Constientizand ce este bun

De vreo cateva saptamani Dumnezeu "ma vaneaza" pur si simplu cu un verset, imi revine repetat in minte:
Filimon vs 6: " ... astfel ca partasia credintei tale sa devina lucratoare (eficienta) IN (alte traduceri zic PRIN) recunoasterea fiecarui lucru bun care este in voi, in Cristos Isus"

Am fost crescuta cu ideea ca nivelul maxim de spiritualitate e atunci cand spui:"Sunt doar un vierme, si nimic mai mult".

Ei, bine, da, cand suntem morti in pacatele noastre, condusi de carne, suntem doar un vierme (desi avem impresia ca suntem cine stie ce).

Inainte ca duhul meu sa invie in Dumnezeu, eram un vierme ;))

Insa acum am Duhul Lui Dumnezeu in mine, toata fiinta mea a prins viata, iar viata din duh mi se revarsa din ce in ce mai mult si in sufletul meu!

Cum as mai putea spune ca sunt doar un vierme? Ar insemna sa jignesc Duhul Sfant care a ales sa se faca una cu duhul meu!

Lucruri bune a pus din belsug Dumnezeu in duhul fiecaruia dintre noi: victoria asupra decaderii, coruptibilitatii: prosperitate in toate sfere fiintei noastre: pace, bucurie, vigoare in oase, sanatate, minte ascutita, maini productive de resurse financiare (toate cu scop de a fi impartasite, investite pentru Imparatia cea eterna), etc.

Pentru ca daca locuieste El in duhul nostru, avem tot ce este El inauntrul nostru!!

Cu cat ne vom focaliza asupra a ceea ce avem din belsug revarsat in duhul nostru, in locul cel mai launtric al fiintei, cu atat ceea ce e in duh se va manifesta si in sfera noastra sufleteasca, apoi si in sfera fizica, in corpul nostru!

Cu cat ne vom investi timpul mai mult in Cuvantul Lui, cu atat gandurile, emotiile si vointa ni se vor alinea cu ceea ce duhul nostru dobandeste atat de abundent!!

Ptr ca "credinta vine in urma auzirii, iar auzirea vine din (meditarea la, locuirea in, proclamarea) Cuvantul Lui".

De asta Dumnezeu il sfatuieste pe un Iosua temator (si pe noi, la fel de tematori uneori): "Cugeta zi si noapte asupra legii", leag-o de gat, de usiorii portii, scrie-ti pasaje pe frigider, ptr ca, cu ce iti vei hrani duhul mai mult, ceea ce vei pune sub ochii tai si in urechile tale, aceea va rodi mai mult.

Pe ceea ce ne vom centra atentia mai mult, aceea va produce rezultate in viata noastra.

Nu mai are rost sa ma balacesc in condamnare, sa ma "biciuiesc" singura in mod bolnavicios cand dau faliment in anumite lucruri. Ptr ca daca o fac, sunt o crestina carnala.
Constienta de pacat, invinovatirea, sentimentul de neatingere a tintei, si viata cu capul in jos isi avea locul in Vechiul Legamant, inainte de Cruce.
"Dar acum nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus, care nu umbla potrivit carnii, ci potrivit Duhului", pentru ca tinta mea a atins-o Isus in locul meu, si mi-a facut-o cadou: eu trebuie doar sa CRED (si uneori nu e deloc usor), sa accept darul FARA PLATA, si sa-mi traiesc restul vietii cu gratitudine!!

Cand dusmanul vine sa ma acuze de x sau y falimente, ii rad in fata, si ii reamintesc mereu, ca da, o mai dau si in gropi, totusi CEEA ce ma califica la Imparatie, NU SUNT actiunile, faptele mele (care nu sunt si nu vor fi niciodata complet perfecte), ci credinta ca consecintele ptr egoismul din mintea si emotiile mele imperfecte (care va da roade acele fapte mai putin bune pasagere), le-a purtat deja 1 DATA PTR TOTDEAUNA Isus!!

"Si El este ispasirea pentru pacatele noastre; si numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii intregi" (1 Ioan 2:2)
O, de-ar realiza lumea ca toate mizeriile ei au fost deja achitate!!

Pacatul nu mai e o chestiune cu care Dumnezeu trebuie inca sa trateze! El a rezolvat problema asta acum 2000 de ani, O DATA PTR TOTDEAUNA!

Ceea ce ii va separa pe oameni de eternitatea petrecuta CU Creatorul lor, nu vor fi pacatele lor comise zi de zi, ci refuzul ofertei Lui Isus, refuzul de a-L crede, refuzul de a intelege ca El ESTE Dragostea, refuzul de a accepta ca au ratat tinta de perfectiune, si ca echivalentul consecintelor a fost deja achitat de Isus!

Refuzul cadoului! Refuzul harului!

Unii la punctul asta ar zice: "pai atunci pot sa traiesc cum vreau, ca doar faptele nu conteaza?"

Ei, exact mentalitatea asta a combatut-o si Pavel in Romani 6.

Cine pune intrebarea asa, inseamna ca inca nu a inteles ca schimbarea vine din interior spre exterior.

Si ca mai intai, ceea ce e complet mantuit, este duhul, iar restul, alinierea gandurilor, sentimentelor, trupului, cu ceea ce am primit in duh, va fi un proces care va dura toata viata, si va fi complet si perfectat doar in ziua cand vom inchide conturile cu lumea asta decazuta.

Daca imi fixez atentia pe lucrurile pe care inevitabil le voi mai gresi in procesul asta, voi cadea in capcana sa ma fortez in mod legalist sa arat in exterior ceea ce am primit in duh, si e ... lupta cu morile de vant.

Insa ODIHNA (din Evrei 4), intelegerea si imbratisarea Dragostei fara margini a Lui, asta va produce in mine o viata mai sfanta si curata "din greseala" mult mai mult decat frica legalismului va produce vreodata "intentionat"!

Am deja victoria!!
Si recunosc, Doamne, ce este bun in mine!

NU pentru ca mi le-as fi inventat eu, ci ptr ca le-ai adus Tu, inauntrul duhului meu!

E mereu Voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? III

HARUL MEU ITI ESTE DE AJUNS.

Cati dintre noi nu stim deja ca atunci cand citesti o afirmatie, in momentul in care schimbi intonatia, se schimba cu totul mesajul?






Raspunsul lui Dumnezeu la ruga lui Pavel, "Harul Meu iti este de ajuns" NU POATE INSEMNA "Tine-ti boala"!!!!, deoarece ptr asta Isus a fost batut in cuie pe cruce: Matei 8:17, iar lui Pavel ii era destul de clara atitudinea de luat in fata bolii, intrucat lucra in abundenta de minuni peste tot pe unde mergea, demonstrand peste tot Cuvantul cu puterea din vindecari (1 Cor 4:20)

Ci inseamna ca "puterea Mea pentru a infrunta persecutiile iti este suficienta", ptr ca "ferice de voi, cand din cauza Mea va vor batjocori, si va vor persecuta..." (Matei 5:11)

Asa cum fiecare dintre noi trecem prin diferite nivele de crestere in intelegerea vietii in Dumnezeu, la fel si Pavel, evident povestea despre o etapa in viata lui in care inca nu avusese revelatia deplina cu privire la imposibilitatea de a scapa de persecutii.
TOCMAI asta a fost motivul ptr care Pavel ne-a lasat scris, sa ii intelegem traseul, progresia revelatiei catre plinatate.
O vedem apoi transmisa mai departe lui Timotei: "Toti cei ce vor sa traiasca evlavios (pios, dumnezeiesc, devotat) cu toata inima, in Cristos Isus, vor fi persecutati" (2 Timot. 3:12)

Dumnezeu nu poate impiedica persecutia, ptr ca daca ar face-o... ar insemna sa intervina peste vointa oamenilor.
Daca Dumnezeu ar fi impiedicat persecutia, n-am mai fi avut parte de nici un Pavel, ptr ca el fusese un aprig persecutor al bisericii, o buna perioada, inainte de a deveni crestin!
Dar intorcand si celalalt obraz in fata persecutiei, suntem o marturie, asa cum Stefan a fost o marturie ptr Pavel, semanand o samanta care candva va da roade .


Inca un pasaj care vine in ajutorul conceptiei gresite pe care am incercat sa o dezamorsez mai sus, ar mai fi cel din Galateni 4:13 Voi stiti ca din cauza ca eram bolnav, v-am predicat evanghelia prima data.
14 si nu m-ati dispretuit, in incercarea pe care o aveam in carnea mea, nici nu m-ati alungat cu dispret, ci m-ati primit ca pe un inger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus.
15 Unde este fericirea voastra? Caci va marturisesc ca daca ar fi fost cu putinta, v-ati fi scos pana si ochii si mi i-ati fi dat.


Da, aici e clar vorba de o neputinta in trupul lui, dar observam ca spune ca o avea "prima data" cand fusese la ei, in Galatia, ceea ce inseamna ca a doua oara nu o mai avea, deci Pavel nu a avut nimic cronic, era doar ceva temporar.
Din vs. 15 s-ar spune ca afectiunea lui era la ochi.

Sa intelegem mai bine, haideti sa vedem povestea acestei "prime dati".
In fapte 14, pe cand Pavel era in Listra, dupa ce au predicat si vindecat un olog, multimile i-au ridicat atat de mult in slavi (ptr care Pavel i-a certat), incat .... a doua zi au avut parte imediat de niste "tepusi": au venit din Antiohia si din Iconia niste iudei religiosi care l-au lovit pe Pavel in asa hal cu pietre incat au crezut ca a murit. Fie ca isi pierduse numai cunostinta, fie ca murise chiar, si nu mai respira, cert e ca iudeii il credeau mort, si l-au tarat afara din cetate.
Insa cand l-au inconjurat ucenicii, surpise-surprise: Pavel s-a ridicat in picioare, iar ziua urmatoare a plecat la Derbe, dupa care s-au intors in Listra, apoi au mers in Iconia si la Antiohia.
Ei, toate oraselele astea erau situate intr-o regiune numita Galatia! Astia sunt cei carora Pavel le vorbea in Galateni cap 4, despre "prima data" in care venise la ei cu necazul la ochi.
Cel mai probabil, ceea ce s-a intamplat e ca in acele 24 de ore dupa improscarea cu pietre, (in care a fost cu siguranta ranit in diferite locuri), Pavel foarte posibil sa fi ramas cu ceva rana la ochi, care a necesitat ceva timp pana sa se vindece!
E mult mai fidel Scripturii sa incadram lucrurile in felul asta, decat sa imbratisam opinia comuna, despre presupusa oftalmie cronica, care ar infrange orice regula de interpretare biblica.
Simplu.
Si logic.

A gandi ca este voia Lui Dumnezeu uneori sa fim bolnavi, cred ca de cele mai multe ori este de fapt o scuza, ptr cei mai multi (nu ii bag in discutie pe cei nestiutori si sinceri).
Cand au de infruntat o boala, se roaga sa fie vindecati, iar cand rugaciunea nu e ascultata, zic: "Pai, probabil ca asta e ca tepusul lui Pavel", si se resemneaza, considerand ca trebuie sa-si "poarte crucea" (desi se contrazic in acelasi timp, luand pastile, si nereusind sa-si impace conflictul interior)...
Cand de fapt Dumnezeu VREA sa fim vindecati, dar are nevoie de colaborarea noastra, de a exercita autoritatea asupra bolii.
Insa asta pune responsabilitatea asupra noastra, iar noi oamenii, cum bine stim, ... suntem maestri in a fenta responsabilitatile.


Asadar, in lumina celor spuse, cred cu toata inima ca daca un credincios sufera de vreo boala, nu trebuie sa o defineasca un tepus in carne dorit de Dumnezeu. El nu sufera ptr Isus, ptr ca expresia "suferinta ptr Isus" se refera in mod inechivocabil la incercari si persecutii din cauza vietuirii si proclamarii evangheliei, de care nu avem scutire.
Doar diavolul poate oprima cu boala. Desi fiecare dintre noi putem fi scutiti de ea, totusi dusmanul va reusi in incercarea lui, in masura cunostintei, realizarii, intelegerii personale a lucrarii de la cruce: "Poporul meu piere din lipsa de cunostinta" (Osea 4:6)