Binecuvantari si blesteme

Am vrut sa inteleg mai bine lucrurile astea, si meditand la diferite pasaje din Biblie, am inceput sa percep mesaje contradictorii la inceput, dar care treptat s-au deslusit.

Crestinismul religios a promovat dintotdeauna conceput ca Dumnezeu este cel care trimite necazuri, boli, saracie ca sa ne invete lectiile de caracter de care avem nevoie.

Si totusi, uitandu-ma la planul initial si inima lui Dumnezeu ptr om la inceput, bolile, saracia si orice presiune si opozitie in viata omul si le-a atras singur DE LA DUSMAN, deci au fost un rezultat al blestemului adamic, nicidecum "binecuvantari" de la Dumnezeu.

Dumnezeu a vrut dintotdeauna ca omul sa invete ascultand de Cuvantul Lui, spus direct (Rhema) sau scris (Logos), nu dand cu capul!!! -> 2 Timotei 3:16 "Toata scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie cu totul desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."

Bolile, saracia si necazurile nu au fost niciodata proiectul lui Dumnezeu ptr desavarsirea omului, DAR bineinteles ca de vreme ce omul singur s-a bagat cu capul in probleme, de multe ori ele insele au devenit invatatori in schimbul Cuvantului.

Chiar si lumea a inteles adevarul ca e cu mult mai preferabil sa capatam inteleciune din sfaturile si experienta altora (dar ptr asta e nevoie de umilinta), decat sa trebuiasca sa ne lovim noi cu capul in toate in viata.

Si in ce sens sa fie Cuvantul un invatator?

Multi care citesc Biblia, ar vrea sa fie o lista de chestii foarte clare de lucruri pozitive de urmat. Numai ca se observa foarte usor ca sunt si multe lucruri ciudate, deloc pozitive, sau sentinte meditative pe care multi dintre eroii ei le-au facut sau gandit, pasaje neinsotite de nici un comentariu de genul: "Fa ca el, sau nu fa ca el". Pur si simplu suntem lasati "in aer".

De ce vorbea Isus in pilde? Ptr ca doar cine are cu adevarat foame, va cere intelepciune de la Dumnezeu, si va intelege. Dumnezeu a intins mana omenirii, dar e nevoie sa si omul sa raspunda, sa intinda mana lui, ca lucrurile sa devina clare. E nevoie mereu de credinta si zel, pentru a strapunge ceata aparenta de la primul nivel.

Dumnezeu nu baga nimic pe gatul nimanui. Trebuie sa fie o continua colaborare intre Dumnezeu si om, ca relatia sa existe.

Asa functioneaza lucrurile, ca dragostea sa fie desavarsita, omul trebuie sa aiba posibilitatea de a i se opune.

Alfel, daca ar fi totul clar ca cristalul, iar linia de urmat ar fi trambitata in toata splendoarea ei tuturor, ar fi creat in jurul oamenilor o situatie fara iesire, iar omul s-ar gasi in pozitia de a fi obligat sa accepte, robotic.

Din cauza asta, in Biblie gasim oameni care au fost numiti "dupa inima lui Dumnezeu" dar care apoi s-au cam culcat pe o ureche si au poftit dupa femeia altuia, sau care au avut o credinta asa de puternica incat au fost numiti "prietenul lui Dumnezeu", dar au mintit la un mom. dat ca sa isi scape pielea, etc, si la fel gasim diferite sentinte in cartile poetice scrise in diferite momente ale vietii, mai mult sau mai putin sintonizate cu Sfatul lui Dumnezeu, aparent contradictorii intre ele, tocmai ca noi sa citim, si sa cerem intelepciune sa razbatem printre ele, si sa intelegem care sunt de imbratisat, si care sunt rezultate ale imprefectiunii umane, ramase scrise tocmai ca sa ne invete, sa ne arate ca se prea poate sa fim desavarsiti in duh, dar uneori sa o dam in bara in ganduri, emotii, trup, sa dea deci posibilitatea de a filtra toate "filosofiile" si sa sorbim doar pe cele desavarsite.

Bineinteles ca dupa cadere omul a fost destinat suferintei, insa... tot in Cuvant gasim, daca cerem, o distinctie clara in interiorul marelui concept de SUFERINTA:

1. Suferintele rezultate din blestemul adamic, boala, saracia, si orice moarte spirituala (depresie, gelozie, irascibilitate, etc), pe care Isus a venit sa le poarte la cruce in locul nostru, si pe care noi nu mai e nevoie sa le acceptam atunci cand dusmanul incearca sa le arunce peste noi (si asta reiese din atatea versete ca nu as sti pe care sa il scriu mai intai) si

2. Suferinta prin persecutie, singura care ne este garantata la un loc cu binecuvantarile puse la dispozitie in schimbul de la Cruce: Marcu 10:29 "Adevarat va spun ca nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau sotie, sau copii, sau pamanturi, pentru Mine si pentru Evanghelie, 30 si sa nu primeasca acum, in veacul acesta, de o suta de ori mai mult: case, frati si surori si mame, si copii si pamanturi, IMPREUNA CU PERSECUTII; si in veacul viitor viata vesnica."

Incep sa inteleg din ce in ce mai bine ca daca Isus este acelasi ieri, azi si in veac, atunci El vrea la fel de mult ca si atunci cand era pe pamant, ca oamenii sa se bucure de sanatate, orbii sa isi capete vederea, cei ce plang sa primeasca bucurie si pace, iar saracii sa asculte vestea buna... Si care sa fie vestea buna ptr cei saraci?

De ce ptr bolnavi sa fie sanatatea, ptr cei ce plang sa fie bucuria, iar ptr cei saraci.... bogatiile in viata cealalta??

NU, ci El "ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-se blestem pentru noi, 14 pentru ca binecuvantarea data lui Avraam sa vina peste neamuri... pentru ca noi sa primim, prin credinta promisiunea Duhului" (gal.3:13,14)

El ne-a recastigat binecuvantarea promisa in Gradina (la care noi renuntasem, servind pe tava autoritatea pe care o aveam lui satan), binecuvantare care ne va curpinde fiinta cu totul: incepand din duh, pana in suflet (ganduri, emotii, vointa), si in trup!

INSA INSA INSA!!! Bineinteles ca afland astea, carnea imediat ne poate ispiti: "oo, ce bine, e voia lui Dumnezeu sa prosperam si financiar!!! hai carne, aduna cat mai multe!!!"

NU SI IAR NU!!

Ptr ca scopul ca Avraam sa fie binecuvantat, era ca sa fie el la randul lui o binecuvantare!! Asta e inima lui Dumnezeu: dragostea se gandeste la ceilalti, nu la sine insasi!

Dumnezeu cauta oameni tuburi prin care sa poata mangaia lumea asta suferinda, sa o binecuvanteze cu toate bunatatile pe care EL le-a creat pentru oameni!!!

Insa cum pot fi o binecuvantare daca am fost educata ca smerenia inseamna sa ma multumesc cu cateva firimituri, si sa nu ma astept nimic de la Dumnezeu? Cum pot sa binecuvantez pe altii si material, daca eu insami cer doar minimul necesar?? Dumnezeu mi-a arata ca asta e o atitudine egoista, ptr ca cer doar ptr mine!

Cheia in toata povestea asta este atitudinea inimii:

"Nu aveti, ptr ca cereti gresit, sa rispiti in poftele desarte ale inimii voastre"

Chiar daca un tata are asigurata o masina ptr fiul lui, i-o va da doar dupa ce va implini 18 ani, ptr ca altfel, mai devreme l-ar distruge.

Din cauza asta citim si versete ca "Doamne, nu imi da nici prea putin, ptr ca in saracie sa cartesc, nici prea mult, ca in bogatie sa ma racesc fata de tine" (parafrazat), ptr ca inima respectiva era inca "minora"... sa zicem asa; si din cauza asta noi trebuie sa invatam sa crestem! ;)

Sunt de asemenea o multime de proverbe unde spune ca bogatiile iti pot indeparta inima de Dumnezeu, si din cauza asta gasim o gramada de sfaturi:

Ps 62:10 "daca cresc bogatiile, nu va lipiti inima de ele" etc...

Insa faptul ca exista pericolul asta, nu inseamna sa dam cu totul la o parte bogatiile, ci inseamna ca trebuie sa cerem putere sa ramanem mereu cu inima in Dumnezeu, cu increderea ca El este sursa noastra, nu banii.

Banii vor fi doar un insturment in mana noastra de a fi o binecuvantare!!

Ps 112:2,3 generatia celor drepti va fi binecuvantata. Bogatie si belsug sunt in casa sa..."

Afland toate astea, se prea poate sa ramanem cu mainile incrucisate, spunand ca "daca Dumnezeu ar vrea sa am de unde da, atunci El imi va da", insa tot Dumnezeu ne da si "reteta" ca sa avem de unde sa fim o binecuvantare: Luca 6:38 "dati si vi se va da, o masura buna, indesata, clatinata, care da pe dinafara".

Vom primi daca vom incepe sa dam din putinul pe care il avem la un moment dat.

ATENTIE INSA: se poate foarte usor cadea in capcana de a dori sa dam ptr ca in felul asta Il vom face pe Dumnezeu sa ne dea si noua la randul nostru. O capcana in care cu un picior pot sa spun ca am cazut si eu la un moment dat.
Daca eu dau ca sa Il fac pe Dumnezeu sa imi dea inapoi, motivatia mea nu este dragoste, ci este egoism si manipulare!!

Da, Dumnezeu se asteapta de la noi sa dam oferte si zeciuiala, dar totul trebuie sa fie IN HAR, ca un pas de credinta care sa ne pozitioneze in locul unde sa primim tot ceea ce Dumnezeu ne-a aprovizionat DEJA acum 2000 de ani, nu ca o obligatie legista.

Nu dau ca sa primesc, ci ca un raspuns la dragostea lui Dumnezeu, care deja mi-a obtinut in lumea spirituala orice binecuvantare, si mi le-a pus la dispozitie, iar ceea ce le va face sa iasa la iveala in lumea fizica este credinta mea!!

Voi da, ptr ca El a dat mai intai!!

Dar nu pot sa nu ma astept sa si primesc inapoi de 30, de 60 sau de 100 de ori mai mult, ca sa am de unde sa fiu o binecuvantare si mai mare!!

O, ce Dumnezeu avem!!

Motivatia din spatele actiunilor noastre e mai importanta decat actiunile in sine: 1 Cor. 13:3 spune ca "daca mi-as imparti toata averea ptr hrana saracilor si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic".