Lectii de viata - despre "cei 2 vor deveni UNA"

Cand m-am maritat, ca "cei 2 vor lasa pe mama si pe tatal lor, si se vor alipi", am inteles-o rapid, asa am si facut (o dezlipire mai mult spirituala, de autoritate, nu si fizica, ptr ca am locuit cu socrii mei mult timp).
Dar ca "cei 2 vor deveni UNA" era de fapt un proces, care urma sa dureze toata viata... chiar ca habar-n'aveam, si nici ca eram pregatita.

Sotul meu a fost si mentorul meu.
In procesul nostru de "devenire UNA" m-au durut multe lucruri pe care el mi le-a semnalizat, dar a fost o durere buna. A fost acea intristare care duce la pocainta.
Intotdeauna analizele si solutiile aduse de el la probleme au fost cele mai potrivite.
Avea si are mereu dreptate, si tre' sa recunosc ca uneori e frustrant sa traiesti cu un om (aproape) perfect... ;)

Acum cateva duminici am avut invitat la biserica un pastor de la o biserica vecina. A avut un cuvant foarte puternic, incurajator, provocant.
La sfarsit, el s-a rugat in mod special ptr cei care au venit in fata sa isi reinnoiasca legamintele, sau sa se consacre cu mai multa seriozitate lui Dumnezeu.
Ptr unii dintre noi a avut chiar si un cuvant de cunostinta de la Dumnezeu.
-"Dumnezeu are multe lucrari pe care vrea sa le faca cu voi, lucruri mari, dar voi trebuie sa lucrati la armonia dintre voi doi" a avut ptr mine si Ovidiu.

In mod normal cineva nu s-ar expune in felul asta in care o fac eu, dar acum sunt sigura ca multe/multi care se confrunta cu tot felul de probleme de cuplu; nu stiu cum dar... nu e nimic nou pe Pamant, bine ii zice Eclesiastul.
Simt ca Dumnezeu ma cheama sa ma fac vulnerabila, si sa povestesc despre unele framantari din experineta noastra conjugala, pentru ca tare mult mi-as fi dorit sa o faca altcineva mai demult, de la care sa invat, sa nu fie nevoie sa mai dau cu capul eu.

Se spune ca intelepciunea care duce la succes se poate asimila pe 2 cai:
1. cea din experienta proprie, si dureroasa, calea lunga,
2. cea din experienta altora, nedureroasa, scurtatura, urmarea (nu doar aprobarea) principiilor unui mentor.
O, de as fi realizat mai demult cu cat mai pretioasa este a doua...

In drum spre casa in acea duminica, am analizat amandoi care sunt lucrurile pe care le consideram ca stau in calea armoniei dintre noi.
Primul: desi credeam despre mine ca eu nu mai am problema asta, totusi o aveam: inca faceam pe mama cu sotul meu, si lucrul asta e printre cele mai otravitoare intr-un cuplu.
La repetitii (ptr inchinarea de duminica): intr-o sambata, demult, Ovidiu a trebuit sa inlocuiasca persoana de la orga (de obicei canta la tobe). Si din cauza ca orga aia are anumite ritmuri prestabilite, el a incercat sa le ia pe fiecare la rand, sa vada care se potriveau cel mai bine la fiecare cantec.
La inceput, nestiind ca exista si optiunea memorizarii, cand gasea ritmul potrivit, si-l scria pe o hartie, in dreptul fiecarui cantec.
Dar apoi, a inceput sa le memorizeze, evident nemaifiind nevoie de hartiuta.
Desi am aflat si eu ca si le memora, totusi nu am facut conexiunea, ramasesem cuplata ca eu tre' sa imi ajut gagiu', sa-i amintesc, si tot ii dadeam ghes sa si le scrie.
Iar el era atat de concentrat la ce facea, se ocupa in acelasi timp si de mixatul sunetului (careva avea nevoie de mai multe inalte, careva de grasime)... incat nu a gasit timpul sa imi explice ca nu mai e nevoie.
In acelasi timp eu tot i-o luam inainte, (de parca el nu-si dadea seama si singur ce nu merge), si ii tot spuneam, ba ca tre' sa dea mai tare, mai incet aia sau ailalta...
Culmea e ca chestia asta s-a intamplat vreo cateva sambete la rand, ptr ca Ovidiu intotdeauna se mai gandea si se mai ocupa si de alte x lucruri pe acolo, dupa repetitii, si nu reusea niciodata sa se concentreze la ce anume il sacaiam, ca sa imi semnalizeze lucrul asta, ca sa nu mai spun ca in general e felul lui e sa nu se opreasca asupra greselilor altuia.
Dar... bine ca a venit si momentul sa imi spuna. Initial m-a durut, ptr ca nu ma vedeam vinovata. Motivatia mea era pur si simplu sa il ajut cum pot eu mai bine, sa ii ofer si o opinie secundara (ha-ha, tocmai eu... specialista lu' peste, parca n-as fi realizat pe cine aveam in fata).
Dar am inteles inca o data ca motivatia cea mai inocenta, exprimata in maniera gresita, duce la un rezultat la fel de falimentar ca si o motivatie rea.
Ovidiu mi-a apasat destul de clar, si el isi dadea seama la fel de bine sau mai bine decat mine ce se auzea aiurea, si urma sa ia masuri, dar ... sa nu ma astept sa fie super-man, sa realizez ca el se gandeste la mai multe lucruri o data, si ca ia masurile in timpii lui, nu ai mei.
A trebuit sa invat despre supunere. Si e normal sa fie asa. O masina nu o pot conduce 2 persoane o data. Ar iesi urat de tot in final...

Al doilea: gelozia!!
Aiaia... Incredibil ca un cuplu format din asa specimene, despre care s-ar spune ca au tot ce le trebuie ca sa nu aiba temeri din astea, sa experimenteze totusi sentimentele astea atat de veninoase...

(va urma)