Cum trebuie sa fie lupta?

Am avut o discutie ieri cu o fiinta foarte draga mie, si fiind o ora tarzie, realizez acum ca inspre finalul discutiei am cam ametit lucrurile.
Incerc sa ma readun aici.

Vorbeam despre fapte si credinta.
Cum am mai mentionat si in alte posturi (dar se vede ca nu suficient de clar), reamintesc ce m-a invatat Dumnezeu in ultimii ani (cu mare dificultate, greu mi-a fost sa imi reeduc mintea...):
Eu de mica am fost invatata, conform bineicunoscute dogme ortodoxe, ca voi fi mantuita daca voi crede si daca voi face multe fapte bune.
Am descris mai jos si frustrarea pe care fortarile mele sa le fac pe amandoua mi-o aducea.
Si abia cand am descoperit cum trebuie sa fie, m-a inundat intr-adevar pacea, si odihna!
LOCUL in Imparatie imi este asigurat pe baza credintei: faptul ca cred ca toate pacatele mele au fost platite: 1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. Dumnezeu a ales sa stearga tot, insa ca sa beneficiez de LOCUL cu El, trebuie sa cred asta!
El a obtinut haina alba in locul meu, lucru pe care eu, cu toata morala mea nu l-as fi obtinut nicidata. E darul gratuit, e HARUL!
Efes 2:8 Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.Efes 2:9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Functia credintei este de instrument ptr a atinge harul, de a mi-l insusi!

In felul asta obtin NEMERITAT (e CADOU GRATUIT, si ... e nevoie de multa umilinta sa invatam sa primim ceva ce nu meritam) neprihanirea cu care sa pot intra in Sala Tronului, DAR CE voi face o data ce voi iesi din Sala Tronului, o vor decide FAPTELE MELE!

Dumnezeu vrea ca odata ce am experimentat regenerarea duhului meu, sa incep sa pasesc in fapte bune, dar El nu vrea ca eu sa le fac din obligatie. E un mare orgoliu ascuns sa consider ca voi reusi vreodata sa imi rascumpar CADOUL facut, incercand sa imi echivalez cumva, sa imi castig sau sa imi recompensez macar in mica parte locul oferit!
Sa vreau sa adaug faptele mele, din sentimente de vinovatie sau ptr ca "nu merit, si tre' sa fac ceva sa merit" e o jignire la sacrificiul lui Isus, e ca si cum as spune ca "Darul Tau nu e deajuns, tre' sa mai fac si eu ceva, sa pot sa beneficiez de el. Moartea Ta nu a fost suficienta sa compenseze pacatele mele, tre sa ma adaug si eu cateva fapte bune".

DA, Dumnezeu se asteapta de la mine sa fac fapte: Efes 2:10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Nu pot spune ca am credinta in duhul meu, daca nu iese afara prin fapte: Iacov 2:17 Tot aşa şi credinţa: dacă n'are fapte, este moartă în ea însaş.
Iacov 2:20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?
DAR nu trebuie sa le fac din obligatie, asta e orgoliu musamalizat!! Ci ele trebuie sa fie un raspuns natural.
Iar cand o mai dam in bara (ceea ce e inevitabil, cat vom trai in trupul asta vom mai pacatui), tre' sa ne reeducam mintea, sa traim dupa ceea ce duhul ne spune, nu carnea: sa ne amintim ca Dragostea Lui nu se va departa de la noi, si ca Rom 8:1... acum nu mai exista condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
DACA ma simt condamnata ca nu am facut x fapte, ca nu am citit nu stiu cate cap. din Biblie pe zi, ca nu am facut cine stie cate alte chestii (care sunt religiozitate daca le fac din obligativitate), atunci inseamna ca traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, nu dupa cele ale Duhului care salasluieste in duhul meu!!


Sunt considerata neprihanita de catre Dumnezeu prin credinta.
DAR mantuirea mea o mentin daca DOAR daca credinta mea este pusa in actiune, prin fapte, (altfel intervine impietrirea treptata a inimii, si renuntarea la Mantuire in final).

Si o sa las sa imi continue ideea urmatoarele versete, foarte explicite:
Iacov 2:21 Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
Iacov 2:22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.
Iacov 2:23 Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”Iacov 2:24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
Imi duc mantuirea la capat si voi fi considerata neprihanita SI in final, in Ziua Din urma, DOAR daca imi voi pune credinta in actiune, prin fapte.

DAR iarasi revin si spun:
Dragostea lui Dumnezeu nu se va schimba fata de mine, daca eu voi incetini in a mai pune in actiune credinta mea.
Eu, ca mama imi voi iubi mereu copilul, indiferent daca la un moment dat ar fugi de acasa, ar deveni drogat, si mi-ar intoarce spatele.
Insa actiunile lui il vor pune pe el in pozitia de a nu mai beneficia de rezultatele dragostei mele.
(Suntem noi cei care am renunta la mantuire, nu ne-o ia nimeni de la noi.)


Ceea ce voi face dupa ce am primit haina alba, vor fi fapte ca raspuns, din dragoste, nu o obligatie; daca intr-adevar am inteles cu ce fel de dragoste ma iubeste, cu cata favoare ma inconjoara, VOI DORI sa le fac!!
Ptr ca Dumnezeu ne schimba dorintele!
Cand ma voi desfata in Domnul, El imi va da dorintele Lui, si prin credinta voi primi ceea ce doresc, ptr ca doresc bine: Psa 37:4 Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

Ceea ce multi ani nu am inteles insa, e ca aceasta schimbare de dorinte urma sa fie un proces:
In primii ani de viata cu Dumnezeu, desi duhul meu fusese rascuparat instantaneu, mintea si emotiile se zbateau puternic sa reacapareze controlul, ca in viata cea veche. Si ma intrebam de ce, neintelegand ca urmau sa fie reinnoite treptat, si ca ritmul eu il decideam.
Abia tarziu am inteles lupta din Romani cap 7. "Faceam ceea ce nu voiam" la inceput, cand carnea inca dicta.
Si ... AICI VOIAM SA AJUNG: nu numai carnea era motivul, ci si doctrina gresita: din cauza ca fusesem educata ca TREBUIE sa ma comport bine (faptele sub o lumina de obligativitate: neaparat trebuia sa fac o anumita cantitate de fapte bune, care sa atarne mai greu in balanta cand vor fi puse alaturi de cele rele, in Ziua Judecatii).
Frustrarile care se nasteau.... cred ca majoritatea care citim aici, le cunoastem.

Nu imi explica nimeni (cu atat mai putin preotii) ca faptele mele vor rasari din ce in ce mai des si mai spontan, ca un fruct nefortat de nici o chimicala, pe masura ce eu ma desfat in Domnul, decid sa petrec timp tot mai mult in prezenta Lui!

Si la fel, nimeni nu ma invata ca FUNCTIA faptele mele nu ERA ptr a-mi mentine pozitia de preaiubita pupila a ochilor Lui, (El ma iubeste oricum, si cu si fara), ci doar ma vor califica in final la o anume rasplatire sau la alta, in Ziua Aceea.

Ceea ce ma va impinge spre fapte va fi Dragostea Lui, constanta peste mine indiferent daca le voi face sau nu, nu frica de ura Lui in caz ca nu le voi face.
Sper ca m-am explicat destul de bine.

Inchei cu raspunsul la intrebarea "Cum trebuie sa fie lupta?"
Dupa cum am descris, la inceputul vietii cu Dumnezeu era dura. Ptr ca era lupta de control.
Dar pe masura ce Dumnezeu m-a crescut, si mi-a revelat lucrurile Lui, lupta a devenit din ce in ce mai usoara, ptr ca Duhul Lui are din ce in ce mai multa libertate sa conduca din interiorul duhului meu, iar carnea nu mai are atatea "voturi" ca alta data.
Lupta impotriva ispitelor nu mai e atat de dificila ca in anii de inceput. Lupta impotriva eu-lui si-a pierdut din usturime. Imi vine din ce in ce mai usor sa renunt la dorintele mele in favoarea altora, sa renunt la lucrurile mele ptr a fi o binecuvantare ptr altii.
Acum inteleg de ce spune in Mat 11:30 ... jugul Meu este usor(bun, in unele traduceri), iar povara Mea este usoara (nu este greu de dus)!"

Abia acum inteleg de ce spune ca avem de luptat "lupta CEA BUNA a credintei".
Daca alergarea mea aici pe pamant, nu o fac izvorata din SIMPLA recunostinta ptr ceea ce Isus a purtat ptr mine, daca faptele mele nu izvorasc ca un raspuns spontan de bucurie, din credinta, ci sunt o obligatie, cu care sa imi merit LOCUL, atunci duc "lupta CEA REA a faptelor" ;))
Insa lupta mea, ca sa fie buna, trebuie sa izvorasca din recunostinta, CREZAND in ispasirea definitiva si suficienta a tuturor mizeriilor mele!!
Motorul, locomotiva vietii mele e credinta.
Credinta ma va duce vreoundeva, faptele doar ma urmeaza, atatea cate voi reusi sa implinesc! ;)

Lupta mea trebuie sa fie o lupta a credintei: sa lupt impotriva indoielii insuflata de lumea asta fara nici un sistem de valori, sa cred ca Dumnezeu a achitat orice pacat al meu, trecut, prezent si viitor, sa cred ca ceea ce mi-a oferit la cruce nu e numai vindecarea duhului meu, ci si a trupului meu, sa cred ca El a distrus efectele blestemului adamic, si mi-a recastigat MIE (si oricui crede) autoritatea asupra diavolului, si orice binecuvantare, spirituala, mentala, emotionala, trupeasca, financiara, in orice sfera a vietii!
Asta trebuie sa fie lupta mea: lupta de a crede!
Ptr ca ceea ce va face sa se manifeste toate astea in viata mea nu vor fi faptele mele cele multe, ci credinta (care se va manifesta oricum, cu siguranta in actiuni)!
Evrei 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-l caută.
Evrei 11:11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, (nu prin bunatatea sau bravura ei) fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise .
11:33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
11:34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
11:35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi;
PRIN CREDINTA...

Si ca sa intaresc si mai bine ideea inutilitatii faptelor ptr accesul in Imparatie, aduc aminte exemplul hotului de pe crucea de langa Isus: nu apucase sa faca nici o fapta buna, (nici sa se boteze, nici sa afle ce mai era si cu Moise, nici sa dea vreo ceva la saraci, sau vreo zeciuiala la templu, etc...), ci pur si simplu pe baza credintei!

Pace tuturor!!