Prejudecatile cu privire la trup

Am pus titlul asta, pentru ca asta e intrebarea pe care mi-o pun mai mult perioada asta...

Am crescut atatia ani cu niste versuri atat de frumoase "Strigati tot de bucurie catre Domnul Mare!..." dar cantate cu atata tristete si opacitate ...
Pur si simplu nu intelegeam si inca nu inteleg cum e posibil asemenea mesaj sa ramana doar la nivel mental (si nici macar acolo la unii), dar sa nu strapunga duhul si sa il faca sa se reverse si in afara, sa se vada pe chip? Cum poti sa canti "STRIGATI" si sa NU STRIGI?? Cum se poate sa existe aceasta sciziune intre ce se spune si ce se face?
Cum se poate sa contempli o mantuire asa mare, o Dragoste atat de extraordinara, si sa nu iti vibreze toata fiinta, trupul inclus??
Intr-un fel o justificare o gasesc: comunismul, care a deformat in asa hal spiritul roman, si a incovoiat de inhibitie opresatii lui, incat a dat nastere la aceasta "decuplare" intre duh, psihic, emotie si limbajul corporal al romanului.
(Sau poate ca multi din cei ce pronunta acele cuvinte de fapt nu au fost strapunsi cu adevarat, ci doar urmeaza traditia familiei; sau poate unii cred, dar cred cu emotiile, cu ratiunea, dar nu cu duhul! - lucru pe care am invatat sa il diferentiez doar de curand, si il constat cu tristete, ptr ca creeaza multe confuzii pe Terra asta obosita, si mult rau Numelui Lui Dumnezeu --- dar nu despre asta vorbesc aici, mai tarziu...)

Si totusi...

Citeam despre un David care intr-o anumita ocazie a dansat de bucurie inaintea Domnului, iar mie asa mult imi placea sa dansez! Dar... nu puteam nicicum sa impac ce citeam din Biblie cu ce mi se spunea despre "lumea cu placerile ei pacatoase" printre care si dansul.
Desi teoretic mi se spunea ca sa dansezi e pacat, totusi ai mei parinti nu erau atat de rigizi sa ne interzica cu desavarsire sa dansam de unii singuri prin casa (poate ocazional cu colegii de scoala), si chiar zambeau la caraghioslacurile noastre de copii, ramanand pe ganduri...

Abia acum inteleg ca sentimentul de vinovatie se nastea din cauza ca singura conotatie pe care noi (ca crestini ostasi, ortodocsi) stiam sa o atribuim dansului era cea de natura sexuala (desi sarea evident de pe paginile Scriputurii opusul, si ceva in adanc ne soptea sa privim cu luare aminte micutii...!!).
Iar ideea asta isi are originile in conceptul ca trupul cu toate manifestarile lui e ceva pacatos. Autorul minciunii inutil sa ma spun cine e, din pacate a reusit asa de bine in inselaciune, ca i-a facut sa uite pe oameni CINE le-a dat trupul, ca o haina ptr duh, o capodopera incredintata noua, supusa coruptiei dupa gura de mar, da, dar nefiind nici buna nici rea in sine dpdv spiritual, ci modul in care o intretinem si o folosim poate fi bun sau rau.
Asa ca oameni au inceput sa faca confuzie si au omis sa inteleaga ca nu a manca e un pacat, ci a ne imbuiba, nu a face dragoste e pacat, ci a o face in afara unui legamant, si nu a dansa e un pacat, ci a o face cu motivatiile gresite.

O intrebare incerca sa isi faca deseori loc in mintea mea: Daca elimini trasaturile erotice, ce e gresit in a dansa?? (Ah... prea multi ani am pierdut nepunandu-mi intrebarile astea mai profund...)

Poate parea o chestie infantila, putin importanta multora.
Si totusi, cine ignora ca dansul e o exprimare ultima a valorilor interioare, intr-o maniera completa, totala a fiintei umane, cine nu realizeaza cata putere de fuziune, de unitate, de armonizare intr-un anumit grup de oameni poate produce si dansul (nicidecum numai) , pierde o felie speciala si unica de la viata!
Din pacate lumea in care traim si-a dat seama de puterea pe care dansul o poate exercita asupra fiintei umane, si o foloseste din belsug, dar... impotriva ei insesi, promovand exacerbarea propriilor capacitati, a egoismului, si a unui erotism in afara limitelor pe care le-a intentionat Creatorul nostru PENTRU BINELE NOSTRU!


Fiindca am dorit-o foarte mult si i-am cerut-o, Dumnezeu a inceput sa ma ia sus, in brate, si sa imi arate treptat panorame pe care la nivelul "de jos" nu le vedeam.
Ochelarii au inceput sa se topeasca si am inceput sa inteleg episoadele cu Miriam (sora lui Aaron) si celelalte femei care au cantat si dansat de bucurie dupa trecerea Marii Rosii, am inceput sa ma regasesc (la nivel mental doar la inceput, ptr ca a durat ceva vreme pana sa pot sa scutur lanturile complet si sa o pot face efectiv) in dansul total al lui David, si sa inteleg versete ca asta:
Ps. 149:3 sa laude Numele Lui cu dansuri, sa-i cante laude cu toba si cu harpa!
Ps. 150:4 Laudati-L cu timpane si dansuri; laudati-L cu instrumente cu coarde si cu flaute!
si alte versete profetice in care lumea canta si se bucura dansand, pe inaltimile Sionului.

Am inteles apoi ca evlavia si blandetea sunt atitudini ale inimii, si nu au nici o legatura cu miscarile de melc cu care am fost obisnuita sa le asociez, iar asta am inteles-o bine meditand mai ales la episodul in care Isus a rasturnat mesele vanzatorilor din Templu!!!

Acum abia am inteles ca acolo unde Duhul Sfant este lasat sa darame si sa reconstruiasca ceea ce vrea EL, acolo ESTE LIBERTATE!!
Iar libertatea asta imi va permea nu numai duhul, ci si mintea mea, emotiile mele si trupul meu!!!
La o mantuire asa de mare, voi salta de bucurie cu toata plinatatea fiintei mele: pornind din duh, pana in varful urechilor!!
Si o fac zilnic! Ca sa nu mai spun cat de benefica este si ptr sanatatea trupului (asta ca sa nu fie apoi nevoie sa ne smiorcaim "Doamne vindeca-ma" cand ne imbolnavim printre altele si din lipsa de exercitiu fizic - dar despre asta in alt post ;))