Calatoria mea

Am vrut sa ma duc sa imi cumpar un carnet, sa imi fac un jurnal.
Dar fiindca tot am un sot care m-a inconjurat cu tehnologie multimediala, hai sa imi fac jurnalul sub forma asta...

Zilele astea mi se trezeste o sete dupa Dumnezeu la niste nivele pe care nu le-am atins niciodata pana acum. Dumnezeu ma atrage intr-un loc si mai ascuns, si mai inalt.

Nu am cum sa rezum aici ultimii 5 ani, anii cei mai frumosi din viata mea, anii in care am inceput cu adevarat sa traiesc, in care am pus carma navei mele in Mainile Lui, Cel care stie mult mai bine decat mine cum trebuie traita o viata...

Dar incepand cu luna martie (2006), de cand am ales sa ne apropiem de niste oameni care traiesc o viata mai aproape de Dumnezeu decat cei pe care i-am avut in jur pana atunci, dintr-o data ritmul in calatoria mea s-a schimbat, s-a accelerat, a capatat alta aroma si culoare.

Si din martie pana acum Dumnezeu m-a chemat spre El puternic si totusi neinvaziv, elegant; am inceput sa inteleg si sa experimentez cu adevarat ce inseama INCHINARE!
Am inceput sa imi inteleg scopul meu si destinul meu, pe care il intuiam de multa vreme, dar pe care nu il cuprinsesem ca acum.

Pentru intalnirea cu Dumnezeu in mijlocul poporului Lui de duminica (20 aug.) ma rugasem sa vina! Si sa vina puternic. Si I-am dat cale libera sa ma foloseasca.
M-am golit cu recunostinta ca e vorba doar despre El, ca sa aiba cat mai mult loc in mine. (sunt oricum, intr-un proces de "golire", de moarte a constiintei de mine insami, si cu siguranta nu am atins punctul de perfectiune in sensul asta)
Si s-a folosit de mine! Ne-am inchinat si pe cuvintele "programate" ale cantecelor; dar apoi am fost proiectati spre o adorare spontana cand efectiv am incheiat ultimul cuvant al ultimului cantec, si dintr-o data am izbucnit pe tonalitate mai inalta in laude si recunoastere a Maretiei si Maiestatii Lui!!

A fost ceva extraodrinar, ceva ce eu personal nu am mai experimentat.

Si inca imi dau seama ca nu a fost decat una din primele trepte de pe scara pe care Dumnezeu vrea sa urc. Inca ma mai simt trasa inapoi de prejudecatile cu care am crescut (despre felul asta de crestinism), de temeri (1. ca sunt prea noua in biserica asta, ca nu suntem cunoscuti, si lumea ar putea sa nu primeasca de la noi, 2. ca nu sunt suficient de matura, ca nu am un "vocabular" de inchinare suficient ptr a face lucrarea asta...).
Dar... trebuie doar sa imi aduc aminte ca EL intervine PRIN OAMENI, si ca EL vrea sa vorbeasca prin mine: Samuel era un copil, Moise era probabil un pic balbait, Timotei era un tinerel, Pavel la inceput era privit cu circumspectie de ucenici, si totusi a pledat ptr Isus cu indrazneala, etc.

Si de duminca incepand Dumnezeu imi sopteste inimii mele ca vrea mai mult decat imi inchipui eu sa isi faca lucrarea pe Pamant, dar are nevoie de oameni cu o inima curata, care sa ii recunoasca LUI meritele!
Si mi-a aratat franturi din ce vrea sa faca in biserica asta, felul de pocainta la care vrea sa ii aduca. M-am indoit in suspine de dragostea geloasa cu care iubeste oamenii pe care mi-a permis sa i-o simt. Si am dorit impreuna cu El curatarea pe care mi-a aratat-o, dar... carnea inca mai voia sa conduca: "sa se foloseasca de ceilalti sa o puna in miscare, ca sunt mai sfinti, nu de mine, cine sunt eu?"
Si totusi Voia Ta sa se faca, Doamne! Nu ma simt capabila in mine insami, dar... POT TOTUL IN HRISTOS, CARE MA INTARESTE!
"Daca nu veti striga voi, vor striga pietrele!"