lui Dumnezeu: dragostea se gandeste la ceilalti, nu la sine insasi!

Dumnezeu cauta oameni tuburi prin care sa poata mangaia lumea asta suferinda, sa o binecuvanteze cu toate bunatatile pe care EL le-a creat pentru oameni!!!

Insa cum pot fi o binecuvantare daca am fost educata ca smerenia inseamna sa ma multumesc cu cateva firimituri, si sa nu ma astept nimic de la Dumnezeu? Cum pot sa binecuvantez pe altii si material, daca eu insami cer doar minimul necesar?? Dumnezeu mi-a arata ca asta e o atitudine egoista, ptr ca cer doar ptr mine!

Cheia in toata povestea asta este atitudinea inimii:

"Nu aveti, ptr ca cereti gresit, sa rispiti in poftele desarte ale inimii voastre"

Chiar daca un tata are asigurata o masina ptr fiul lui, i-o va da doar dupa ce va implini 18 ani, ptr ca altfel, mai devreme l-ar distruge.

Din cauza asta citim si versete ca "Doamne, nu imi da nici prea putin, ptr ca in saracie sa cartesc, nici prea mult, ca in bogatie sa ma racesc fata de tine" (parafrazat), ptr ca inima respectiva era inca "minora"... sa zicem asa; si din cauza asta noi trebuie sa invatam sa crestem! ;)

Sunt de asemenea o multime de proverbe unde spune ca bogatiile iti pot indeparta inima de Dumnezeu, si din cauza asta gasim o gramada de sfaturi:

Ps 62:10 "daca cresc bogatiile, nu va lipiti inima de ele" etc...

Insa faptul ca exista pericolul asta, nu inseamna sa dam cu totul la o parte bogatiile, ci inseamna ca trebuie sa cerem putere sa ramanem mereu cu inima in Dumnezeu, cu increderea ca El este sursa noastra, nu banii.

Banii vor fi doar un insturment in mana noastra de a fi o binecuvantare!!

Ps 112:2,3 generatia celor drepti va fi binecuvantata. Bogatie si belsug sunt in casa sa..."

Afland toate astea, se prea poate sa ramanem cu mainile incrucisate, spunand ca "daca Dumnezeu ar vrea sa am de unde da, atunci El imi va da", insa tot Dumnezeu ne da si "reteta" ca sa avem de unde sa fim o binecuvantare: Luca 6:38 "dati si vi se va da, o masura buna, indesata, clatinata, care da pe dinafara".

Vom primi daca vom incepe sa dam din putinul pe care il avem la un moment dat.

ATENTIE INSA: se poate foarte usor cadea in capcana de a dori sa dam ptr ca in felul asta Il vom face pe Dumnezeu sa ne dea si noua la randul nostru. O capcana in care cu un picior pot sa spun ca am cazut si eu la un moment dat.
Daca eu dau ca sa Il fac pe Dumnezeu sa imi dea inapoi, motivatia mea nu este dragoste, ci este egoism si manipulare!!

Da, Dumnezeu se asteapta de la noi sa dam oferte si zeciuiala, dar totul trebuie sa fie IN HAR, ca un pas de credinta care sa ne pozitioneze in locul unde sa primim tot ceea ce Dumnezeu ne-a aprovizionat DEJA acum 2000 de ani, nu ca o obligatie legista.

Nu dau ca sa primesc, ci ca un raspuns la dragostea lui Dumnezeu, care deja mi-a obtinut in lumea spirituala orice binecuvantare, si mi le-a pus la dispozitie, iar ceea ce le va face sa iasa la iveala in lumea fizica este credinta mea!!

Voi da, ptr ca El a dat mai intai!!

Dar nu pot sa nu ma astept sa si primesc inapoi de 30, de 60 sau de 100 de ori mai mult, ca sa am de unde sa fiu o binecuvantare si mai mare!!

O, ce Dumnezeu avem!!

Motivatia din spatele actiunilor noastre e mai importanta decat actiunile in sine: 1 Cor. 13:3 spune ca "daca mi-as imparti toata averea ptr hrana saracilor si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic".

Prejudecati cu privire la muzica

Alta prejudecata care m-a tinut inlantuita ceva vreme: Muzica ritmata si mai ales zgomotoasa e satanista! Iar apogeul de diabolic il atinge rock-ul! :)

In perioada in care am inceput sa deschid ochii spre viata, adolescenta, imi ajungeau la urechi 2 concepte diferite despre muzica:
1. Cum ca muzica divina e cea suava, linistita, iar cea zgomotoasa caracterizeaza haosul demonic, si 2. Muzica in sine nu e nici rea nici buna, e doar un limbaj, un instrument care transimte acele valori pe care le dau cuvintele, sau pur si simplu amplifica inclinatiile valorice ale cuiva in caz de instrumentala.
Intotdeauna mi-a placut comparatia asta: muzica e un cutit, care poate si taia painea, dar si ucide...
Cu rusine recunosc ca cel care avea rezonanta cea mai puternica in mine era primul! Desi ceva in adanc imi spunea ca de fapt al doilea era cel rezonabil, totusi primul a fost cel care a prins radacini mult mai puternice in mine, datorita educatiei, a influentei adunarii unde mergeam, care isi dorea sa urmeze invataturile biblice.

Dupa ce am experimentat nasterea din nou, Duhul cel zdrobitor de lanturi a inceput sa ma cerceteze! Citeam in Psalmi inchinare la Dumnezeu cu chimvale si instrumente cu corzi, zdranganitoare, citeam cum Dumnezeu nu era numai in susurul linistit dintre stanci aratat lui Moise, dar ... era si in vajaitul unui vant puternic din Fapte, si in trompetele puternice ale levitilor, si in strigatele dezlantuite ale israelitilor din jurul zidurilor Ierihonului, etc.
Mintea mea a inceput sa se dezmorteasca, sa inteleg ca nu neaparat decibelii putini sunt o indicatie de divin si ca nu de putine ori Dumnezeu s-a manifestat de-a dreptul spectaculos, extravagant chiar!

S-a intamplat sa ascult ceva casete cu muzica ritmata, contemporana, cu mesaje biblice, ceea ce la inceput mi se parea un paradox, o combinatie caraghioasa. Si tot in acest timp ma rascolea si acea intrebare despre dans (pe care am expus-o mai in urma)...
Apoi incepusem sa cunosc si cate un ne-ortodox, care... nu stiu cum, dar nu voia sa incapa deloc in schema fixa pe care mi-o prestabilisem cu privire la ei, nu se potrivea nicicum cu eticheta (care mi-a fost servita de mai-marii mei, preoti, frati, etc) de "rataciti" dornici de spectacol. Nu intelegeam de ce ochii lor demonstrau asa o intimitate cu Dumnezeu -manifestata pe muzica ritmata-!!, si nu aratau opacitatea, vinovatia din falsitatea pe care o credeam eu prezenta acolo, in acea combinatie...

In felul asta, o buna perioada am oscilat intre ceea ce am fost invatata, si ceea ce simteam ca se ridica de undeva din adancul meu, si a carui echilibru si dreptate nu o puteam ocoli...
Apoi a sosit momentul sa fac o alegere.Si am facut-o.
Am inteles ca armoniile rezulate din combinatiile suntelelor au fost ideea Lui Dumnezeu, si ca modalitatea de organizare a acelor combinatii este pur culturala, temporala, variabila, DAR mai presus de orice AMORALA!
Abia cand reusesti cu adevarat sa te ridici deasupra si sa te desprinzi de itzele contextului in care te-ai nascut (bineinteles ca deplin nu prea o poate face nimeni, decat Dumnezeu), ai sub ochi o panorama care are o putere incredibila de a topi micimea clasificarilor anumitor "batai" (adica combinatii de secvente ritmice) doar in x sau y valoare morala!

Acuma, sa reusesc sa dezradacinez de tot acea prejudecata,... psihicul uman e o chestie tare... incalcita (mai ales la femei!). Cu greu se poate defini clar parcursul unui concept si implicatiile lui, in sufletul unui om, si incrangaturile de cauza-efect de la ratiune la emotie si inapoi...
Cert e ca a durat cativa ani sa ma lupt sa scot firicelele de radacina ramasa, care slava Domnului ca pulsau viata in ele din ce in ce mai rar!
Am avut deseori asa o ciuda "sfanta", un regret ca eram nevoita sa pierd atata timp sa imi reeduc mintea, sa mi-o innoiesc, si sa mi-o tin vibranta si cu picioarele in Dreptate...

Ce bine era daca nu trebuia sa ma confrunt cu frustrarile astea...
De cate momente frumoase m-a jefuit aceasta "educatie" (si degetul meu sta intins nu catre persoane, ptr ca nu avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva duhurilor, si puterilor intunericului, care si-au bagat coada si au invalmasit unele valori ale predecesorilor mei) si cat timp mi-a trebuit sa o incadrez bine, sa ii inteleg motivatiile, sa intind mana dupa Sangele Lui, sa imi aduca iertare, sa pot oferi iertare, si sa vad libertatea care stea sfioasa ascunsa in spatele ei, asteptand sa fie invitata sa fie gustata!!

De ce am ales ceea ce am ales

Intentia mea in posturile astea este sa fiu cat se poate de transparenta si directa.
Vremea este prea scurta, ne mai ramane prea putin timp sa ne mai ascundem dupa afirmatii "politically correct", sa mai patinam in spatele cuvintelor, ca nu cumva sa ofensam.

E vorba de niste framanatari foarte intime si intense ptr mine, dar in acelasi timp foarte comune multora din cercul prietenilor ramasi in Romania, asa ca voi face ceea ce simt ca a sosit timpul sa o fac, in speranta ca vor mai fi de ajutor si altcuiva experientele noastre.

Cineva mi-a spus ca oamenii pleaca din biserica ortodoxa din cauza ca lucrurile sunt prea profunde.
M-a facut sa zambesc.
Nu din cauza asta am plecat noi.
Da, sunt unele scrieri ale unor sfintilor parinti care sunt profunde, si sunt de admirat, ptr ca strapung inima si dau intelepciune.

DAR NU "prea-profunzimea ortodoxiei" E MOTIVUL plecarii multora, ci faptul ca dogma ei (in aceeasi situatie cu Bis. Catolica) este un amestec FOARTE subtil intre-tesut de legamant nou-testamentar (=mantuire prin har) cu extraordinarul-dar-EXPIRATUL pact al Legii (=mantuirea prin fapte, foarte prezent de altfel si in budism, hinduism, islam, new-age, si restul religiilor)!
Hilar si tragic, dar... oamenii uita ca noi traim cam la 2000 de ani dupa implinirea completa a Legii (pr ca nimeni nu a putut si nu o va putea implini, in afara de Isus), si instaurarea DARULUI fara plata, si continua sa traisca o viata cu inima impartita intre 2 legaminte.
Cumplita si desarta lupta...

De-a lungul secolelor dupa ridicarea la cer a lui Isus, a avut loc un proces foarte fin de (re-)infiltrare a conceptului de mantuire prin fapte in interiorul Dreptei Credinte (crestinismul nou-testamentar al mantuirii prin har, la care avem acces prin credinta! Efeseni 2:8,9 Asta a fost marea noutate adusa de Isus, Vestea aproape prea buna sa fie adevarata: neprihanirea ne este facuta in dar de Isus, a obtinut-o El in locul meu, nu trebuie sa ma mai zbat sa fiu neprihanita, ptr ca oricum nu as face deajuns, eu trebuie doar sa cred si sa primesc haina alba, si la fel, tot prin credinta sa si continui sa traiesc: Coloseni 2:6 Dupa cum ati primit pe Cristos Isus, Domnul, asa sa si umblati in El, bucurandu-ma de haina, fara chinuri personale de a o albi, ptr ca oricum, nu functioneaza nici un clor la haina aia ;)
Sigur ca credinta se va vedea apoi si in fapte, dar faptele vor fi doar un raspuns automat de dragoste la Substitutia de la Cruce, nicidecum o obligatie, o conditie ca sa avem acces la Imparatie)!!!..
Iar ptr cine vrea sa ramana fidel CARTII CARTILOR, i se face sila la un moment dat de confuzia si frustrarile din viata de zi cu zi pe care predicarea asta mixta ortodoxa le produce...

Nu e vorba ca lumea cauta ceva usor de digerat, ci lumea cauta lucruri spirituale care sa poata fi relevante ptr viata lor concreta, sa le ofere puterea de schimbare a circumstantelor asa cum (sanatos) li se trezeste dorinta citind din aventurile Noului testament, si sa ii ajute sa traiasca viata asta la nivelul maxim pe care Dumnezeu l-a proiectat ptr fiecare, o viata in care supranaturalul domina si conduce tot ce este natural!!

Cei care au ales sa urmeze ghidul ortodox, s-au multumit cu nivelul de revelatie la care au ajuns sfintii parinti.
Repet: este si asta o felie de revelatie: extraordinara in multe directii, dar incompleta, cum nici revelatia multor protestanti nu e completa.
Dar eu indraznesc sa afirm (dupa cativa ani de analizat si o parte si alta), ca protestantii s-au bucurat, in foamea lor dupa puritatea evangheliei, de o felie de revelatie mai aproapiata de esenta vietii concrete cu Dumnezeu, descrisa si lasata ca tipar/model in Noul testament.

S-a intamplat f des si la noi in familie, si vad fenomenul asta si aici, in bis.catolica, ca persoane sa inceapa sa dea masca la o parte de peste oasele moarte (varuite frumos, sa para vii) ale dogmei "strabune", dar apoi sa se lase conditionate de ramificatiile afective familiare, (pai cum? bunici, unchi, matusi, soti, sotii, parinti ortodocsi, tu cum indraznesti sa iei alta pozitie?) si au acceptat "explicatiile alternative" (care par pozitive, dar... incorecte) la claritatea de cristal pur nou-testamentara.
Ca doar "asa am primit".
Dar... atata timp cat mai respiram, exista speranta! ;)

Eu stiu cum e: atata timp cat eram in Romania, inconjurati de toate rudele, ne-a fost f greu sa luam o decizie, sa ne desprindem, in momentul in care incepusem sa deschidem ochii spre elementele nebiblice din ortodoxie.
Acum realizez ca era vorba de o dependenta de oameni pe care o aveam (la fel de schilodanta ca si dependenta de droguri, alcool sau orice altceva, doar ca manifestata diferit) deocarece trecusera cativa ani de fapt, si noi tot bateam pasul pe loc, ptr ca nu voiam sa sfasiem inimile la rude si atatia prieteni, neintelegand ca e normal sa ii iubim, dar ca atunci cand a fi acceptat de ei inseamna sa compromitem Cuvantul, emotiile nu trebuie sa ma controleze, ci eu trebuie sa le controlez pe ele.
Abia cand am ajuns aici, mai departe de presiunea "de grup" (care exercita asa o putere manipulatoare, EMOTIILE de apartenenta "radacinoasa") am inteles ca trebuie sa fac ceea ce trebuie, chiar daca trebuie sa platesc cu pretul sentimentelor de tristete in inimile lor (tristete bine-intentionata, dar izvorata din convingeri mai mult traditionale decat biblice), suferind persecutie "religioasa" din partea lor.
-ce acuze am avut de suferit apoi... dar asta e, ne-am gasit in situatia versetului ala: "Judecati voi, e mai bine sa ascultam de voi, decat de Dumnezeu?"

Si abia acuma uitandu-ma in urma, realizez ca Dumnezeu s-a folosit de dorinta noastra de a veni in Italia (din motive atat financiare, cat si de dezamagire fata de universul crestin romanesc), si ne-a pus intr-un mediu propice de a analiza mai "la rece", si a lua 1 data ptr totdeauna o decizie de ascultare definitiva, cu privire la lucrurile in care credeam.

Poate parea vulgar ce spun, dar Satana nu va pune niciodata otrava in treaba-mare de caine, ca stie ca nimeni nu se va atinge de ea, ci o va pune intr-o friptura, ptr ca pe aia cu siguranta cineva o va manca.
Despre dozele astea de otrava... in posturile viitoare.