TeAdorDoamne

Natura Lui Dumnezeu

2008-03-17T10:24:00.009+01:00

Ptr tine, tengie, si nu numai...!

Daca cineva ar veni sa-mi insire verzi si uscate despre sotul meu, as zambi, si ... l-as invita "sa manance mai intai un sac de sare" cu el(cum se spune la noi in popor), si apoi sa-mi spuna care e adevaratul lui caracter.

Nimeni nu poate cunoaste cu adevarat cum e o persoana de la distanta, interpretand subiectiv unele gesturi ici-colo.

La fel, nu putem spune ca stim noi CUM e Dumnezeu, pescuind cate un episod in mod selectiv din Vechiul Testament, daca nu ii dam curs invitatiei:
Apoc 3:20 Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

Din pacate, multi nu il invita TOCMAI ptr ca au o imagine distorsionata despre El...

Sa o luam de la inceput.

Daca Dumnezeu e Dragoste, atunci cand a creat ingerii, le-a dat liberul arbitru, ca sa poata alege din propria lor vointa sa raspunda la Dragoste.

Era de asteptat ca liberul asta arbitru mai devreme sau mai tarziu sa fie folosit in toate directiile, inclusiv cea impotriva Datatorului ei.

Era un risc pe care Autorul si l-a asumat, dar... nu se putea altfel.

Apoi, tot fiindca El e Dragoste, a creat si omul, caruia i-a dat un anumit domeniu, Pamantul, sa fie Rege pe el, "dupa chipul si asemanarea Lui", tot cu acelasi liber arbitru.

Creatia omului a fost ceva cu totul si cu totul special.

Si aceeasi ocazie de a raspunde din propria intitativa i-a fost data si Lui, oferindu-i-se posibilitatea de a se opune prin "fruct".

Insa omul, spre deosebire de Lucifer, a intors spatele la Dragoste cazand intr-o pacaleala mai mult decat din premeditare.

Si din cauza asta, omului i s-a dat sansa de a se reintoarce la relatia cu Creatorul lui, spre deosebire de Lucifer, care nu a avut nici un ispititor.

Vreme de 2mii si ceva de ani de la nasterea ei, Dumnezeu s-a raportat la omenire in general "prin har", netintand cont de actiunile care derivau din natura lor, care devenise corupta. Nu le IMPUTA consecintele firii lor pacatoase.
Rom 7:9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam.

De ex. Cain nu a trebuit sa plateasca "dinte ptr dinte", ci a fost din contra, protejat.

Iar asta se intampla in virtutea unei promisiuni de rascumparare facuta imediat dupa cadere: "Samanta femeii va zdrobi capul sarpelui".

Si unica sansa ca omul sa poata avea o relatie cu Dumnezeu era prin credinta in acea promisiune, si punerea in actiune a acelei incredintari, simbolizand-o prin varsarea sangelui unui miel, ca o umbra a ceea ce urma sa vina!

Din pacate, tratamentul asta "de har" omul incepuse sa-l interpreteze gresit: se comparau unii cu altii, "si-asa, nu se intampla nimic daca fac ceva gresit", si incet-incet s-au adancit atat de tare in intunericul din inima lor, incat l-au eliminta complet pe Dumnezeu din vietile lor.

Se facuse o cangrena atat de oribila, incat era nevoie de o amputare, ptr ca mentine in viata stropul de Bine care mai pulsa.

Asa ca a fost nevoie de un potop.

Insa la scurt timp dupa aia, omenirea se indrepta exact in aceeasi directie.

Si cunoscandu-ne mai bine decat oricine, Dumnezeu a mizat pe orgoliul omului, si i-a dat Legea.

Cu 2 directii:

1. Stiind ca omul tine la reputatia lui in fata celorlati oameni, i-a dat un Standard cu care sa fie masurat de catre ceilalti. Si daca nu o face ptr el insusi, macar de ochii celorlalti va incerca sa mentina un oarecare nivel de "moralitate" intre el si ceilalti, daca nu de unul singur, intre cei 4 pereti...

Deci ptr a pune franele partial la procesul de decadere morala DIN EXTERIOR.

2. ptr a ne deschide ochii, sa ne constientizam starea.

Daca tot credeam ca suntem asa de buni, si ca am putea avea vreun merit personal vreunul, atunci... Dumnezeu ne-a dat Standardul Lui, sa vedem cat de inalta e puritatea Lui, si ca nimeni nu se poate ridica pana acolo.

Era scris ca trebuiau implinite TOATE acele legi. Si cine incalca una, le incalca pe toate.

Dumnezeu a vrut sa ne arate prin Lege care era situatia noastra de fapt.

"Daca tot credeti ca sunteti suficient de buni sa pretindeti ca meritati sa aveti acces la Lumea mea, atunci: poftim Legea, sa vedem daca chiar puteti cu propriile forte sa va ridicati!"

Perioada cat a fost valabila Legea, din pacate comporta si imputarea propriilor abateri de la Stadard fiecarei persoane in parte!!

Si din cauza asta, citim episoade in Vechiul testament, care par a arata o latura cruda a lui Dumnezeu.

Insa ... ceea ce este crud de fapt, este spatele pe care omul l-a intors lui Dumnezeu.

Era nevoie ca Dumnezeu sa ii lase pe oameni o vreme sa vada ce inseamna sa isi poarte singuri consecintele propriei naturi.

Si din pacate, da, asta a insemnat sa se dea la o parte, sa permita ingerului mortii sa secere in dreapta si in stanga, nu ptr ca El a dorit-o, ci ptr ca omul a ignorat avertizarile lui, si L-a scos din schema.

Si absenta Lui a insemnat prezenta Raului, sub diferite forme: boala, saracie, moarte...

In sensul asta se pot interpreta versete ca:

Deu 32:39 Să ştiţi dar că Eu sînt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea.
Isa 45:7 Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.

A fost dura ptr Dumnezeu sa asiste la perioada asta, insa ... era necesar.

Bineinteles ca efectul ping-pong la Lege, a fost o dezlantuire si mai apriga a naturii pacatoase din noi.

Cu cat ni se spune "Sa nu..." cu atat firea se incinge mai tare sa faca ceea ce i s-a spus ca nu-i face bine, degeaba...
păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n'aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” (Rom 7:7)

E ca si in intamplarea aia in care un om cu un caracter deosebit de bun, a vrut sa domesticeasca niste cai pe care ii avea pe o pasune, ca sa-i mule pe alta pasune.

Asa ca a incercat cu un lat in jurul gatului sa incerce sa-i ghideze. Insa... asta nu a facut altceva decat sa scoata la iveala toata salbaticia din ei: s-au zbatut pana la sange, nestiind sarmanii ca latul le salva viata: altfel, daca nu puteau fi transportati de pe acea pasune, urma sa fie impuscati.

In final sleiti de puteri, caii au cedat, si au putut fi transportati, insa.. de cate ori se apropia proprietarul de ei, pe noua pasune, puneau rapid capul in jos si tremurau de frica, din cauza ca au interpretat complet gresit gestul proprietarului, atribuindu-i niste calitati pe care el nu le avea.

Salbaticia din ei insisi i-a facut sa sufere atat de mult, nu latul proprietarului.

Latul de fapt i-a dus spre salvare.

La fel Legea. Ne-a dus spre salvare. A scos la iveala ceea ce eram de fapt, inauntru, in duhul nostru, si ne-a arata nevoia de a fi salvati cumva de noi insine.

Legea arata cu degetul spre Isus.

Ceea ce a avut loc la cruce, a fost incheierea perioadei in care Dumnezeu le-a imputat fiecaruia propriile consecinte, incheierea lerioadei de "lectie", si inaugurarea perioadei in care
Ierem 31:34 Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicînd: „Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.

Ptr ca acum Dumnezeu ne pune la dispozitie o schimbare din interior spre exterior, o regenerare "a priori":

Singurul care a putut implini Legea deplin a fost Isus, si neprihanirea asta ne-a facut-o cadou fiecaruia.

E mereu voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? V

2008-03-13T21:40:00.011+01:00

Unii spun ca bine-bine, nu Dumnezeu trimite boala, nu e voia lui sa o experimentam, INSA EL O INGADUIE, ca sa invatam lectii de caracter.
Daca vrem neaparat, omeneste vorbind, putem sa vedem lucrurile si asa, dar asta nu inseamna ca boala ar putea fi numita Voia lui permisiva, ptr ca Dumnezeu este absolut, si voia lui este la fel de absoluta. Ori alba, ori neagra.

Dumnezeu nu consimte tacit boala, la fel cum putem spune ca Dumnezeu nu consimte tacit pacatul (ptr ca sunt interdependente in existenta lor). El face tot posibilul sa il stopeze, ne pune tot felul de piedici, semnale de atentionare, insa in cele din urma suntem noi cei care permitem si decidem soarta noastra, atat spirituala cat si fizica.

La punctul asta multi ar indrepta degetul spre diversele situatii din Vechiul Testament, cand Dumnezeu a trimis (adica a autorizat) lepra peste Miriam, sau moartea printr-o anumita boala peste intaii nascuti ai familiilor egiptene, etc.
Trebuie intai precizat ca vorbim de perioada Vechiului Legamant al Legii, cand omul se raporta la Dumnezeu pe baza de merite, invers fata de cum o facem noi, prin har.

In niciunul din cazurile astea boala nu era o "binecuvantare", ci era un blestem, o pedeapsa: despre Miriam nu s-a mai spus nimic altceva decat ca a murit curand dupa aia. Nu a mai fost reabilitare dupa.
Boala nu i-a ajutat cu nimic, ci le-a facut rau. Mai bine zis, si-au facut singuri rau.

Deuternom 28 afirma clar ca boala e un blestem, nu o binecuvantare.
Da, era o vreme cand Dumnezeu s-ar putea spune ca trimitea uneori boli peste oameni, (chiar asa e si terminologia biblica, dar ... o sa vedem mai incolo exact nuantele de traducere, de la caz la caz) ptr ca asa a ales El: a rezervat aceasta fereastra de timp in care oamenii isi experimentau consecintele pe propria piele, insa NU ptr ca ar fi inventat El boala, si ar fi dorit-o, ci ptr ca, fiind scos din schema, prin neascultare, absenta Lui a insemnat prezenta dusmanului cu toate nenoricirile lui, si sub Vechiul Legamant omul nu avea nici o autoritate asupra dusmanului, era la dispozitia lui!!
Despre "cauzalitatea cazul Iov" voi vorbi in interiorul altei teme ;)

Galateni 3:13,14 spune ca "Hristos ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-se blestem pentru noi (caci este scris: Blestemat este oricine care atarna pe lemn) pentru ca binecuvantarea data lui Avraam sa vina peste neamuri, in Hristos Isus, pentru ca noi sa primim, prin credinta, promisiunea Duhului"
Si dupa cum am mai spus, daca unii oameni refuza sa asculte si sa invete din Cuvant, care ne explica ce s-a ales de blestem, si cum putem beneficia de binecuvantare in toate formele ei (nu prin merite, ci simplu, crezand), atunci bineinteles ca prin incapatanarea sau nestirea lor il exclud pe Dumnezeu (uneori complet, alteori doar cu privire la aspectele fizice ale binecuvantarii), iar asta ii expune saraciei si bolilor, care... pot cu chiu cu vai deveni profesori, INSA... NU ASTA E SISTEMUL PROIECTAT SI VOIT DE DUMNEZEU!

Deci e gresit sa spunem ca Dumnezeu i-a paralizat pe unii, ca sa ii invete o lectie de caracter.
Cat de crud am clasifica un parinte care rupe un picior copilului ptr ca nu e prea ordonat, ba chiar serviciile sociale l-ar lua la rost, insa ... pe Dumnezeu nu ne sfiim sa-l ponegrim cu astfel de trasaturi, de ca si cum El insusi nu ne-ar fi spus:
Mat 7:11 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!

Si tocmai de asta, la vremea hotarata, toate efectele neascultarii, deci si bolile umanitatii au fost puse 1 data ptr totdeauna peste Mielul Bland...

Sa ajungem sa credem ca anumite boli de care nu suntem vindecati sunt rodul unui plan neinteles prea bine al lui Dumnezeu, este farsa cea mai vicleana pe care dusmanul o masluieste in viata credinciosului, cu scopul specific de a nu mai cauta vindecarea, de a crea sentimente de condamnare legalista, confuzie (ptr ca totusi inca mai apelam la pastile de cele mai multe ori), si cel mai grav de a da vina pe Dumnezeu pentru raul respectiv, si de a iesi din cursa cat mai rapid posibil, ca doar ... "ne-a sosit ceasul", cand Dumnezeu ne expune atat de clar proiectul lui ptr noi, de viata lunga:
Psa 91:14-16 „Fiindcă Mă iubeşte-zice Domnul-deaceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
Cînd Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strîmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.
Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mîntuirea Mea”.

Boala este consecinta mai multor factori:
In primul rand pacatul individual poate fi elementul care da loc dusmanului sa dezlantuie o neputinta (Ioan 5:14): Sentimente si stari ale sufletului negative nu fac nimic altceva decat sa deschida larg usa dusmanului, invitandu-l sa-si faca de cap.
In momentul in care am crezut si am primit darul de la cruce, duhul fiecaruia dintre noi a fost regenerat instantaneu, si sigilat (ptr totdeauna, daca alegem sa ramanem asa), insa ... oricat de crestini si rascumparati in duh am fi, daca nu ne daruim continuu restul fiintei noastre lui Dumnezeu, si supunem orice gand rob lui Hristos, atunci ... cu siguranta dusmanul va incerca sa castige cat mai mult din restul fiintei unde mai poate avea inca acces, prin nestiinta noastra.
Rom 6:16 Nu stiti ca atunci când va dati pe voi însiva ca sclavi ca sa ascultati de cineva, sunteti sclavii celui de care ascultati: fie ai pacatului, care duce la moarte, fie ai ascultarii, care duce la dreptate?

In alte cazuri pur si simplu e vorba de influente demonice generationale, care tin de vointa intentionala a cuiva la un moment dat, si apoi de cea permisiva (constienta sau inconstienta) a urmasilor sai, transmisibile deci chiar din stra-stra..., care actioneaza asupra mult prea multor nou-nascuti... :(
Stiu ca deschid o rana foarte delicata, insa ma limitez la a spune doar atat: de ne-am da seama de cata putere si influenta si responsabilitate suntem dotati, FIECARE DINTRE NOI, CA ADULTI, atat ptr noi insine, cat si ptr viata micutilor care ne sunt dati ptr o vreme...!!

Sau alteori poate fi consecinta doar a faptului ca traim intr-o lume imperfecta, afectata in mod direct de coruptibilitatea spirituala adamo-evica ;) , de unde diverse disfunctii cromozomiale, deci nu neaparat a unei vine personale, sau a (stra)parintilor, ca si in cazul din Ioan 9:2.
Un raspuns complet in fiecare caz doar Dumnezeu il poate da.

Insa ... ptr toate aste cazuri, chiar daca uneori nu stim cauza, solutia exista, destul sa intindem mana spre ea!

De ce spun ca suntem noi cei care decidem destinul nostru spiritual si fizic, si ca solutia sta in mainile noastre?

Hai, poate pana in prezent nu am stiut, insa ... intrebarea se pune: ce facem de acum incolo?

Proverbe 3:6-8 si 4:20-22 arata ca viata dupa principii sanatoase e sanatate si bunastare ptr organism: "Nu te socoti singur intelept: teme-te de Domnul, si abate-te de la rau. Aceasta va aduce sanatate trupului tau, si putere oaselor tale.

Cinsteste pe Domnul cu ceea ce ai, si cu cele dintai roade din venitul tau: caci atunci granarele iti vor fi pline de belsug..."

"Fiul meu, ia aminte la cuvintele mele, pleaca-ti urechea la spusele mele.
Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!
Căci ele sînt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor."

E mereu voia Lui Dumnezeu sa fim vindecati? IV

2008-03-13T15:03:00.017+01:00

Imi mai ramasese sa scriu despre infirmitatea lui Timotei si a lui Trofim.

Timotei suferea de frecvente imbolnaviri, mai precis de stomac.

Pavel ii recomanda in 1 Timotei 5:23: "Sa nu mai bei numai apa, ci sa iei si cate putin vin, din pricina stomacului tau si a deselor tale imbolnaviri".

Pavel nu il consoleaza pe Timotei spunandu-i ca e voia lui Dumnezeu ca el sa sufere, sau ca trebuie sa suporte acea boala pentru ca asa i se va ascuti credinta.

Din contra, Pavel ii spune "bea un pic de vin, si nu numai apa". Pavel ii da un sfat concret despre CUM sa lupte impotriva bolii, si sa o elimine din viata lui.
(ptr ca uneori vindecarea anumitor afectiuni consta pur si simplu in adoptarea unui stil de viata si alimentatie mai sanatos, o sa fac alta postare despre chestiunea asta)

Unii ar putea spune: "Vezi? Si Pavel zice ca vinul face bine, e un medicament"
Dar ... asta e departe de ceea ce vrea Pavel sa ne transmita.

Haideti sa analizam un pic contextul.
E vorba de niste conditii de viata cu cca. 2000 de ani in urma. Apa potabila era un lux pe care azi noi cu greu il intelegem. Din pacate inca se mai pot regasi conditiile astea in tarile subdezvoltate.
Cei care calatoresc sau locuiesc in astfel de parti ale lumii, au parte destul de des de imbonaviri de stomac (pe langa alte afectiuni).
Sfatul lui Pavel ar fi echivalentul de azi la "bea si altceva, sucuri, sau apa ambalata, si nu numai apa locala."
Ei nu aveau ca si noi azi nectare la cutie sau alte alternative; aveau vin, care trecand prin fermentatie, era mai pur biologic vorbind decat apa.

Deci daca vrem sa fim coerenti cu restul Scripturii, putem trage concluzia ca nu e vorba de nici un fel de boala cronica pe care Timotei ar fi avut-o, si pe care ar fi trebuit sa o indure stoic, ci doar o situatie pasagera, care putea fi remediata foarte simplu.

Inca un pasaj discutabil este cel in care Paul spune ca "Erast a ramas in Corint iar pe Trofim l-am lasat bolnav in Milet" 2 Timotei 4:20.
Iar mentalitatea pe care o combat ar spune: "Vezi? Pana si Trofim, unul din tovarasii lui Pavel nu a fost vindecat, deci probabil ca nu e mereu voia Lui Dumnezeu sa fim vindecati".

Vreau sa clarific mai intai un lucru: conceptul ptr care ma lupt eu aici nu e ca absolut toti primim vindecarea efectiva, manifestata fizic. INSA lipsa manifestarii asteia in toti nu inseamna ca asta si e voia lui Dumnezeu!
Mare parte din oamenii de pe planeta nu sunt mantuiti, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu vrea mantuirea tuturor, din contra, este scris ca "El este ispasirea pentru pacatele noastre; si nu numai ptr pacatele noastre, ci si pentru ale lumii intregi." (1 Ioan 2:2)
Dar beneficiaza toti de ispasirea Lui? Nu, ci doar cei care cred.

Nimeni nu poate primi vindecarea doar pe baza credintei altuia (cu exceptia unor cazuri de inconstienta). Nu e ceva magic, pui mainile si abracadabra iaca vindecarea!
Trofim nu ar fi primit vindecarea doar stand in preajma lui Pavel. Oamenii trebuie sa creada ptr ei insisi.
La fel si Trofim. Biblia nu ne spune de ce a fost lasat la Milet bolnav.
Dar e consistent cu Insasi Cuvantul lui Dumnezeu sa interpretam ca el credea in vindecarea trupului, dar a fost nevoie de un scurt interval de timp pana sa i se manifeste fizic vindecarea pe care a crezut ca a primit-o in duhul lui, iar Pavel nu voia sa mai astepte!
Daca citim mai departe in Fapte, e evident ca Trofim i s-a realaturat lui Pavel in calatorie, ptr ca era in Ierusalim cand Pavel a fost aruncat in puscarie.
Asadar Trofim nu a ramas bolnav, nu a ramas la Milet, deci foarte probabil ca a fost vindecat prin credinta.

Putinele detalii sunt insuficiente asadar, ptr a formula o doctrina care sa fie contradictorie cu restul Scripturii.

Ce ma perfectioneaza?

2008-03-04T12:47:00.008+01:00

Ieri iar am avut din nou parte de dialog contradictoriu cu o ruda de-a mea, ptr faptul ca eu cred ca este Voia lui Dumnezeu sa fim sanatosi si prosperi in toate aspectele vietii, nu numai in cele spirituale.
Cum de pot sa consider ca bolile si saracia n-ar fi invatatorii nostri speciali de la Dumnezeu, trimisi pentru a ne oferi desavarsirea?

Desi am mai scris despre lucrurile astea in alte posturi (Binecuvantari si Blesteme), incerc sa mai aduc si alte argumente, tot cu fundamente biblice!

Ptr noi, cei care suntem parinti, care este modalitatea NUMARUL UNU de a ne instrui copiii, de a-i ghida?
Evident ca instrumentul NUMARUL UNU sunt cuvintele.
Le oferim calea prin instructia verbala.

Care este modalitatea pe care Dumnezeeu ne-a lasat-o ca sa ne slefuiasca si sa ii asemanam Lui tot mai mult?
2 Timotei 3:16 "Toata scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie cu totul desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."

Evident ca atunci cand eu, ca mama, ii spun copilului meu de 2, de 3 ori, sau chiar de 5 ori sa nu se joace cu focul, si el tot invers face, atunci sunt silita sa il las sa se arda un pic la manutza, ca sa invete pe pielea lui efectele neascultarii.
Faptul ca imi retrag momentan si partial prezenta, lasand-o sa faca cum crede ea, ptr ea lucrul asta devine o lectie.

Dar nu e ceea ce eu imi doresc!!

(Bineinteles ca in cele spirituale, lucrurile nu stau atat de simplu ca si cu copiii. In cazul lor de multe ori sunt nevoita efectiv sa intervin, impotriva vointei lor, ptr a le salva viata uneori, sau cu pedepse proiectate de mine (o zi fara desene animate), palmutze uneori, ptr a crea teren cat mai ostil rebeliunii care vrea sa dea roade in ei, nu atat bazandu-ma pe constientizarea lor proprie, cat doar pe simpla asociere cauza-efect pe care o pot realiza si ei in forma mai rudimentara, in primii ani de viata.
Insa in ceea ce priveste relatia noastra cu Dumnezeu, ca adulti, nu mai putem face aceasta paralela, intrucat noi suntem pe deplin constienti de toate actiunile si motivatiile noatre, si Dumnezeu nu poate interveni in acelasi mod in care intervenim noi peste copii nostri.
El respecta vointa fiecaruia, si din cauza asta Dumnezeu nu ii va salva pe unii de la moarte, daca ei au ignorat sau au permis de-a lungul anilor sa li se infunde atat de tare urechile, incat sa nu mai auda Cuvantul Lui soptit in inima lor, .... oh... cate as mai scrie, despre cum Dumnezeu poate vorbi nu numai prin Logos=Cuvantul scris, ci si Rhema=Cuvantul revelat, personal, direct... in 4 randuri Dumnezeu mi-a salvat viata a mea, si fetelor mele, din cauza ca m-am aflat pe frecventa Lui, cand mi-a vorbit in inima, sa stau frumusel acasa, sau cand i-a vorbit lui Ovidiu la munca sa se roage, desi nu stia ptr ce, cand Giulia era cu capul la fund, acum 4 ani la mare...)

Cum suntem noi curati/curatiti de Dumnezeu?
Care este metoda pe care o are El la inima ptr noi?
Azi dimineata citeam versetele astea: "pe fiecare mladita care aduce roada, El o curata, ca sa aduca si mai multa roada.
Voi sunteti deja curati datorita cuvantului pe care vi l-am spus!" (Ioan 15:3)

Apoi peste cateva capitole, am citit cu mare bucurie versetul asta, in rugaciunea Lui Isus: "Sfinteste-i prin adevarul Tau. Cuvantul Tau este adevar!" (Ioan 17:17)

O, Doamne, in cate moduri vrei sa ne vorbesti, si noi... cum Te mai ignoram!

Ne-ai lasat asa o mare comoara, un manual de instructiuni atat de extraordinar, si noi... preferam sa fim invatati tot din "datul cu capul", din frigerea degetelor, din boli si saracie, ptr ca ignoram sau clasificam "doar ptr apostoli, si imposibile si inaccesibile noua" versetele in care ne spui ca "Prin ranile Lui suntem vindecati" (Isaia 53, 1 Petru 24), si "Preaiubitule, ma rog sa prosperi in TOATE LUCRURILE si sa ai sanatate, dupa cum prospera sufletul tau" (3 Ioan 2), si "generatia celor drepti va fi binecuvantata. Bogatie si belsug sunt in casa sa..." (Ps 112:2,3), si atatea altele...

Da, cand ignoram Cuvintele Lui, atunci El este obligat sa se dea deoparte, si sa ne lase sa invatam blandetea, rabdarea, indelunga rabdare, obiectivitatea, constientizarea a ceea ce suntem, etc, etc, din propria incapatanare.

Cand nu lasam sa ne modeleze El cu Cuvintele Lui, atunci sigur ca Dumnezeu va fi obligat sa ne modeleze prin experientele negative in viata, care vor constitui o disciplina.

Si bine ar fi macar in ceasul al treishpelea, sa ne putem dezbraca de orgoliu, si sa suferim moartea eu-lui, si sa nu dispretuim disciplina lui Dumnezeu:

"Si ati uitat sfatul pe care vi-L da ca unor fii; (prin urmare) Fiul meu, nu dispretui disciplina Domnului si nu te descuraja cand esti mustrat de El. caci Domnul disiplineaza pe cine iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu care-L primeste.... Dumnezeu ne disciplineaza pentru binele nostru, ca sa fim partasi ai sfinteniei Lui" (Evrei 12:5-11)

Asta inseamna ca disciplina usturatoare este metoda pe care Dumnezeu a avut-o in inima de la intemeierea lumii sa o aplice ptr a ne ajuta sa fim asemeni Lui?

NU!!

Ci la asta Il obligam noi sa recurga, dar ... atentie: asta e valabil doar ptr "orice fiu care-L primeste", nu ptr oricine...

Si care este partea Lui Dumnezeu in disciplinare asta despre care am vorbit?

El pur si simplu s-a dat deoparte: NU este EL Cel care trimite o boala peste noi, sa ne disciplineze!!

El doar se da la o parte, ptr ca asta am vrut noi!!

INSA, in momentul in care El s-a dat deoparte, si umbrela protectiei de deaspura noastra s-a inchis, vai-si-amar de noi! Nu e de mirare ca suntem loviti de boli, de lipsuri de orice fel, de depresii, de momente in care ne simtim pur si simplu bantuiti de duhuri rele, incalabili de a resista tentatiilor, etc, etc...

Diavolul este autorul tuturor nenoricirilor, asa cum am mai scris in alta postare!!

El "vine doar sa fure, sa ucida si sa distruga".

Insa, poate Dumnezeu sa se foloseasca de experientele astea negative, sa ne ajute sa invatam ceea ce din "vorba buna" nu am inteles??

Poate, si inca cum!!

Si atunci SIGUR ca suferintele rezultate din neascultare POT deveni niste invatatori.

Dar ... asta este cu mult departe de inima Lui Dumnezeu si dorinta Lui pentru noi, mult departe pe planul Lui perfect ptr viata fiecaruia dintre noi!!!

Sunt perfecta sau nu sunt perfecta?

2008-03-04T11:27:00.006+01:00

Bineinteles toti stim ca e o absurditate sa afirmam ca atat cat mai respiram in trupul asta, ne-am putea numi perfecti!

Si totusi... Cuvantul Lui Dumnezeu face niste afirmatii care ar putea parea contradictorii, in privinta asta.

In scrisoarea catre Filipeni 3:15, ap. Pavel spune asa:

"Gandul acestea deci, sa ne insufleteasca pe toti care suntem desavarsiti; si daca in vreo privinta sunteti de alta parere, Dumnezeu va va descoperi chiar si aceasta"

Insa, cu cateva versete mai sus, acelasi ap. Pavel, spune asa: "Nu ca am si castigat premiul sau ca am si ajuns desavarsit; dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Cristos Isus" (Fil 3:12)

Cum vine asta? O data sunt desavarsit, alta data nu-s?

Dilema ne-o rezolva tot Cuvantul:
In scrisoarea catre Evrei, cap 12:22-23 scrie asa: "Ci v-ati apropiat de Muntele Sionului... de adunarea in sarbatoare si biserica celor intai nascuti, care sunt scrisi in ceruri, de Dumnezeu, Judecatorul tuturor, de duhurile celor drepti, facuti desavarsiti"

DUHURILE sunt cele facute desavarsite, prin atribuirea dreptatii Lui Isus fiecaruia dintre noi, cand am crezut!
Cum am mai scris in alte posturi, noi suntem fiinte triunice: duh, suflet (ratiune, sentiment, dirijate de vointa), si trup.

Din momentul in care am reusit sa inteleg distinctia intre cele 3, am reusit sa inteleg si aparenta dilema de mai sus.
Ceea ce are nevoie inca de perfectionare, este sufletul si trupul nostru.
Iacov 3:2 spune asa: "Caci toti gresim in multe feluri. Daca nu greseste cineva in vorbire, este un om desavarsit ..."
In Romani 12:2 sunt chemata sa imi reinnoiesc mereu mintea mea, sa se poata conforma cu "Voia Lui Dumnezeu cea desavarsita" pe care plantat-o in duhul meu.

Desavarsirea duhului meu a fost in intregime lucrarea lui Dumnezeu in mine, si tocmai de aia misiunea aia e perfecta, si incheiata.
Insa desavarsirea gandurilor si a restului fiintei mele tine de mine, este rolul meu, iar asta va fi un proces care va dura atata timp cat voi mai fi in acest trup.

Despre mijlocul care mi s-a pus la dispozitie, catre desavarsire ... in postarea viitoare!

Cine sunt in Hristos - II

2008-03-03T13:52:00.007+01:00

In Hristos sunt sarea pamantului si lumina lumii, si nu pot trece neobservata; pot darui mult celor care ma inconjoara.

Aroganta?
Nu, e realitatea!
"Voi sunteti sarea pamantului... voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate fi ascunsa" (Matei 5:13-16)

Viata mea nu e mizerabila si trista, ci abundenta in TOATE LUCRURILE in Hristos.
"Hotul nu vine decat sa fure si sa omoare si sa distruga. Eu am venit ca oile sa abia viata, si s-o aiba din belsug!" (Ioan 10:10)
Si aici ma refer la o gramada de lucruri, despre care am vorbit in posturile anterioare.
Am vreun moment in care imi centrez atentia prea mult pe lucrurile care nu merg, si sunt trista? Am vreun moment in care sanatatea mea este atacata?
E destul sa apelez la Cuvantul Lui, sa mi-l amintesc, sau sa il deschid, si Cuvantul Lui imi da bucurie, vigoare si sanatate in oase.
Despre lipsuri nici nu mai pot vorbi, ptr ca am invatat de multi ani ca raspunsul la ele este o viata de daruire. Si asta facem.
Si cu cat dam mai mult, cu atat avem mai mult! (exact opusul mersului lumii! ;))

In El sunt nu doar invingatoare, ci mai mult decat invingatoare in toate problemele care mi se prezinta in viata.
"Totusi, in toate lucrurile acestea noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit" (Rom. 8:37)

Nu exista circumstante care sa ma copleseasca, pentru ca prin Isus pot sa domnesc in viata!!
"Caci daca prin greseala unui singur om moartea a domnit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc pe deplin harul si darul dreptatii vor domni in viata prin Unul, Isus Cristos" (Rom. 5:17)

Fiecare nevoie a mea este satisfacuta de Dumnezeu, care e bogat in glorie!
In Hristos am vindecarea de orice forma de boala si durere fizica atat fizica cat si emotionala sau mentala.
"El Insusi a purtat pacatele noastre in trupul sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru dreptate; prin ranile Lui ati fost vindecati" (1 Petru 2:24)
Am fost vindecati, nu vom fi!!!
Imi ramane doar sa realizez adevarul asta deja prezent in duhul meu, si sa il proclam cu gura, si voi vedea manifestata si in lumea fizica victoria asta!
(Apoi, despre cum sa imi fac partea mea concreta, in mentinerea sanatatii mele, voi scrie in alt post, despre alimentatie si altele)

In ochii lumii voi parea exact ceea ce nu sunt:
"suntem priviti ca niste inselatori, macar ca (desi) spunem adevarul; ca niste necunoscuti, macar ca suntem bine cunoscuti; ca unii care murim, si iata, traim; ca niste pedepsiti, dar nu omorati; ca niste intristati, desi ne bucuram intotdeauna; ca niste saraci, dar imbogatind pe multi, ca neavand nimic, si totusi posedand toate lucrurile." (2 Cor. 6:8-10)

Cine sunt in Hristos - I

2008-03-03T11:11:00.018+01:00

Lucrurile pe care urmeaza sa le scriu, eu le-am primit in mine, in duhul meu, inca din seara aia de vara, cand aveam 15 ani...
Si daca viata mea s-ar fi incheiat candva curand dupa acea seara, as fi ajuns cu siguranta in bratele Tatalui meu, insa ... fara sa fi reusit sa constientizez ce anume s-a intamplat cu adevarat inautrul meu, si fara sa fi reusit sa le scot "la suprafata", fara sa le fac sa se manifeste in viata mea terestra.

Unele din aspectele noii mele identitati le-am perceput imediat, altele ... au avut nevoie de multi ani.

Acum, desi am trecut printr-un proces progresiv de realizare, si odihna in ele, drept pentru care au inceput sa dea rezultate din ce in ce mai mult in viata mea, totusi tin sa mentinez ca inca nu le manifest in maniera completa: sa nu care cumva sa va faceti ideile gresite, cei care imi oferiti onoarea de a citi aceste randuri! :)
Mi-as dori, insa ... intai e samanta, apoi firicelul, apoi planta, apoi copacul...
Vorba unei femei mari pe care eu o admir mult ptr profunzimea si totusi simplitatea ei, Joyce Meyer: "nu sunt inca unde as vrea sa fiu, dar multumesc Domnului ca nu mai sunt unde eram!"

In El eu sunt o fiinta, o creatura noua, si intreaga mea natura rebela din trecut, cu toate efectele ei concrete (pacate) este anulata; sunt o pagina alba:
"Caci daca este cineva in Cristos, este o faptura noua; cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi" (1 Cor. 5:17)

Si acuma, o afirmatie foarte indrazneata:
Eu sunt dreptatea lui Dumnezeu in Hristos, nu mai sunt prizoniera a pacatului si nici sub condamnarea lui:
"Caci pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El l-a facut pacat pentru noi, ca noi sa devenim dreptatea lui Dumnezeu in El" (1 Cor. 5:21)
"De aceea nu mai esti sclav, ci fiu;" (Gal. 4:7)

Doar in Hristos eu traiesc, am miscarea, actionez si exist.
Viata mea (in toate detaliile) e centrata pe El, si depinde in intregime de El.
Asa cum vlastarul isi ia hrana din tulpina, asa eu mi-o iau din Hristos.
Sangele Lui se scurge prin mine, viata Lui se scurge prin mine:
"Caci in El traim, si ne miscam si suntem... si noi suntem vlastarele Lui" (Fapte 17:28)

Prin intermediul Lui Hristos, am devenit fiica si mostenitoare a Lui Dumnezeu Tatal, si Dumnezeu Insusi m-a binecuvantat cu toate binecuvantarile spirituale in Hristos!
"si daca esti fiu, esti si mostenitor al lui Dumnezeu, prin Cristos" (Gal 4:7)
Mostenitor!!! ... pfhuiii, mama, realizez cat de putin realizez despre ce inseamna asta....!
"Binecuvantat sa fie Dumnezeul si Tatal Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvantat cu orice binecuvantare spirituala, in locurile ceresti, in Cristos" (Efes. 1:3)

Isus imi da intelepciune, dreptate, sfintenie si rascumparare, si nu as putea sa le gasesc in nici o alta parte si in nimeni altul:
"Dar voi, prin El, sunteti in Hristos Isus, care a devenit pentru noi, intelepciune de la Dumnezeu si dreptate, si sfintire, si rascumparare." (1 Cor. 1:30)

Eu sunt in Hristos, intelepciune IN DUHUL MEU!

Acuma... ca inca nu manifest complet toata intelepciunea, sfintenia, dreptatea si rascumpararea Lui Dumnezeu in sufletul (ratiune, sentimente) si trupul meu, este evident chiar si din blogul asta; sunt inca departe de aprofundarile cele mai exhaustive in diverse teme.

Ba chiar pot spune ca de multe ori intalnim la oameni care nu il recunosc pe Dumnezeu (ca Proiectant si Arhitect al intregii lor fiinte), modalitati de sondare mentala mult mai adanci (in anumite zone ale cunostintei umane, nu neaparat in cele de natura spirituala).

Si lipsa asta de profunzime in multi din fii Lui Dumnezeu, trebuie sa spun ca de cele mai multe ori a fost cauzata de ... RELIGIOZITATE (nu religie!), alta manevra din umbra a unui parlit de inger, care, daca a vazut ca nu reuseste sa elimine crestinismul din exterior, a facut tot posibilul sa se infiltreze si sa creeze inca din primele secole, un curent de crestinism legalist, care a avut printre alte efecte devastante (reducerea si apoi eliminarea dimensiunii dimanice, supranaturale, din relatia cu Dumnezeu: profetiile, viziunile, vorbirea in limbi - ca revers al fenomenului de la Babel, miracolele, vindecarile, etc), si reducerea creativitatii, incuierea mintilor, clasificarea oricarui domeniu in care intelectul ar putea excela, drept profan, si nepotrivit celor "spirituali", de ca si cum toate cele care se vad nu ar fi fost rezultatul "celor care nu se vad" (asa cum orice realizare artistica este rezultatul unui gand, proiect nepalpabil, in prima faza!!!).

Dezvoltarea asta intelectuala a "nerecunoscatorilor" a avut lor tocmai datorita faptului ca au fost foarte putin atinsi de tentacula otravitoare a religiozitatii. Nu au fost inhibati de tontescul "Crede si nu cerceta", care printre altele, tin sa mentionez, ptr cei care inca nu au aflat, ca nu se afla in Biblie, dar ... s-a avut grija sa fim inoculati cu el, ca si prijncipiu de capatai al celor care ar vrea "sa intre in gratiile Celui Prea-Inalt"!!

Sa revenim (inainte de a ma infierbanta si a ma lasa prea dominata de repulsia fata de "mormintele varuite"): daca excelarea asta intelectuala a celor nerecunoscatori nu trece printr-o "baie" regeneranta, purificanta a motivatiilor, care sa indeparteze acele scheme fixe umaniste si ateiste din interiorul ei, si sa directioneze focusul de pe persoana insasi (ca Originator si Perfectionator al lor, si al intregului univers) pe Cel care merita toata lauda, risca sa le devina piedica mai degraba decat trambulina, in ceea ce priveste destinul lor vesnic.

Vreau sa mai adaug ca oricum, adevarata intelepciune nu consta in multitudinea de informatii detinute, ci in modul in care sunt gestionate si aplicate toate aceste informatii.

Prin urmare, de mult mai multa intelepciune au dat dovada cei care poate intelectual au stiut mai putine, dar au pus in actiune acel putin, incat sa rodeasca de 30, 60 sau 100 de ori acel putin, decat cei care au detinut kintale de cunostinte, oameni de stiinta uneori, care insa au sfarsit prin spitale de nebuni, ori s-au inecat in alcool, pierzandu-se in propriul labirint al relativitatii lucrurilor pe care si l-au creat, ori si-au destramat familiile, sau n-au avut niciodata una, negustand niciodata adevarata dragoste in natura ei neconditionata, care imbraca si da sens tuturor lucrurilor.

Constientizand ce este bun

2008-02-26T16:29:00.017+01:00

De vreo cateva saptamani Dumnezeu "ma vaneaza" pur si simplu cu un verset, imi revine repetat in minte:
Filimon vs 6: " ... astfel ca partasia credintei tale sa devina lucratoare (eficienta) IN (alte traduceri zic PRIN) recunoasterea fiecarui lucru bun care este in voi, in Cristos Isus"

Am fost crescuta cu ideea ca nivelul maxim de spiritualitate e atunci cand spui:"Sunt doar un vierme, si nimic mai mult".

Ei, bine, da, cand suntem morti in pacatele noastre, condusi de carne, suntem doar un vierme (desi avem impresia ca suntem cine stie ce).

Inainte ca duhul meu sa invie in Dumnezeu, eram un vierme ;))

Insa acum am Duhul Lui Dumnezeu in mine, toata fiinta mea a prins viata, iar viata din duh mi se revarsa din ce in ce mai mult si in sufletul meu!

Cum as mai putea spune ca sunt doar un vierme? Ar insemna sa jignesc Duhul Sfant care a ales sa se faca una cu duhul meu!

Lucruri bune a pus din belsug Dumnezeu in duhul fiecaruia dintre noi: victoria asupra decaderii, coruptibilitatii: prosperitate in toate sfere fiintei noastre: pace, bucurie, vigoare in oase, sanatate, minte ascutita, maini productive de resurse financiare (toate cu scop de a fi impartasite, investite pentru Imparatia cea eterna), etc.

Pentru ca daca locuieste El in duhul nostru, avem tot ce este El inauntrul nostru!!

Cu cat ne vom focaliza asupra a ceea ce avem din belsug revarsat in duhul nostru, in locul cel mai launtric al fiintei, cu atat ceea ce e in duh se va manifesta si in sfera noastra sufleteasca, apoi si in sfera fizica, in corpul nostru!

Cu cat ne vom investi timpul mai mult in Cuvantul Lui, cu atat gandurile, emotiile si vointa ni se vor alinea cu ceea ce duhul nostru dobandeste atat de abundent!!

Ptr ca "credinta vine in urma auzirii, iar auzirea vine din (meditarea la, locuirea in, proclamarea) Cuvantul Lui".

De asta Dumnezeu il sfatuieste pe un Iosua temator (si pe noi, la fel de tematori uneori): "Cugeta zi si noapte asupra legii", leag-o de gat, de usiorii portii, scrie-ti pasaje pe frigider, ptr ca, cu ce iti vei hrani duhul mai mult, ceea ce vei pune sub ochii tai si in urechile tale, aceea va rodi mai mult.

Pe ceea ce ne vom centra atentia mai mult, aceea va produce rezultate in viata noastra.

Nu mai are rost sa ma balacesc in condamnare, sa ma "biciuiesc" singura in mod bolnavicios cand dau faliment in anumite lucruri. Ptr ca daca o fac, sunt o crestina carnala.
Constienta de pacat, invinovatirea, sentimentul de neatingere a tintei, si viata cu capul in jos isi avea locul in Vechiul Legamant, inainte de Cruce.
"Dar acum nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus, care nu umbla potrivit carnii, ci potrivit Duhului", pentru ca tinta mea a atins-o Isus in locul meu, si mi-a facut-o cadou: eu trebuie doar sa CRED (si uneori nu e deloc usor), sa accept darul FARA PLATA, si sa-mi traiesc restul vietii cu gratitudine!!

Cand dusmanul vine sa ma acuze de x sau y falimente, ii rad in fata, si ii reamintesc mereu, ca da, o mai dau si in gropi, totusi CEEA ce ma califica la Imparatie, NU SUNT actiunile, faptele mele (care nu sunt si nu vor fi niciodata complet perfecte), ci credinta ca consecintele ptr egoismul din mintea si emotiile mele imperfecte (care va da roade acele fapte mai putin bune pasagere), le-a purtat deja 1 DATA PTR TOTDEAUNA Isus!!

"Si El este ispasirea pentru pacatele noastre; si numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii intregi" (1 Ioan 2:2)
O, de-ar realiza lumea ca toate mizeriile ei au fost deja achitate!!

Pacatul nu mai e o chestiune cu care Dumnezeu trebuie inca sa trateze! El a rezolvat problema asta acum 2000 de ani, O DATA PTR TOTDEAUNA!

Ceea ce ii va separa pe oameni de eternitatea petrecuta CU Creatorul lor, nu vor fi pacatele lor comise zi de zi, ci refuzul ofertei Lui Isus, refuzul de a-L crede, refuzul de a intelege ca El ESTE Dragostea, refuzul de a accepta ca au ratat tinta de perfectiune, si ca echivalentul consecintelor a fost deja achitat de Isus!

Refuzul cadoului! Refuzul harului!

Unii la punctul asta ar zice: "pai atunci pot sa traiesc cum vreau, ca doar faptele nu conteaza?"

Ei, exact mentalitatea asta a combatut-o si Pavel in Romani 6.

Cine pune intrebarea asa, inseamna ca inca nu a inteles ca schimbarea vine din interior spre exterior.

Si ca mai intai, ceea ce e complet mantuit, este duhul, iar restul, alinierea gandurilor, sentimentelor, trupului, cu ceea ce am primit in duh, va fi un proces care va dura toata viata, si va fi complet si perfectat doar in ziua cand vom inchide conturile cu lumea asta decazuta.

Daca imi fixez atentia pe lucrurile pe care inevitabil le voi mai gresi in procesul asta, voi cadea in capcana sa ma fortez in mod legalist sa arat in exterior ceea ce am primit in duh, si e ... lupta cu morile de vant.

Insa ODIHNA (din Evrei 4), intelegerea si imbratisarea Dragostei fara margini a Lui, asta va produce in mine o viata mai sfanta si curata "din greseala" mult mai mult decat frica legalismului va produce vreodata "intentionat"!

Am deja victoria!!
Si recunosc, Doamne, ce este bun in mine!

NU pentru ca mi le-as fi inventat eu, ci ptr ca le-ai adus Tu, inauntrul duhului meu!

E mereu Voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? III

2008-02-09T00:44:00.003+01:00

HARUL MEU ITI ESTE DE AJUNS.

Cati dintre noi nu stim deja ca atunci cand citesti o afirmatie, in momentul in care schimbi intonatia, se schimba cu totul mesajul?

Raspunsul lui Dumnezeu la ruga lui Pavel, "Harul Meu iti este de ajuns" NU POATE INSEMNA "Tine-ti boala"!!!!, deoarece ptr asta Isus a fost batut in cuie pe cruce: Matei 8:17, iar lui Pavel ii era destul de clara atitudinea de luat in fata bolii, intrucat lucra in abundenta de minuni peste tot pe unde mergea, demonstrand peste tot Cuvantul cu puterea din vindecari (1 Cor 4:20)

Ci inseamna ca "puterea Mea pentru a infrunta persecutiile iti este suficienta", ptr ca "ferice de voi, cand din cauza Mea va vor batjocori, si va vor persecuta..." (Matei 5:11)

Asa cum fiecare dintre noi trecem prin diferite nivele de crestere in intelegerea vietii in Dumnezeu, la fel si Pavel, evident povestea despre o etapa in viata lui in care inca nu avusese revelatia deplina cu privire la imposibilitatea de a scapa de persecutii.
TOCMAI asta a fost motivul ptr care Pavel ne-a lasat scris, sa ii intelegem traseul, progresia revelatiei catre plinatate.
O vedem apoi transmisa mai departe lui Timotei: "Toti cei ce vor sa traiasca evlavios (pios, dumnezeiesc, devotat) cu toata inima, in Cristos Isus, vor fi persecutati" (2 Timot. 3:12)

Dumnezeu nu poate impiedica persecutia, ptr ca daca ar face-o... ar insemna sa intervina peste vointa oamenilor.
Daca Dumnezeu ar fi impiedicat persecutia, n-am mai fi avut parte de nici un Pavel, ptr ca el fusese un aprig persecutor al bisericii, o buna perioada, inainte de a deveni crestin!
Dar intorcand si celalalt obraz in fata persecutiei, suntem o marturie, asa cum Stefan a fost o marturie ptr Pavel, semanand o samanta care candva va da roade .

Inca un pasaj care vine in ajutorul conceptiei gresite pe care am incercat sa o dezamorsez mai sus, ar mai fi cel din Galateni 4:13 Voi stiti ca din cauza ca eram bolnav, v-am predicat evanghelia prima data.
14 si nu m-ati dispretuit, in incercarea pe care o aveam in carnea mea, nici nu m-ati alungat cu dispret, ci m-ati primit ca pe un inger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus.
15 Unde este fericirea voastra? Caci va marturisesc ca daca ar fi fost cu putinta, v-ati fi scos pana si ochii si mi i-ati fi dat.

Da, aici e clar vorba de o neputinta in trupul lui, dar observam ca spune ca o avea "prima data" cand fusese la ei, in Galatia, ceea ce inseamna ca a doua oara nu o mai avea, deci Pavel nu a avut nimic cronic, era doar ceva temporar.
Din vs. 15 s-ar spune ca afectiunea lui era la ochi.

Sa intelegem mai bine, haideti sa vedem povestea acestei "prime dati".
In fapte 14, pe cand Pavel era in Listra, dupa ce au predicat si vindecat un olog, multimile i-au ridicat atat de mult in slavi (ptr care Pavel i-a certat), incat .... a doua zi au avut parte imediat de niste "tepusi": au venit din Antiohia si din Iconia niste iudei religiosi care l-au lovit pe Pavel in asa hal cu pietre incat au crezut ca a murit. Fie ca isi pierduse numai cunostinta, fie ca murise chiar, si nu mai respira, cert e ca iudeii il credeau mort, si l-au tarat afara din cetate.
Insa cand l-au inconjurat ucenicii, surpise-surprise: Pavel s-a ridicat in picioare, iar ziua urmatoare a plecat la Derbe, dupa care s-au intors in Listra, apoi au mers in Iconia si la Antiohia.
Ei, toate oraselele astea erau situate intr-o regiune numita Galatia! Astia sunt cei carora Pavel le vorbea in Galateni cap 4, despre "prima data" in care venise la ei cu necazul la ochi.
Cel mai probabil, ceea ce s-a intamplat e ca in acele 24 de ore dupa improscarea cu pietre, (in care a fost cu siguranta ranit in diferite locuri), Pavel foarte posibil sa fi ramas cu ceva rana la ochi, care a necesitat ceva timp pana sa se vindece!
E mult mai fidel Scripturii sa incadram lucrurile in felul asta, decat sa imbratisam opinia comuna, despre presupusa oftalmie cronica, care ar infrange orice regula de interpretare biblica.
Simplu.
Si logic.

A gandi ca este voia Lui Dumnezeu uneori sa fim bolnavi, cred ca de cele mai multe ori este de fapt o scuza, ptr cei mai multi (nu ii bag in discutie pe cei nestiutori si sinceri).
Cand au de infruntat o boala, se roaga sa fie vindecati, iar cand rugaciunea nu e ascultata, zic: "Pai, probabil ca asta e ca tepusul lui Pavel", si se resemneaza, considerand ca trebuie sa-si "poarte crucea" (desi se contrazic in acelasi timp, luand pastile, si nereusind sa-si impace conflictul interior)...
Cand de fapt Dumnezeu VREA sa fim vindecati, dar are nevoie de colaborarea noastra, de a exercita autoritatea asupra bolii.
Insa asta pune responsabilitatea asupra noastra, iar noi oamenii, cum bine stim, ... suntem maestri in a fenta responsabilitatile.

Asadar, in lumina celor spuse, cred cu toata inima ca daca un credincios sufera de vreo boala, nu trebuie sa o defineasca un tepus in carne dorit de Dumnezeu. El nu sufera ptr Isus, ptr ca expresia "suferinta ptr Isus" se refera in mod inechivocabil la incercari si persecutii din cauza vietuirii si proclamarii evangheliei, de care nu avem scutire.
Doar diavolul poate oprima cu boala. Desi fiecare dintre noi putem fi scutiti de ea, totusi dusmanul va reusi in incercarea lui, in masura cunostintei, realizarii, intelegerii personale a lucrarii de la cruce: "Poporul meu piere din lipsa de cunostinta" (Osea 4:6)

E mereu voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? II

2008-01-30T15:00:00.000+01:00

Idea ca Pavel era bolnav in mod iremediabil sau ca Dumnezeu a refuzat sa il vindece, i-a facut pe multi crestini sa creada ca Dumnezeu uneori zice "Nu" la rugaciunile noastre de vindecare sau ca este voia Lui sa fim bolnavi uneori, si multi sfinti ai Lui accepta boala ca pe o binecuvantare, din care trebuie sa invatam o lectie; este privita ca o metoda pe care Dumnezeu o foloseste sa ne umileasca si sa ne conduca mai aproape de El. Baza conceptului asta e "tepusul in carnea" lui Pavel (2 Corinteni 12:7-10)

Era tepusul din carne o boala?
Exista mai multe opinii cu privire la tepusul in carne. Opinia general acceptata e ca era vorba de o oftalmie cronica, o boala la ochi, care desi nu e extrem de dureroasa, il facea pe Pavel respingator in aspect. S-a dedus asta din Galateni 4:13-14.
Dar citind Fapte 9:17-18, vedem ca Dumnezeu l-a vindecat pe Pavel intr-o anumita ocazie de orbire. Daca ar fi sa imbratisam opinia comuna, ar trebui atunci sa spunem ca Dumnezeu nu a lucrat o vindecare buna in Pavel!

"Tepusul in carne", oricare ar fi lucrul la care se refera, l-a atins pe Pavel, dar cu siguranta NU A FOST DUMNEZEU CEL CARE A TRIMIS-O, tinand cont ca este mentionat specific lucrul asta: era vorba de un sol, un mesager de-al satanei.

Cei care sustin ca ar fi de la Dumnezeu, deduc asta din faptul ca mai devreme Pavel spusese ca motivul prezentei tepusului era abundenta, stralucirea revelatiilor, prin urmare Pavel trebuia tinut smerit cumva, "sa nu se umlfle/ridice/inalte de mandrie". Ei asociaza agentul actiunii de "smerire" cu Dumnezeu.
Si eu gandeam la fel, dar Dumnezeu mi-a dat harul sa vad lucrurile altfel:

Stiti ca exista si o "inaltare" dupa Voia Lui Dumnezeu? In mai multe pasaje, si in Vechiul, si in Noul, de ex. in 1Pe 5:6 Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
Mai sunt si alte locuri unde spune despre a fi inaltat.
Unii zic ca "Pavel avea o problema cu mandria, asa ca Dumnezeu i-a trimis un tepus, sa il tina smerit, sa il franga". ... In primul rand, asta nu e un principiu biblic: Dumnezeu spune "Smeriti-va" . NOI trebuie sa ne smerim, trebuie sa fie un act al propriei vointe, pornit din liberul arbitru, altfel, daca ar fi Dumnezeu cel care o face, ar fi calcare in picioare, dictatura, umilire, iar Dumnezeu nu a intrat niciodata peste vointa omului. Tocmai idea asta gresita despre Dumnezeu i-a tinut pe multi departe de El, sau pe altii i-a facut sa le tremure balamalele, slujindu-i de la o oarecare distanta, fara sa guste dulceata bratelor Lui, pentru ca asta a fost Dumnezeul care li s-a "servit" (datorita intrepretarii gresita a unor episoade din VT).

Smerenia nu e ceva pe care sa o fortezi peste o persoana, trebuie sa iasa din interior spre exterior, trebuie sa fie o realizare PERSONALA a starii noastre reale: despre ce suntem fara Dumnezeu, si ce suntem cu si in Dumnezeu. (Ah, multi ani mi-au trebuit sa inteleg diferenta...)

Mai degraba, eu cred ca acolo se refera la faptul ca Pavel, peste tot pe unde mergea, era laudat: invia morti, vindeca orbi, facea minuni, atragea multimi, si traia la un nivel atat de inalt, incat toti spuneau: "Vreau sa fiu ca Pavel! Vreau si eu sa fiu pus in inchisoare si sa vina un cutremur sa deschida usile!".
Ptr ca de fiecare data cand se intampla ceva impotriva Lui Pavel, el, prin credinta lui, vedea situatia aia rasturnata ptr binele lui. Oamenii vedeau asta si voiau si ei intelepciunea si puterea asta in vietile lor.
Dar ... si satan a vazut asta: cati oameni se intorceau la Dumnezeu, ptr ca vedeau in cata revelatie si victorie pasea Pavel. Asa ca satan a vrut sa il traga in jos, a vrut sa faca ceva ca sa il impiedice sa fie atat de inaltat de Dumnezeu. LA ASTA SE REFERA! "Ca sa nu fiu inaltat peste masura" (traducere literala din original), NU "ca sa nu ma ingamf, sau sa ma trufesc", cum redau unele traduceri, in mod gresit, dupa parerea mea.

(aici fac un p.s.: sunt unii care spun ca ei sunt ca apostolul Pavel, ptr ca au un tepus in carne, o boala care sa ii tina smeriti. DAR sa nu uitam ca motivul prezentei tepusului in carnea lui Pavel era "abundenta, stralucirea descoperirilor". Pavel a scris jumate din Noul Testament! Asa ca cine nu a avut o abundenta de revelatii, sa nu se ascunda in spatele tepusului lui Pavel!
Multi oameni comuni, care nu au nici un fel de relatie cu Dumnezeu, drogati, prostituate, adulteri, alcoolici, care, atunci cand aud ca e Voia Lui Dumnezeu sa fie vindecati si fizic, raspund: "Ei, stii, eu am un tepus in carne, ca Pavel" !!!.... O, Doamne....

Un om care a avut o revelatie extraordinara cu privire la neconditionalitatea Dragostei Lui Dumnezeu, si a imbracat forma in caracterul lui, si a pus-o si pe hartie, a fost Traian Dorz, si intr-adevar, el a avut parte din belsug de "tepusi in carne", ca si Pavel: batai, inchisori si persecutii amare... Putini dintre noi, impinsi cu acelasi fel de tepusi, am ramane cu fruntea sus, cum a facut-o el.
Bineinteles ca acum fiecare avem parte de "tepusii" caracteristici vremii si locului in care traim, (cele din partea autoritatilor aproape ca nu mai exista, in Europa, insa asta nu va mai dura multa vreme...), dar intensiteatea intepaturilor (fie ele socio-politice, fie de natura emotionala, din partea rudelor de sange, sau a colegilor) va depinde intotdeauna de abundenta de revelatii ptr care ne punem la dispozitie sa le primim; iar asta va tulbura fara doar si poate apele ateismului sau (la fel de inrobitoarele ape) ale religiozitatii!
inchei paranteza)

Sa revin la 2 Cor. 12:
Cuvantul lui Dumnezeu nu spune ca acest "tepus" era o boala.
Haideti sa vedem in ce context mai e folosita expresia de "tepus in carne" in Biblie:
Termenul in greaca e "skopolos", care inseamna orice lucru ascutit.
Aceeasi expresie e folosita si in Numeri 33:55 si in Iosua 23:13. Inainte ca Israel sa intre in Canaan, Dumnezeu le poruncise sa goneasca si sa distruga locuitorii acelei tari (lucru pe care mult timp nu l-am inteles, dar apoi am vazut, din urmarile pe care neimplinirea poruncii asteia le-a avut, necesitatea taierii unei maini sau a unui picior cangrenat, care va infecta intregul corp, ucigandu-l), pentru ca, daca nu ar fi facut-o, acele popoare ar fi devenit "spini in ochi" sau "ghimpi în coaste" ptr Israel. Astea semnificau probleme, piedici sociale, culturale, de natura spirituala, nu boli.
Nu gasim in nici intr-un caz in Biblie tepusul sa insemne infirmitate fizica.
Era un demon, un inger al satanei care avea misiunea sa il palmuiasca pe Pavel. Cuvantul lui Dumnezeu da termenului "palmuire" semnificatia de "persecutare", "umilire", expresii pe care Pavel le foloseste in 1 Cor 4:11 ptr a descrie starea lui si a colaboratorilor lui.
Ptr a-l umili pe Isus, l-au scuipat, l-au palmuit, l-au batut... (Matei 26:67)

Motivul ptr care oamenii cred ca era vorba de o boala, e din cauza cuvantului "neputinta", "slabiciune" in alte traduceri, folosit de 2 ori in vs. 9. "Si El mi-a zis: harul Meu iti este de-ajuns; caci puterea Mea in slabiciune/neputinta/infirmitate este facuta desavarsita. Deci ma voi lauda mult mai bucuros in slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos sa ramana in mine.

10 De aceea, simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in persecutii, in stramtorari pentru Cristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare."

In ziua de azi uzul exclusiv aproape al cuvantului "infirmitate" este cel cu privire la o slabiciune, boala fizica. Din cauze asta avem infirmiere ;)

Dar vedem ca in vocabularul biblic, infirmitate, slabiciune mai inseamna si altceva: in Romani cap 8:26 spune ca "Duhul ne ajuta in slabiciunile/neputintele noastre. caci nu stim sa ne rugam, asa cum ar trebui, dar insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite."

Deci o slabiciune este si a nu sti sa ne rugam.

In dictionar, slabiciune semnifica orice fel de inadecvare fata de un anumit standard.

Cand Pavel spune ca "ma voi lauda in slabiciunile mele", noi presupunem ca e vorba de boala, dar daca analizam contextul, vedem in cap 11 la ce slabiciuni se refera:

vs. 30 Daca e vorba sa ma laud, ma voi lauda numai cu lucrurile privitoare la slabiciunea mea.

Si le citim aici: 1 Cor 11:23-27 "...osteneli, inchisori, lovituri, ...pericole de moarte, ...improscat cu pietre, naufragii, ... primejdii pe rauri, din partea jefuitorilor, din partea neamurilor, din partea paganilor, oboseala, munca, nedormire, foame, sete, frig, lipsa de imbracaminte", si ATENTIE: TOATE astea, le vedem caracterizate de Paul in vs 28 "lucruri din afara".

(Desigur, apoi Pavel a adaugat si o alta slabiciune dinauntrul lui: grija ptr toate bisericile, desi stia ca nu trebuie sa ne ingrijoram de nimic (Filipeni 4:6), recunoscandu-si slabiciunea asta in vs 29. "Cine este slab si sa nu fiu si eu slab? Cine cade in pacat si eu sa nu ard?", dar nu despre asta vorbim aici.)

Asadar, versetul 10 din cap 12, vazut in contextul lui corect, vorbeste despre PERSECUTII!!

Cred ca Cuvantul se explica atat de bine singur... E suficient sa ne lasam arsi de sete si de pasiune ptr inima Lui, si sa vrem sa vedem lucrurile cum le vede El, si ... nu dureaza mult pana prejudecatile se vor usca si vor cadea singure.

Asa cum poporul Israel avea spinii si tepusii lui, Canaanenii pagani, asa si Pavel avea tepusii lui, evreii religiosi, si era mereu vorba de satan care impingea oameni sa ii impiedice in orice fel lucrarea. Si de tepusii ASTIA Pavel voia sa fie eliberat, asa cum facuse cerere explicita de rugaciune si de lupta spirituala fratilor lui din biserica din Roma (Romani 15:30-31).

Cred cu toata inima ca Dumnezeu ne-a pus la dispozitie autoritatea sa invingem SI orice fel de boala (pe langa bolile sufletesti), dar asta nu inseamna ca cine nu crede asta, si nu se foloseste de ea, este o persoana oribila, sau mai putin crestina decat cine o face. Nu, ptr ca nimeni nu poate sa faca lucrurile astea in maniera cea mai perfecta. Eu insami abia invat si am facut abia primii pasi in directia asta.
Ci pur si simplu, vom reusi atat cat vom cunoaste si vom actiona in credinta, sa beneficiem in diferite grade, aici pe Pamant, de ceea ce Isus ne-a asigurat la cruce.
De ceea ce urmeaza dupa... vom beneficia cu siguranta cu totii.

(revin)

Cum trebuie sa fie lupta?

2008-01-25T11:06:00.000+01:00

Am avut o discutie ieri cu o fiinta foarte draga mie, si fiind o ora tarzie, realizez acum ca inspre finalul discutiei am cam ametit lucrurile.
Incerc sa ma readun aici.

Vorbeam despre fapte si credinta.
Cum am mai mentionat si in alte posturi (dar se vede ca nu suficient de clar), reamintesc ce m-a invatat Dumnezeu in ultimii ani (cu mare dificultate, greu mi-a fost sa imi reeduc mintea...):
Eu de mica am fost invatata, conform bineicunoscute dogme ortodoxe, ca voi fi mantuita daca voi crede si daca voi face multe fapte bune.
Am descris mai jos si frustrarea pe care fortarile mele sa le fac pe amandoua mi-o aducea.
Si abia cand am descoperit cum trebuie sa fie, m-a inundat intr-adevar pacea, si odihna!
LOCUL in Imparatie imi este asigurat pe baza credintei: faptul ca cred ca toate pacatele mele au fost platite: 1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. Dumnezeu a ales sa stearga tot, insa ca sa beneficiez de LOCUL cu El, trebuie sa cred asta!
El a obtinut haina alba in locul meu, lucru pe care eu, cu toata morala mea nu l-as fi obtinut nicidata. E darul gratuit, e HARUL!
Efes 2:8 Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.Efes 2:9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Functia credintei este de instrument ptr a atinge harul, de a mi-l insusi!

In felul asta obtin NEMERITAT (e CADOU GRATUIT, si ... e nevoie de multa umilinta sa invatam sa primim ceva ce nu meritam) neprihanirea cu care sa pot intra in Sala Tronului, DAR CE voi face o data ce voi iesi din Sala Tronului, o vor decide FAPTELE MELE!

Dumnezeu vrea ca odata ce am experimentat regenerarea duhului meu, sa incep sa pasesc in fapte bune, dar El nu vrea ca eu sa le fac din obligatie. E un mare orgoliu ascuns sa consider ca voi reusi vreodata sa imi rascumpar CADOUL facut, incercand sa imi echivalez cumva, sa imi castig sau sa imi recompensez macar in mica parte locul oferit!
Sa vreau sa adaug faptele mele, din sentimente de vinovatie sau ptr ca "nu merit, si tre' sa fac ceva sa merit" e o jignire la sacrificiul lui Isus, e ca si cum as spune ca "Darul Tau nu e deajuns, tre' sa mai fac si eu ceva, sa pot sa beneficiez de el. Moartea Ta nu a fost suficienta sa compenseze pacatele mele, tre sa ma adaug si eu cateva fapte bune".

DA, Dumnezeu se asteapta de la mine sa fac fapte: Efes 2:10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Nu pot spune ca am credinta in duhul meu, daca nu iese afara prin fapte: Iacov 2:17 Tot aşa şi credinţa: dacă n'are fapte, este moartă în ea însaş.
Iacov 2:20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?
DAR nu trebuie sa le fac din obligatie, asta e orgoliu musamalizat!! Ci ele trebuie sa fie un raspuns natural.
Iar cand o mai dam in bara (ceea ce e inevitabil, cat vom trai in trupul asta vom mai pacatui), tre' sa ne reeducam mintea, sa traim dupa ceea ce duhul ne spune, nu carnea: sa ne amintim ca Dragostea Lui nu se va departa de la noi, si ca Rom 8:1... acum nu mai exista condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
DACA ma simt condamnata ca nu am facut x fapte, ca nu am citit nu stiu cate cap. din Biblie pe zi, ca nu am facut cine stie cate alte chestii (care sunt religiozitate daca le fac din obligativitate), atunci inseamna ca traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, nu dupa cele ale Duhului care salasluieste in duhul meu!!

Sunt considerata neprihanita de catre Dumnezeu prin credinta.
DAR mantuirea mea o mentin daca DOAR daca credinta mea este pusa in actiune, prin fapte, (altfel intervine impietrirea treptata a inimii, si renuntarea la Mantuire in final).

Si o sa las sa imi continue ideea urmatoarele versete, foarte explicite:
Iacov 2:21 Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
Iacov 2:22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.
Iacov 2:23 Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”Iacov 2:24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
Imi duc mantuirea la capat si voi fi considerata neprihanita SI in final, in Ziua Din urma, DOAR daca imi voi pune credinta in actiune, prin fapte.

DAR iarasi revin si spun:
Dragostea lui Dumnezeu nu se va schimba fata de mine, daca eu voi incetini in a mai pune in actiune credinta mea.
Eu, ca mama imi voi iubi mereu copilul, indiferent daca la un moment dat ar fugi de acasa, ar deveni drogat, si mi-ar intoarce spatele.
Insa actiunile lui il vor pune pe el in pozitia de a nu mai beneficia de rezultatele dragostei mele.
(Suntem noi cei care am renunta la mantuire, nu ne-o ia nimeni de la noi.)

Ceea ce voi face dupa ce am primit haina alba, vor fi fapte ca raspuns, din dragoste, nu o obligatie; daca intr-adevar am inteles cu ce fel de dragoste ma iubeste, cu cata favoare ma inconjoara, VOI DORI sa le fac!!
Ptr ca Dumnezeu ne schimba dorintele!
Cand ma voi desfata in Domnul, El imi va da dorintele Lui, si prin credinta voi primi ceea ce doresc, ptr ca doresc bine: Psa 37:4 Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

Ceea ce multi ani nu am inteles insa, e ca aceasta schimbare de dorinte urma sa fie un proces:
In primii ani de viata cu Dumnezeu, desi duhul meu fusese rascuparat instantaneu, mintea si emotiile se zbateau puternic sa reacapareze controlul, ca in viata cea veche. Si ma intrebam de ce, neintelegand ca urmau sa fie reinnoite treptat, si ca ritmul eu il decideam.
Abia tarziu am inteles lupta din Romani cap 7. "Faceam ceea ce nu voiam" la inceput, cand carnea inca dicta.
Si ... AICI VOIAM SA AJUNG: nu numai carnea era motivul, ci si doctrina gresita: din cauza ca fusesem educata ca TREBUIE sa ma comport bine (faptele sub o lumina de obligativitate: neaparat trebuia sa fac o anumita cantitate de fapte bune, care sa atarne mai greu in balanta cand vor fi puse alaturi de cele rele, in Ziua Judecatii).
Frustrarile care se nasteau.... cred ca majoritatea care citim aici, le cunoastem.

Nu imi explica nimeni (cu atat mai putin preotii) ca faptele mele vor rasari din ce in ce mai des si mai spontan, ca un fruct nefortat de nici o chimicala, pe masura ce eu ma desfat in Domnul, decid sa petrec timp tot mai mult in prezenta Lui!

Si la fel, nimeni nu ma invata ca FUNCTIA faptele mele nu ERA ptr a-mi mentine pozitia de preaiubita pupila a ochilor Lui, (El ma iubeste oricum, si cu si fara), ci doar ma vor califica in final la o anume rasplatire sau la alta, in Ziua Aceea.

Ceea ce ma va impinge spre fapte va fi Dragostea Lui, constanta peste mine indiferent daca le voi face sau nu, nu frica de ura Lui in caz ca nu le voi face.
Sper ca m-am explicat destul de bine.

Inchei cu raspunsul la intrebarea "Cum trebuie sa fie lupta?"
Dupa cum am descris, la inceputul vietii cu Dumnezeu era dura. Ptr ca era lupta de control.
Dar pe masura ce Dumnezeu m-a crescut, si mi-a revelat lucrurile Lui, lupta a devenit din ce in ce mai usoara, ptr ca Duhul Lui are din ce in ce mai multa libertate sa conduca din interiorul duhului meu, iar carnea nu mai are atatea "voturi" ca alta data.
Lupta impotriva ispitelor nu mai e atat de dificila ca in anii de inceput. Lupta impotriva eu-lui si-a pierdut din usturime. Imi vine din ce in ce mai usor sa renunt la dorintele mele in favoarea altora, sa renunt la lucrurile mele ptr a fi o binecuvantare ptr altii.
Acum inteleg de ce spune in Mat 11:30 ... jugul Meu este usor(bun, in unele traduceri), iar povara Mea este usoara (nu este greu de dus)!"

Abia acum inteleg de ce spune ca avem de luptat "lupta CEA BUNA a credintei".
Daca alergarea mea aici pe pamant, nu o fac izvorata din SIMPLA recunostinta ptr ceea ce Isus a purtat ptr mine, daca faptele mele nu izvorasc ca un raspuns spontan de bucurie, din credinta, ci sunt o obligatie, cu care sa imi merit LOCUL, atunci duc "lupta CEA REA a faptelor" ;))
Insa lupta mea, ca sa fie buna, trebuie sa izvorasca din recunostinta, CREZAND in ispasirea definitiva si suficienta a tuturor mizeriilor mele!!
Motorul, locomotiva vietii mele e credinta.
Credinta ma va duce vreoundeva, faptele doar ma urmeaza, atatea cate voi reusi sa implinesc! ;)

Lupta mea trebuie sa fie o lupta a credintei: sa lupt impotriva indoielii insuflata de lumea asta fara nici un sistem de valori, sa cred ca Dumnezeu a achitat orice pacat al meu, trecut, prezent si viitor, sa cred ca ceea ce mi-a oferit la cruce nu e numai vindecarea duhului meu, ci si a trupului meu, sa cred ca El a distrus efectele blestemului adamic, si mi-a recastigat MIE (si oricui crede) autoritatea asupra diavolului, si orice binecuvantare, spirituala, mentala, emotionala, trupeasca, financiara, in orice sfera a vietii!
Asta trebuie sa fie lupta mea: lupta de a crede!
Ptr ca ceea ce va face sa se manifeste toate astea in viata mea nu vor fi faptele mele cele multe, ci credinta (care se va manifesta oricum, cu siguranta in actiuni)!
Evrei 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-l caută.
Evrei 11:11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, (nu prin bunatatea sau bravura ei) fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise .
11:33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
11:34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
11:35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi;
PRIN CREDINTA...

Si ca sa intaresc si mai bine ideea inutilitatii faptelor ptr accesul in Imparatie, aduc aminte exemplul hotului de pe crucea de langa Isus: nu apucase sa faca nici o fapta buna, (nici sa se boteze, nici sa afle ce mai era si cu Moise, nici sa dea vreo ceva la saraci, sau vreo zeciuiala la templu, etc...), ci pur si simplu pe baza credintei!

Pace tuturor!!

De ce am ales ceea ce am ales - II

2008-01-24T11:07:00.000+01:00

E nevoie sa fiu si mai explicita.

Zilele astea am fost intrebata (pe un ton destul de revoltat) de ce nu am ramas sa lupt in tabara ortodoxiei, mai precis a Oastei Domnului, ptr ca (si) acolo sunt multi fii risipitori care au nevoie sa se intoarca "acasa".
Aprob cu toata inima necesitatea, insa am realizat ca a ramane in interiorul Oastei ptr a lupta, ar insemna aprobarea implicita a unor ramuri de invatatura care sunt nu doar niste "accesorii" biblice, ci efectiv antibiblice!! (am explicat deja unele, si o s-o mai fac)
Si asta m-ar tine intr-o pozitie de compromis visavis de ascultarea fata de Iubitul Sufletului meu, si imbratisarea Adevarului.
Nu ca ar fi facut vreo diferenta in dragostea Lui ptr mine, dar ar fi facut o diferenta in modul in care eu as fi raspuns la Dragostea Lui, care ar fi adus cu sine un rezultat diferit in viata mea sub toate aspectele...

Nu am mai putut sa particip la momente de inchinare, care era impartita intre Creatorul Tuturor lucrurilor, si restul altor mijlocitori, Fecioara Maria, si multi alti sfinti care au trait inaintea noastra. Pur si simplu nu am mai putut, cand am lasat sa ma patrunda mai adanc 1Tit 2:5 "Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos".
Apropiindu-ma mai mult de Cuvant, am inteles de ce Bis. Ortodoxa inca permitea distributia rolului de mijlocitor si altora decat Singurului caruia i-a fost atribuit de catre Tatal: neintelegerea in profunzime a distinctiei intre Vechiul si Noul Pact, neintelegerea totala a motivului venirii lui Isus... Suna dur, dar e realitatea.
E suficient insa sa petrecem mai mult timp cu Cuvantul, si ... se explica singur: mijlocirea din vechiul pact, prin Moise (Galateni 3:19, prin intermediul sangelui sacrificiilor) a fost inlocuita zguduitor de radical cu mijlocirea lui Isus: Evrei 8:6, 9:15, 12:24, 1 Ioan 2:1, prin intermediul sangelui Lui. O data ptr totdeauna!!
Sa ignor devierile de la adevarul asta, si sa militez in continuare in randurile ostasesti, sau sa le dau o motivatie bineintentionata, ar fi insemnat sa ii fur gloria care o merita numai El, in acelasi fel in care au facut-o si israelitii de atatea ori. Nu, nu mai puteam sa Ii provoc durerea asta.

Nu am mai putut sa iau numai ce era bun din Bis. Ortodoxa, si sa ignor restul.
Nu puteau fi ignorate: Dumnezeu imi cerea o inchinare nu numai "IN DUH" dar si "IN ADEVAR"!!!
Multe altele au fost lucrurile pe care nu le-am mai putut accepta, multe.

Am fost intrebata de ce nu am ramas sa contribui la schimbarea lucrurilor care nu erau bune in Oaste si in Biserica.
Am zambit amarnic... Inteleg zelul, si inteleg si componenta emotionala care deriva din relatiile de sange, insa (presupunand ca se intelege ca nu emotiile sunt cele care trebuie sa ne dicteze o anumita alegere spirituala), cred ca e mare naivitate sa speri ca se poate schimba ceva.
Biserica Ortodoxa e un mastodont, un angrenaj mult prea intepenit pe temeliile lui ruginite si arhaice (bine intentionate initial, dar otravite subtil si progresiv de-a lungul secolelor, si adanc ofensatoare in mom. actual la Sfintenia lui Dumnezeu), sa mai poata fi schimbat in vreun fel.
Un om infocat ptr Dumnezeu a avut primul dorinta sa faca ceva, un preot pe nume Iosif Trifa, dar a avut loc ceea ce era de asteptat: a fost exclus. Ptr ca nasterea din nou, si viata prin har pur si simplu nu se puteau impaca cu faptele si canoanele pe care "laicii" trebuiau sa le faca ca sa colaboreze cu Dumnezeu (sa-i dea o mana de ajutor adica, lui Dumnezeu) la mantuirea lor (ignorand incheierea, definitivarea si suficienta ispasirii de la cruce: Efeseni 2.8,9, Coloseni 2:6, Galateni 5:25, si ignorand statusul de FII DE REGE, nu de servitori, la care Isus ne-a ridicat, etc, etc) (am scris in alt post si despre rolul si necesitatea faptelor)...

Din pacate viata i-a fost scurtata (nu vrea sa ating subiectul "cine a stat in spatele bolii lui, si de ce", ar trebui sa fie de la sine inteles, citind celelate posturi), dar sunt sigura ca daca ar fi trait mai mult, lucrarea de sfintenie pe care Dumnezeu a inceput-o in el, impotriva pacatului si impotriva compromisurilor, ar fi dus inspre manifestarea din ce in ce mai puternica a puritatii Evagheliei, si ar fi facut din Oastea Domnului o miscare externa Bisericii Ortodoxe.
Din pacate urmasii lui, chiar daca au avut dorinta de a duce lupta mai departe, nu s-au urcat pe acelasi "val" de integritate in cristalinul evanghelic, prin urmare nu au sfarsit unde era de asteptat sa sfarseasca, sperand in van sa poata muta din loc uriasul adormit..., ramanand in interior, luptandu-se cu morile de vant, si simtindu-se permanent inconfortabil oridecateori la slujba se canta "Ceea ce esti prea-cinstita... pe tine te preamarim, ...mantuieste-ne pe noi" ...

In prezent Oastea Domnului are o coloratura, sa spunem mai mult sau mai putin predominant ortodoxa, variind de la o locatie la alta, in functie de membrii ei.
Insa chiar si acolo unde este "mai putin" ortodoxa, ramane oricum o miscare subordonata Bisericii Mama, indiferent de nivelul de predominare a manifestarilor ideologiei tipice in care se asimileaza.
In lumea spirituala asta inseamna oricum imbratisarea intregului "pachet", cu bune si rele...
Ramane sa decidem fiecare dintre noi cu ce devotament merita sa fie adorat, cu cat zel dupa ADEVARUL LUI, ce rezultate vrem sa avem de la viata, si cu ce vrem sa ne prezentam inaintea lui in Ziua aia...

As mai avea mult de spus, dar ma opresc aici.
1 Ioan 4:4 Copilasi, voi sunteti din Dumnezeu si ati fost victoriosi asupra lor, pentru ca Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.

E mereu Voia lui Dumnezeu sa fim vindecati? 1

2008-01-14T11:47:00.000+01:00

Boala e trimisa de Dumnezeu?
E o intrebare care pe mine m-a framantat multa vreme.
Si asta din cauza ca unele pasaje din Cuvantul Lui Dumnezeu par sa sustina ca unele boli au origina divina: povestea lui Iov, tepusul in carnea lui Pavel, infirmitatea lui Timotei, si Trofim care fusese lasat bolnav undeva.

Pasajele astea sunt citate ca dovezi ca Dumnezeu nu vrea sa vindece toate infirmitatile. Interpretarea in felul asta a determinat in multi crestini aceptarea sclaviei bolii, crezand ca Il glorifica pe Dumnezeu cu bolile lor.
Insa o evaluare mai specifica a pasajelor astora FATA IN FATA cu alte personaje biblice care trateaza vindecarea divina, e suficienta ptr a arata ca textele respective definesc boala nici ca pe o binecuvantare, nici ca vine de la Dumnezeu.
Biblia e clara cand defineste boala un lat, o legatura, un blestem (Luca 13:11-16) si nu o binecuvantare de la Dumnezeu (Ioan 10:10, Iacov 1:16-17)

Suferinta lui Iov a fost dorita de Dumnezeu?
Una din cauzele care ne impiedica sa castigam complet o vindecare isi are locul in interpretarea gresita a episodului cu Iov. Chestiunea se pune asa: "Daca Dumnezeu a vrut ca un om drept, ca Iov, sa fie lovit de boala, atunci si eu, cu boala mea, sunt un caz tipic Iov". Suferind de o boala din cauze dumnezeiesti, necunoscute noua. Dar daca asta ar fi interpretarea corecta a pasajelor cartii lui Iov, atunci ne-am gasi fata in fata cu un mare contrast visavis de ceea ce spune Cuvantul Lui Dumnezeu cu privire la vindecare.

Cine era adevaratul autor al suferintelor lui Iov?
In primul rand, e de stiut ca Iov e cartea cea mai veche cronologic vorbind, din Biblie, intr-o perioada in care omul nu se afla inca sub "acoperisul" niciunui legamant, inainte de a fi fost pronuntat Vechiul legamant al lui Dumnezeu cu oamenii, prin Moise.
El era un om drept, se temea de Dumnezeu si fugea de rau (cap 1:1), si dintr-o data necazurile se abat peste casa lui, si peste tot corpul i-au aparut bube, rani. Cu toate acestea Iov nu a pacatuit (Iov 1:13-19-22; 2:7-10).
Tot ceea ce i se intamplase nu era consecinta vreunui pacat ascuns al lui Iov, cum afirmau prietenii lui, ci era rodul a ceva ce avusese loc in cer, intre Dumnezeu si satana, despre care Iov si prietenii lui erau complet nestiutori.
Iov 1:6-12 ne descopera misterul si ne aduce la cunostinta faptul ca satana era acuzatorul lui Iov, si fusese el si nu Dumnezeu, cel care il lovise pe Iov cu toate nenorocirile (Iov 2:7).
Toate suferintele si incercarile la care fusese supus Iov au fost dorite si arhitectate de satana cu scopul sa il provoace si sa il faca s apacatuiasca si sa il indeparteze de Dumnezeu (2:5-6)

IOV cunostea in parte.
La inceputul suferintelor lui, nestiind despre activitatea lui satana peste el, s-a exprimat asa: "Eternul a dat si Eternul a luat. Binecuvantata fie numele Eternului" (Iov 1:21), fraza care este folosita in situatiile adverse ptr a afirma ca anumite circumstante sunt dorite sau trimise de Dumnezeu, subminand si ignorand realitatea a ceea ce se intampla in lumea spirituala.
Ceea ce Iov ar fi vrut sa spuna era ca "Fie ce-o fi, eu raman credincios lui Dumnezeu".
Altfel cum s-ar impaca pasajul asta cu cel din Iacov 1:17: "orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este schimbare, nici umbra de mutare" sau 3:11: "Oare din aceeasi gura a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara?"
Gandind ca raul poate sa vina si de la Dumnezeu, se realizeaza exact jocul satanei!
Se numeste travestire, prefacatorie: sa ne faca sa credem ca e Dumnezeu cel care trimite si raul, si binele, iar el nu are nici o legatura, asa ca de ce sa ne luam de el si sa ne lupatm cu el?
Dar Cuvantul zice clar: "... lupta noastra nu e impotriva carnii si a sangelui, ci impotriva capeteniilor, domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti." (Efes 6:12) iar in vs. 11 sa ne imbracam "cu toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului"
De la cruce incoace NOUA ni se porunceste sa ne impotrivim diavolului, iar el va fugi de la noi (Iacov 4:7), NU ni se spune sa ne rugam, sa imploram pe Dumnezeu si El il va goni ptr noi.
NOUA ni se spune sa poruncim muntelui sa se arunce in mare, nu sa ne jelim despre munte la toti, printre care si la Dumnezeu, ca poate poate s-o indura sa il mute El ptr noi!

Afirmand ca boala e trimisa de Dumnezeu cu scopul de a ne purifica, negam lucrarea lui Isus de la cruce! "...El a luat neputintele noastre si a purtat bolile noastre"

Cartea Iov a fost scrisa sa intelegem ce mare privilegiu avem sa ne fi nascut si sa traim intr-o asemenea epoca, sub Noul Legamant, in care avem promisiunea ca suntem "mai mult decat invingatori, prin Acela care ne-a iubit, si s-a dat pe Sine Insusi ptr noi", si sa ne fie pusa la dispozitie toata autoritatea sa busim la pamant si sa-i frigem coada lu' sarsaila!
De-am realiza cat de mic este el, si cat de mare este Dumnezeu in noi!!

Un lucru e sigur: ca in lucrarea distrugatoare a dusmanului (boli si adversitati, cu privire la care PUTEM FACE CEVA, spre deosebire de persecutii- asta e altceva!!), credinta noastra poate face sa se manifeste Mana lui Dumnezeu in viata noastra ptr a duce la capat planul Lui complet ptr fiii Lui: "Dumnezeu a binecuvantat ultimii ani ai lui Iov mai mult decat cei dintai"

Despre tepusul lui Pavel data viitoare ;)

Ce este BINECUVANTAREA?

2008-01-14T10:50:00.000+01:00

Trebuie sa recunosc ca ideea de "binecuvantare" pe care am asimilat-o in trecut era destul de vaga.
Abia in ultimii ani am inceput sa inteleg cu adevarat ce inseamna.

Si am vazut ca binecuvantarea lui Dumnezeu era legata automat de Viata in El.

- mai intai: ce inseamna Viata in El?
Eu cred din ce in ce mai mult ca e starea de plinatate, de existenta dupa proiectul initial, o conectare la Sursa Vietii, relatia intima cu Creatorul nostru, care va aduce implinire in:
1.DUH (esenta noastra, suflarea de viata), in
2.SUFLET (adica in instrumentele duhului: Ganditor =ratiune, in Simtitor =emotii, in Alegator = vointa) si in
3.TRUP.

Noi am fost crescuti ca Viata vesnica e doar o implinire, plinatate spirituala, si nu are (sau are prea putin) a face cu aspectele fizice.
Numai ca ... am inceput sa vad ca nu e chiar asa.
-chiar daca unele (nu zic toate) din invataturile pe care le-am primit de mica mi-au fost predate cu cele mai bune intentii, multe erau gresite, asta e adevarul.

Bineinteles ca Viata vesnica e o stare care o sa se desfasoare fara sfarsit, iar viata asta pe pamant, in comparatie cu vesnicia, e un fir de praf, e zero. Bineteles ca "grosul" va fi cand Il vom vedea fata catre fata. Si atunci o sa ne bucuram la maxim de efectele crucii, in bucurie completa, in sanatate perfecta, pe strazi de aur.
Mantuirea noastra este completa ACUM in duhul nostru, insa va fi completa si in suflet si in trup DEPLIN DOAR la incheierea Erei in care lumea poate inca sa aleaga.
DAR asta nu inseamna ca viata de acum nu are nici o valoare in ochii Lui Dumnezeu, si ca El vrea sa ne taraim cum putem, sa supravietuim cu gandurile, emotiile si trupurile noastre, pana ajungem dincolo.

Isus a venit sa aduca Viata, adica sa reverseze efectele pacatului: blestemul.
Blestemele au fost efectul mortii in:
1. duh in primul rand, care s-a revarsat apoi AUTOMAT si in
2. suflet (minti pervertite, afectiuni deraiate, deci alegeri proaste), si blestem care apoi s-a manifestat si
3. fizic: boli, saracie, violenta, moarte prematura, etc...

Isus a venit sa REaduca binecuvantarile proiectate, promise intial, de care evreii au beneficiat intr-o masura infima, si asta din cauza ca in Deuteronom scrie ca DOAR cine implineste TOATA LEGEA (ceea ce a fost imposibil, nimeni nu a putut-o Implini perfect, decat Isus), doar acela va fi binecuvantat cu binecuvantarile din cap 28.

-daca e sa analizam exact insemnatatea cuvantului Binecuvantare, inseamna Favoare divina pronuntata.
Iar binecuvantarile au 3 directii pentru vietile noastre, ptr ca noi suntem fiinte triunice:

sa le luam de la inceput:
1.Binecuvantari spirituale: as scrie o gramada despre asta, dar nu reusesc: pun doar cateva versete:
Evrei 9:12 (rascumparare vesnica),
Evrei 6:4-6, apoi 14 (Dumnezeu ne-a facut desavarsiti in duhul nostru),
Evrei 12:23 (binecuvantati cu un duh desavarsit, adica perfect, nepatat)
Evrei 1:8 (sa intelegem puterea pe care o avem in duh, aceeasi care l-a inviat pe Isus din morti, o avem DEJA!!, mai ramane sa stim cum sa o facem sa iasa sa inunde si sufletul, si trupul => din cauza asta a ne ruga "Doamne, da-mi mai multa putere" inseamna necredinta, ptr ca nu credem ca El deja ne-a dat tot ce aveam nevoie, mai degraba tre sa ne rugam, "Doamne, multumesc ptr puterea Ta", si sa nu mai venim la Dumnezeu cu muntii nostri, sa ne plangem, ci sa ne ducem la muntii nostri, sa le spunem sa se arunce in mare, sa ne folosim de puterea pe care Dumnezeu a indesat-o in duhul nostru; de asta trebuie sa spunem "Pot totul in Hristos -nu in mine insami-, care ma intareste")
-concluzie: in duh avem tot ce vom putea avea vreodatata: si ce e acolo inauntru, e sigilat ptr vesnicie, nu mai stiu unde e versetul ala unde scrie ca purtam sigiliul Duhului. (la ce foloseste un sigiliu? de ce sigileaza femeile borcanele? sa nu intre aerul sa decompuna compozitia! La fel noi purtam sigiuliul Duhului Sfant, ca nimic sa nu corupa mantuirea duhului nostru).
INSA a lasa ca tot ce Dumnezeu a pus in duhul nostru sa traspara si in gandurile noastre, si in emotiile noastre, si in trupul nostru, si in buzunarele noastre... e un proces, din care fiecare invata atat cat reuseste de-a lungul vietii.
Iar cheia e CUNOSTINTA: spune in Osea parca: "Poporul Meu (nu paganii, ci noi, copiii Lui) piere din lipsa de cunostinta"

Binecuvantarea, favoarea divina este pronuntata si este menita sa locuiasca IN DUHUL NOSTRU! Din cuza asta "am fost binecuvantati cu orice binecuvantare spirituala". Si cu cat punem credinta mai mult in actiune, cu atat binecuvantarea duhovniceasca, spirituala se va manifesta si in celelalte componente ale vietii noastre: In suflet si in trup.

2. Binecuvantari sufletesti: in emotiile noastre: Romani 8:1 "Acum deci nu mai exista nici o condamnare... ptr cei care pasesc DUPA duhul, nu dupa carne" (descurajarea, infrangerea nu-si au locul, ptr ca Dumnezeu ne trateaza si ne vede prin prisma duhului nostru, unde locuieste Duhul Sfant, si acolo este totul pur, desavrasit, nu prin meritele noastre, ci prin credinta in sacrificiul de la cruce pe care ne-o insusim zilnic. Iar daca Dumnezeu ma iubeste neconditionat, si nu ma condamna, de ce sa mai permit dusmanului sau constintei inca neinnoita sa ma condamne?)
galateni 5:22 (multe din roade implica o manifestare emotionala, pace, rabdare, infranare...)
Psalm 16:11 (plinatate de bucurie in prezenta Lui, adica mereu..., dar suntem tristi uneori ptr ca ignoram prezenta Lui)
isaia 26:3
Romani 8:6
- ca astea sa devina reale ptr noi, trebuie sa meditam la ele

3. Binecuvantari trupesti. prima si cea mai evidenta: sanatatea: isaia 53:3-5, iar in caz ca cineva ar crede ca acolo se refrea la faptul ca Isus a purtat doar neputintele noastre spirituale, versetul a fost repetat in Matei 8:17, iar daca Isus a purtat in trupul lui si bolile mele, de ce sa le mai port si eu, prin nestiinta sau necredinta mea? Noi am fost crescuti sa credem ca vindecarile supranaturale au fost doar in vremea apostolilor, dar in marcu 16 spune care sunt semnele celor care ii vor insoti pe cei care cred. Iar daca viata terestra intr-un trup sanatos era programata doar ptr vremea intoarcerii lui Isus a 2-a oara, atunci El ar fi trebuit sa le spuna la toti care veneau la El, acum 2000 de ani "Dragii mei, o sa fiti vindecati intr-o zi, la restaurarea tuturor lucrurilor, pana atunci, indurati boala pe o incercare, ptr ca e Voia mea uneori sa fiti bolnavi!" NU si iar NU!!!

Eu abia acuma incep sa deschid ochii spre adevarurile astea, si mi se par extraordinare, si am inceput sa experimentez ceva victorii, sunt abia la inceput, nu pot sa spun ca lucrurile merg perfect in directia asta in viata mea, dar macar am plecat pe drumul asta)
1 petru 2:24 (AM FOST VINDECATI, nu vom fi)
deuteron 7:15
3 Ioan 1:2 (e Voia Lui sa ne mearga bine, sa prosperam in toate, asa cum prosperam in duhul si apoi in sufletul nostru)
Geneza 12:2 e voia Lui sa prosperam si financiar, iar scopul trebuie sa fie sa prosperam ca sa fim la randul nostru o binecuvantare!! mi se pare inutil sa mai adaug ca Dumnezeu uraste lacomia si idolatria, dar o fac, in caz ca e nevoie sa tina cu picioarele pe pamant pe vreo cineva...
Luca 6:38 o masura buna, scuturata, indesata, care da pe dinafara!! Ne arata CUM, insa cum am mai scris: se poate cadea in extrema ca cineva sa dea, din dorinta de a primi inapoi, chiar de la Dumnezeu; CHEIA este MOTIVATIA INIMII! fara conditia din ...
1 Corinteni 13:3 - dragostea, toate sunt inutile.
Marcu 10:29 de 100 de ori (sa fie doar cuvinte metaforice?...) IN VIATA ACEASTA cu persecutie! ;)

- nu banii sunt problema, ci dragostea de bani (din cauza asta Isus i-a spus tanarului bogat sa vanda tot ce avea, ptr ca el isi punea increderea in bani; Marcu 10:24 clarifica bine asta, ptr ca si ucenicii ca si multi dintre noi, au facut confuzie intre bani si dragostea de bani...)
psalmul 35:27 (unele traduceri zic Domnul, care isi gaseste placerea in pacea robului sau, dar altele cuprind mai bine sensul din original: Domnul isi gaseste placerea in prosperitatea robului sau)
2 Corint 9:8, 11 Dumnezeu vrea sa avem, ca sa avem de unde sa dam ptr orice lucrare sau fapta buna, fiind imbogatiti in toate privintele. Dumnezeu nu vrea sa ne prospere ca sa ne simtim bine pe yaht si sa uitam de El, ci ca sa avem cu ce sustinem vestirea Imparatiei Lui!!

Toti trecem prin perioada in care ne zbatem financiar, cati ani a durat la noi....! Dar stiti cand au inceput sa se schimbe lucrurile la noi? Cand am inceput sa credem lucrurile astea despre care blogaresc. Apoi am inceput sa actionam in credinta, recunoscand ca avem deja toate si ca ne incredem in El ca sa ne multiplice finaciar, dand zeciuiala, si alte oferte. La scurt timp am avut oferta sa venim sa locuim in casa asta, cu tot ce trebuie in ea, si in care am putut sa stam fara sa fie nevoie sa lucrez si eu, sa pot creste pe lavinia, apoi pe giulia, si sa avem ceva surplus sa putem sustine diferite lucrari ptr Imparatia lui Dumnezeu!! Aici in Italia e "un noroc" iesit din comun! Dar noi stim de ce.... ;)

Deuteron 28:1-2... 14 mai intai, In vechiul legamant, oamenii trebuiau sa tina TOATA legea, ca sa vina peste ei binecuvantarile, dar in Noul legamant, Isus a implinit Legea ptr noi, ca apoi sa ne fie atribuita neprihanirea din lege, nu prin fapte, ci prin credinta! (Romani 8:4 galateni 3:13) Deci modul in care intram in binecuvantari e diferit, insa oricum binecuvantarile sunt aceleasi din deuteronom 28. (indiferent de tara, indiferent de timp, in cos si in hambar, (adica in portofel si in banca), in oras, si la tara, in pantec, la lucru, in gradina, totul se va reproduce in viata noastra, etc. El vrea ca noi sa fim atat de binecuvantati, incat noi sa dam cu imprumut, nu sa luam cu imprumut. Vrea sa fim CAPUL, nu coada!!!!!
Deuteronom 7:13, 14 ne va multiplica. Mai clar decat atat ca e Voia Lui sa fim pruductivi in toate...., si ca nu trebuie sa acceptam ca fiind voia lui sterilitatea, de orice fel!!...... Si repet, nu e pe baza de cat de bravi sau buni suntem, ptr ca nimeni nu s-ar ridica la inaltime, ci ptr ca El ni le-a oferit, si ni le-a pus la dispozitie ca sa beneficiem de ele prin intermediul credintei!!!
2 Corinteni 8:9-12 Isus a fost facut pacat in locul nostru, ca noi sa fim neprihaniti, la fel a purtat boala ca noi sa fim sanatosi, si a devenit sarac ca noi sa ne imbogatim (iar toate astea s-au intamplat LA CRUCE, nu in timpul vietii Lui!!! - ce bomba am lansat, asa-i?)
Suna extravagant!! Dar sunt cuvintele Bibliei, si scrie si Motivul ptr care Dumnezeu ne vrea bogati: "ca sa crestem si in aceasta BINEFACERE" (vs. 7) ptr ca
fapte 20:35 "mai binecuvantat este sa dai decat sa primesti", deci bincuvantat este SI sa primesti (ca sa ai de unde sa dai), Si sa dai, dar una e mai mare decat alta!!
Galateni 3:29 mostenitori ale promisiunii in toate formele ei: sprituale, sufletesti, si fizice!!

Eu cred ca doctrina cea mai ucigasa in crestinism azi este cea a Suveranitatii lui Dumnezeu, unde tot ce ni se intampla e Voia Lui, ne rugam, cerand (deci necrezand ca am primit deja totul) sanatate, bani (fie ei si ptr motivatiile cele mai pure), iar cand nu le primim, le luam ca fiind Voia Lui, ca sa ne invete o lectie de caracter.
-ce parinte ar rupe o mana copilului, ca sa il invete o lectie? "daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult nu va va da Tatal Vostru toate lucrurile impreuna cu Fiul Lui?" (parafrazat)
Voia Lui ne este facuta clara, doar ca dusmanul, stiind ca multi din Copiii Lui Dumnezeu i-a scapat deja din gheara, ca sunt deja mantuiti si au destinul vesnic stabilit, se zbate in modul cel mai diperat sa ne tina in ceata confuziei cu privire macar la viata asta... si multi au pierit inainte de vreme, secerati de boala, altii zbatandu-se in diferite lipsuri, adancindu-se in frustrarea de a nu putea fi o binecuvantare, deci a nu se simti impliniti relational, etc...
In fine, sunt multe de zis, fiecare caz e diferit, dar eu sunt sigura ca fiecare a avut mereu sansa de a alege o cale sau alta, si fiecare a facut-o pe cea care avea la baza cunostinta in acel moment, despre Voia Lui Dumnezeu ptr vietile noastre.

UN LUCRU E SIGUR!
Nimeni nu ne mai poate rapi binecuvantarile lui Dumnezeu, ne sunt deja achizitionate. Dar trebuie sa ne vedem mai intai din Sara in Sarai (Printesa, atragatoare, dorita, fertila), din Avram in Avraam (Tatal multor natiuni). Schimbarea incepe in mintea noastra.
Apoi trebuie sa intindem mana in credinta spre ele.
Singurii care ne pot lipsi de binecuvantarile Lui ...suntem noi insine!

Mai sunt inca multe de zis, dar ma opresc aici.

Administratorul nedrept

2007-11-26T18:29:00.001+01:00

Tot ce avem nu este al nostru, ci noi suntem doar niste administratori atat cat traim pe Pamant, si as vrea sa ma axez un pic si pe parabola cu administratorul nedrept (care sincera sa fiu, multa vreme unele elemente nu le intelegeam).
In Luca 16:10 Isus spune: "Cel ce este credincios in putine lucruri (sau in lucruri mici), este credincios in multe (sau in lucruri mari); si cel ce este nedrept in putine lucruri, este nedrept si in multe".Desi paragraful asta poate avea aplicatii cu privire la lucrurile pe care le facem in viata (oricat de scopuri marete ne trezeste Dumnezeu in inima, daca nu pornim de la lucrurile mici, avand grija de grupa de copii, sau facand curatenie in biserica, si fiind credincios in a nu trisa la coada, punand lucrurile de la supermarket la loc la raftul unde erau, daca ma razgandesc, etc...), TOTUSI, daca ne uitam bine, CONTEXTUL versetului asta se refera la ....BANI!!
Ceea ce Isus vrea sa ne transmita e ca zona cea mai minora a administrarii in viata este cea a finantelor!!
Asta e o afirmatie foarte radicala, stiu! Si unii dintre voi care citesc se pot simti ofensati, dar ... asta e Cuvantul!!
vs. 11: "de aceea, daca nu ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta pe cele adevarate? 12: Si daca n-ati fost credinciosi in lucrul altuia, cine va va da ce este al vostru? 13: nici un slujitor nu poate sluji la doi stapani, caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt, sau va tine la unul si va dispretui pe celelalt; Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Manona (sau banilor)".
In loc sa spunem ca a fi credincios in lucrurile financiare e lucrul cel mai mic, deci n-ar trebui nici macar sa discutam despre asta, mai degraba cred ca atitudinea noastra trebuie sa fie asta: DACA NU POTI FACE CEEA CE E MAI MIC (lucrurile mici) ATUNCI NU POTI FACE NICI LUCRURILE MAI MARI!
Daca nu poti ridica greutati de 5 kile, nu ar trebui sa te apuci de un program de ridicat 10 kile!Trebuie sa incepem cu lucrurile mai mici si sa ne ridicam pe parcurs.

Isus afirma ca a ne increde in Dumnezeu ptr finantele noastre este uzul cel mai mic al credintei noastre!! Si daca nu ne putem increde in El ptr lucrurile astea mai mici, atunci tocmai asta e motivul ptr care nu vedem alte lucruri mai mari intamplandu-se in viata noastra, pe care ni le dorim si le cerem (pace, mantuire ptr rude, prieteni, vindecare fizica, etc).
Daca nu ne incredem in El, ca ne va face sa devenim o binecuvantare ptr altii, aratand asta DAND din ceea ce avem AZI, zeciuiala (minimul de incredere, un test al inimii) si alte oferte, sa nu ne asteptam sa avem victorii in alte zone mai inalte ale vietii noastre.

Administratorul din povestea noastra traise o viata de viclenie, fura din banii stapanului, ca sa traiasca o viata de placeri probabil, arunca banii pe distractii, tzoale, etc, insa ... totul fara nici o finalitate. Doar "traia momentul".
Insa cand s-a vazut la un pas de a ramane in aer, se vede ca a avut un moment de reflectie, si vedem o schimbare in atitudinea lui fata de bani.

S-a folosit tot de banii sefului, dar data asta ca sa schimbe cumva ceva in viitor.
Multa vreme nu am inteles de ce stapanul a laudat pe administratorul nedrept, cand a aflat ce a facut, ptr ca lucrase tot prin viclenie, furand tot din buzunarul sefului, scazand din datoriile celor care ii erau datori.

Insa ... imi scapa faptul ca Cel pe care il simboliza stapanul, era Dumnezeu, care vrea sa ne invete sa fim atat de detasati de lucrurile materiale, incat, chiar cand cineva te fura, sa reusesti sa te desprinzi atat de mult de partea negativa, sa nu te tulbure nicicum (sunt doar niste lucruri), si sa reusesti sa gasesti ceva pozitiv in ceea ce a facut.

Dand deoparte modalitatea prin care administratorul a lucrat, care bineinteles ca nu e ceva de aprobat, ceea ce stapanul a laudat era faptul ca administratorul a inteles ca banii pot fi un instrument prin care el isi poate influenta, asterne viitorul.
Banii pot avea atat o valoare distructiva, dar pot avea si o valoare eterna, daca sunt folositi pentru a influenta alte vieti.

Dumnezeu vrea sa ne aduca pe fiecare in punctul in care sa traim nu doar ptr a manca si ptr a ne plati facturile, ci ptr a promova INTAI Imparatia Lui (si cu cat viziunea e mai larga, cu atat costa mai multi bani ptr a o sustine), ptr a sustine misionari, si de asemenea ptr a da (cel putin) cate un pahar de apa micutilor in Numele Lui, fie in Africa, fie in realitatea secetei romanesti...
E o lume suferinda in jurul nostru.

Iar cand cineva m-a intrebat de ce pun atat de mult accent pe bani ca fiind o binecuvantare, raspunsul meu a fost cel pe care si Pavel l-a dat: degeaba spui celui in nevoi: Mergi si Domnul sa iti implineasca nevoile!, degeaba spunem despre Dragostea lui Dumnezeu (la cuvinte toti suntem buni), daca nu o si facem concret. Asta e adevarata demonstratie!

Salvarea de la despartirea vesnica de Dumnezeu si accesul in Imparatia Lui o primim prin har, dar Rasplatirea, ceea ce vom face o vesnicie, ne va fi in functie de faptele noastre.
Doamne, ce sa facem noi ptr Imparatia Ta AZI?

Binecuvantari si blesteme

2007-11-22T11:51:00.000+01:00

Am vrut sa inteleg mai bine lucrurile astea, si meditand la diferite pasaje din Biblie, am inceput sa percep mesaje contradictorii la inceput, dar care treptat s-au deslusit.

Crestinismul religios a promovat dintotdeauna conceput ca Dumnezeu este cel care trimite necazuri, boli, saracie ca sa ne invete lectiile de caracter de care avem nevoie.

Si totusi, uitandu-ma la planul initial si inima lui Dumnezeu ptr om la inceput, bolile, saracia si orice presiune si opozitie in viata omul si le-a atras singur DE LA DUSMAN, deci au fost un rezultat al blestemului adamic, nicidecum "binecuvantari" de la Dumnezeu.

Dumnezeu a vrut dintotdeauna ca omul sa invete ascultand de Cuvantul Lui, spus direct (Rhema) sau scris (Logos), nu dand cu capul!!! -> 2 Timotei 3:16 "Toata scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie cu totul desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."

Bolile, saracia si necazurile nu au fost niciodata proiectul lui Dumnezeu ptr desavarsirea omului, DAR bineinteles ca de vreme ce omul singur s-a bagat cu capul in probleme, de multe ori ele insele au devenit invatatori in schimbul Cuvantului.

Chiar si lumea a inteles adevarul ca e cu mult mai preferabil sa capatam inteleciune din sfaturile si experienta altora (dar ptr asta e nevoie de umilinta), decat sa trebuiasca sa ne lovim noi cu capul in toate in viata.

Si in ce sens sa fie Cuvantul un invatator?

Multi care citesc Biblia, ar vrea sa fie o lista de chestii foarte clare de lucruri pozitive de urmat. Numai ca se observa foarte usor ca sunt si multe lucruri ciudate, deloc pozitive, sau sentinte meditative pe care multi dintre eroii ei le-au facut sau gandit, pasaje neinsotite de nici un comentariu de genul: "Fa ca el, sau nu fa ca el". Pur si simplu suntem lasati "in aer".

De ce vorbea Isus in pilde? Ptr ca doar cine are cu adevarat foame, va cere intelepciune de la Dumnezeu, si va intelege. Dumnezeu a intins mana omenirii, dar e nevoie sa si omul sa raspunda, sa intinda mana lui, ca lucrurile sa devina clare. E nevoie mereu de credinta si zel, pentru a strapunge ceata aparenta de la primul nivel.

Dumnezeu nu baga nimic pe gatul nimanui. Trebuie sa fie o continua colaborare intre Dumnezeu si om, ca relatia sa existe.

Asa functioneaza lucrurile, ca dragostea sa fie desavarsita, omul trebuie sa aiba posibilitatea de a i se opune.

Alfel, daca ar fi totul clar ca cristalul, iar linia de urmat ar fi trambitata in toata splendoarea ei tuturor, ar fi creat in jurul oamenilor o situatie fara iesire, iar omul s-ar gasi in pozitia de a fi obligat sa accepte, robotic.

Din cauza asta, in Biblie gasim oameni care au fost numiti "dupa inima lui Dumnezeu" dar care apoi s-au cam culcat pe o ureche si au poftit dupa femeia altuia, sau care au avut o credinta asa de puternica incat au fost numiti "prietenul lui Dumnezeu", dar au mintit la un mom. dat ca sa isi scape pielea, etc, si la fel gasim diferite sentinte in cartile poetice scrise in diferite momente ale vietii, mai mult sau mai putin sintonizate cu Sfatul lui Dumnezeu, aparent contradictorii intre ele, tocmai ca noi sa citim, si sa cerem intelepciune sa razbatem printre ele, si sa intelegem care sunt de imbratisat, si care sunt rezultate ale imprefectiunii umane, ramase scrise tocmai ca sa ne invete, sa ne arate ca se prea poate sa fim desavarsiti in duh, dar uneori sa o dam in bara in ganduri, emotii, trup, sa dea deci posibilitatea de a filtra toate "filosofiile" si sa sorbim doar pe cele desavarsite.

Bineinteles ca dupa cadere omul a fost destinat suferintei, insa... tot in Cuvant gasim, daca cerem, o distinctie clara in interiorul marelui concept de SUFERINTA:

1. Suferintele rezultate din blestemul adamic, boala, saracia, si orice moarte spirituala (depresie, gelozie, irascibilitate, etc), pe care Isus a venit sa le poarte la cruce in locul nostru, si pe care noi nu mai e nevoie sa le acceptam atunci cand dusmanul incearca sa le arunce peste noi (si asta reiese din atatea versete ca nu as sti pe care sa il scriu mai intai) si

2. Suferinta prin persecutie, singura care ne este garantata la un loc cu binecuvantarile puse la dispozitie in schimbul de la Cruce: Marcu 10:29 "Adevarat va spun ca nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau sotie, sau copii, sau pamanturi, pentru Mine si pentru Evanghelie, 30 si sa nu primeasca acum, in veacul acesta, de o suta de ori mai mult: case, frati si surori si mame, si copii si pamanturi, IMPREUNA CU PERSECUTII; si in veacul viitor viata vesnica."

Incep sa inteleg din ce in ce mai bine ca daca Isus este acelasi ieri, azi si in veac, atunci El vrea la fel de mult ca si atunci cand era pe pamant, ca oamenii sa se bucure de sanatate, orbii sa isi capete vederea, cei ce plang sa primeasca bucurie si pace, iar saracii sa asculte vestea buna... Si care sa fie vestea buna ptr cei saraci?

De ce ptr bolnavi sa fie sanatatea, ptr cei ce plang sa fie bucuria, iar ptr cei saraci.... bogatiile in viata cealalta??

NU, ci El "ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-se blestem pentru noi, 14 pentru ca binecuvantarea data lui Avraam sa vina peste neamuri... pentru ca noi sa primim, prin credinta promisiunea Duhului" (gal.3:13,14)

El ne-a recastigat binecuvantarea promisa in Gradina (la care noi renuntasem, servind pe tava autoritatea pe care o aveam lui satan), binecuvantare care ne va curpinde fiinta cu totul: incepand din duh, pana in suflet (ganduri, emotii, vointa), si in trup!

INSA INSA INSA!!! Bineinteles ca afland astea, carnea imediat ne poate ispiti: "oo, ce bine, e voia lui Dumnezeu sa prosperam si financiar!!! hai carne, aduna cat mai multe!!!"

NU SI IAR NU!!

Ptr ca scopul ca Avraam sa fie binecuvantat, era ca sa fie el la randul lui o binecuvantare!! Asta e inima lui Dumnezeu: dragostea se gandeste la ceilalti, nu la sine insasi!

Dumnezeu cauta oameni tuburi prin care sa poata mangaia lumea asta suferinda, sa o binecuvanteze cu toate bunatatile pe care EL le-a creat pentru oameni!!!

Insa cum pot fi o binecuvantare daca am fost educata ca smerenia inseamna sa ma multumesc cu cateva firimituri, si sa nu ma astept nimic de la Dumnezeu? Cum pot sa binecuvantez pe altii si material, daca eu insami cer doar minimul necesar?? Dumnezeu mi-a arata ca asta e o atitudine egoista, ptr ca cer doar ptr mine!

Cheia in toata povestea asta este atitudinea inimii:

"Nu aveti, ptr ca cereti gresit, sa rispiti in poftele desarte ale inimii voastre"

Chiar daca un tata are asigurata o masina ptr fiul lui, i-o va da doar dupa ce va implini 18 ani, ptr ca altfel, mai devreme l-ar distruge.

Din cauza asta citim si versete ca "Doamne, nu imi da nici prea putin, ptr ca in saracie sa cartesc, nici prea mult, ca in bogatie sa ma racesc fata de tine" (parafrazat), ptr ca inima respectiva era inca "minora"... sa zicem asa; si din cauza asta noi trebuie sa invatam sa crestem! ;)

Sunt de asemenea o multime de proverbe unde spune ca bogatiile iti pot indeparta inima de Dumnezeu, si din cauza asta gasim o gramada de sfaturi:

Ps 62:10 "daca cresc bogatiile, nu va lipiti inima de ele" etc...

Insa faptul ca exista pericolul asta, nu inseamna sa dam cu totul la o parte bogatiile, ci inseamna ca trebuie sa cerem putere sa ramanem mereu cu inima in Dumnezeu, cu increderea ca El este sursa noastra, nu banii.

Banii vor fi doar un insturment in mana noastra de a fi o binecuvantare!!

Ps 112:2,3 generatia celor drepti va fi binecuvantata. Bogatie si belsug sunt in casa sa..."

Afland toate astea, se prea poate sa ramanem cu mainile incrucisate, spunand ca "daca Dumnezeu ar vrea sa am de unde da, atunci El imi va da", insa tot Dumnezeu ne da si "reteta" ca sa avem de unde sa fim o binecuvantare: Luca 6:38 "dati si vi se va da, o masura buna, indesata, clatinata, care da pe dinafara".

Vom primi daca vom incepe sa dam din putinul pe care il avem la un moment dat.

ATENTIE INSA: se poate foarte usor cadea in capcana de a dori sa dam ptr ca in felul asta Il vom face pe Dumnezeu sa ne dea si noua la randul nostru. O capcana in care cu un picior pot sa spun ca am cazut si eu la un moment dat.
Daca eu dau ca sa Il fac pe Dumnezeu sa imi dea inapoi, motivatia mea nu este dragoste, ci este egoism si manipulare!!

Da, Dumnezeu se asteapta de la noi sa dam oferte si zeciuiala, dar totul trebuie sa fie IN HAR, ca un pas de credinta care sa ne pozitioneze in locul unde sa primim tot ceea ce Dumnezeu ne-a aprovizionat DEJA acum 2000 de ani, nu ca o obligatie legista.

Nu dau ca sa primesc, ci ca un raspuns la dragostea lui Dumnezeu, care deja mi-a obtinut in lumea spirituala orice binecuvantare, si mi le-a pus la dispozitie, iar ceea ce le va face sa iasa la iveala in lumea fizica este credinta mea!!

Voi da, ptr ca El a dat mai intai!!

Dar nu pot sa nu ma astept sa si primesc inapoi de 30, de 60 sau de 100 de ori mai mult, ca sa am de unde sa fiu o binecuvantare si mai mare!!

O, ce Dumnezeu avem!!

Motivatia din spatele actiunilor noastre e mai importanta decat actiunile in sine: 1 Cor. 13:3 spune ca "daca mi-as imparti toata averea ptr hrana saracilor si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic".

Prejudecati cu privire la muzica

2007-11-08T23:51:00.000+01:00

Alta prejudecata care m-a tinut inlantuita ceva vreme: Muzica ritmata si mai ales zgomotoasa e satanista! Iar apogeul de diabolic il atinge rock-ul! :)

In perioada in care am inceput sa deschid ochii spre viata, adolescenta, imi ajungeau la urechi 2 concepte diferite despre muzica:
1. Cum ca muzica divina e cea suava, linistita, iar cea zgomotoasa caracterizeaza haosul demonic, si 2. Muzica in sine nu e nici rea nici buna, e doar un limbaj, un instrument care transimte acele valori pe care le dau cuvintele, sau pur si simplu amplifica inclinatiile valorice ale cuiva in caz de instrumentala.
Intotdeauna mi-a placut comparatia asta: muzica e un cutit, care poate si taia painea, dar si ucide...
Cu rusine recunosc ca cel care avea rezonanta cea mai puternica in mine era primul! Desi ceva in adanc imi spunea ca de fapt al doilea era cel rezonabil, totusi primul a fost cel care a prins radacini mult mai puternice in mine, datorita educatiei, a influentei adunarii unde mergeam, care isi dorea sa urmeze invataturile biblice.

Dupa ce am experimentat nasterea din nou, Duhul cel zdrobitor de lanturi a inceput sa ma cerceteze! Citeam in Psalmi inchinare la Dumnezeu cu chimvale si instrumente cu corzi, zdranganitoare, citeam cum Dumnezeu nu era numai in susurul linistit dintre stanci aratat lui Moise, dar ... era si in vajaitul unui vant puternic din Fapte, si in trompetele puternice ale levitilor, si in strigatele dezlantuite ale israelitilor din jurul zidurilor Ierihonului, etc.
Mintea mea a inceput sa se dezmorteasca, sa inteleg ca nu neaparat decibelii putini sunt o indicatie de divin si ca nu de putine ori Dumnezeu s-a manifestat de-a dreptul spectaculos, extravagant chiar!

S-a intamplat sa ascult ceva casete cu muzica ritmata, contemporana, cu mesaje biblice, ceea ce la inceput mi se parea un paradox, o combinatie caraghioasa. Si tot in acest timp ma rascolea si acea intrebare despre dans (pe care am expus-o mai in urma)...
Apoi incepusem sa cunosc si cate un ne-ortodox, care... nu stiu cum, dar nu voia sa incapa deloc in schema fixa pe care mi-o prestabilisem cu privire la ei, nu se potrivea nicicum cu eticheta (care mi-a fost servita de mai-marii mei, preoti, frati, etc) de "rataciti" dornici de spectacol. Nu intelegeam de ce ochii lor demonstrau asa o intimitate cu Dumnezeu -manifestata pe muzica ritmata-!!, si nu aratau opacitatea, vinovatia din falsitatea pe care o credeam eu prezenta acolo, in acea combinatie...

In felul asta, o buna perioada am oscilat intre ceea ce am fost invatata, si ceea ce simteam ca se ridica de undeva din adancul meu, si a carui echilibru si dreptate nu o puteam ocoli...
Apoi a sosit momentul sa fac o alegere.Si am facut-o.
Am inteles ca armoniile rezulate din combinatiile suntelelor au fost ideea Lui Dumnezeu, si ca modalitatea de organizare a acelor combinatii este pur culturala, temporala, variabila, DAR mai presus de orice AMORALA!
Abia cand reusesti cu adevarat sa te ridici deasupra si sa te desprinzi de itzele contextului in care te-ai nascut (bineinteles ca deplin nu prea o poate face nimeni, decat Dumnezeu), ai sub ochi o panorama care are o putere incredibila de a topi micimea clasificarilor anumitor "batai" (adica combinatii de secvente ritmice) doar in x sau y valoare morala!

Acuma, sa reusesc sa dezradacinez de tot acea prejudecata,... psihicul uman e o chestie tare... incalcita (mai ales la femei!). Cu greu se poate defini clar parcursul unui concept si implicatiile lui, in sufletul unui om, si incrangaturile de cauza-efect de la ratiune la emotie si inapoi...
Cert e ca a durat cativa ani sa ma lupt sa scot firicelele de radacina ramasa, care slava Domnului ca pulsau viata in ele din ce in ce mai rar!
Am avut deseori asa o ciuda "sfanta", un regret ca eram nevoita sa pierd atata timp sa imi reeduc mintea, sa mi-o innoiesc, si sa mi-o tin vibranta si cu picioarele in Dreptate...

Ce bine era daca nu trebuia sa ma confrunt cu frustrarile astea...
De cate momente frumoase m-a jefuit aceasta "educatie" (si degetul meu sta intins nu catre persoane, ptr ca nu avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva duhurilor, si puterilor intunericului, care si-au bagat coada si au invalmasit unele valori ale predecesorilor mei) si cat timp mi-a trebuit sa o incadrez bine, sa ii inteleg motivatiile, sa intind mana dupa Sangele Lui, sa imi aduca iertare, sa pot oferi iertare, si sa vad libertatea care stea sfioasa ascunsa in spatele ei, asteptand sa fie invitata sa fie gustata!!

De ce am ales ceea ce am ales

2007-11-08T13:28:00.000+01:00

Intentia mea in posturile astea este sa fiu cat se poate de transparenta si directa.
Vremea este prea scurta, ne mai ramane prea putin timp sa ne mai ascundem dupa afirmatii "politically correct", sa mai patinam in spatele cuvintelor, ca nu cumva sa ofensam.

E vorba de niste framanatari foarte intime si intense ptr mine, dar in acelasi timp foarte comune multora din cercul prietenilor ramasi in Romania, asa ca voi face ceea ce simt ca a sosit timpul sa o fac, in speranta ca vor mai fi de ajutor si altcuiva experientele noastre.

Cineva mi-a spus ca oamenii pleaca din biserica ortodoxa din cauza ca lucrurile sunt prea profunde.
M-a facut sa zambesc.
Nu din cauza asta am plecat noi.
Da, sunt unele scrieri ale unor sfintilor parinti care sunt profunde, si sunt de admirat, ptr ca strapung inima si dau intelepciune.

DAR NU "prea-profunzimea ortodoxiei" E MOTIVUL plecarii multora, ci faptul ca dogma ei (in aceeasi situatie cu Bis. Catolica) este un amestec FOARTE subtil intre-tesut de legamant nou-testamentar (=mantuire prin har) cu extraordinarul-dar-EXPIRATUL pact al Legii (=mantuirea prin fapte, foarte prezent de altfel si in budism, hinduism, islam, new-age, si restul religiilor)!
Hilar si tragic, dar... oamenii uita ca noi traim cam la 2000 de ani dupa implinirea completa a Legii (pr ca nimeni nu a putut si nu o va putea implini, in afara de Isus), si instaurarea DARULUI fara plata, si continua sa traisca o viata cu inima impartita intre 2 legaminte.
Cumplita si desarta lupta...

De-a lungul secolelor dupa ridicarea la cer a lui Isus, a avut loc un proces foarte fin de (re-)infiltrare a conceptului de mantuire prin fapte in interiorul Dreptei Credinte (crestinismul nou-testamentar al mantuirii prin har, la care avem acces prin credinta! Efeseni 2:8,9 Asta a fost marea noutate adusa de Isus, Vestea aproape prea buna sa fie adevarata: neprihanirea ne este facuta in dar de Isus, a obtinut-o El in locul meu, nu trebuie sa ma mai zbat sa fiu neprihanita, ptr ca oricum nu as face deajuns, eu trebuie doar sa cred si sa primesc haina alba, si la fel, tot prin credinta sa si continui sa traiesc: Coloseni 2:6 Dupa cum ati primit pe Cristos Isus, Domnul, asa sa si umblati in El, bucurandu-ma de haina, fara chinuri personale de a o albi, ptr ca oricum, nu functioneaza nici un clor la haina aia ;)
Sigur ca credinta se va vedea apoi si in fapte, dar faptele vor fi doar un raspuns automat de dragoste la Substitutia de la Cruce, nicidecum o obligatie, o conditie ca sa avem acces la Imparatie)!!!..
Iar ptr cine vrea sa ramana fidel CARTII CARTILOR, i se face sila la un moment dat de confuzia si frustrarile din viata de zi cu zi pe care predicarea asta mixta ortodoxa le produce...

Nu e vorba ca lumea cauta ceva usor de digerat, ci lumea cauta lucruri spirituale care sa poata fi relevante ptr viata lor concreta, sa le ofere puterea de schimbare a circumstantelor asa cum (sanatos) li se trezeste dorinta citind din aventurile Noului testament, si sa ii ajute sa traiasca viata asta la nivelul maxim pe care Dumnezeu l-a proiectat ptr fiecare, o viata in care supranaturalul domina si conduce tot ce este natural!!

Cei care au ales sa urmeze ghidul ortodox, s-au multumit cu nivelul de revelatie la care au ajuns sfintii parinti.
Repet: este si asta o felie de revelatie: extraordinara in multe directii, dar incompleta, cum nici revelatia multor protestanti nu e completa.
Dar eu indraznesc sa afirm (dupa cativa ani de analizat si o parte si alta), ca protestantii s-au bucurat, in foamea lor dupa puritatea evangheliei, de o felie de revelatie mai aproapiata de esenta vietii concrete cu Dumnezeu, descrisa si lasata ca tipar/model in Noul testament.

S-a intamplat f des si la noi in familie, si vad fenomenul asta si aici, in bis.catolica, ca persoane sa inceapa sa dea masca la o parte de peste oasele moarte (varuite frumos, sa para vii) ale dogmei "strabune", dar apoi sa se lase conditionate de ramificatiile afective familiare, (pai cum? bunici, unchi, matusi, soti, sotii, parinti ortodocsi, tu cum indraznesti sa iei alta pozitie?) si au acceptat "explicatiile alternative" (care par pozitive, dar... incorecte) la claritatea de cristal pur nou-testamentara.
Ca doar "asa am primit".
Dar... atata timp cat mai respiram, exista speranta! ;)

Eu stiu cum e: atata timp cat eram in Romania, inconjurati de toate rudele, ne-a fost f greu sa luam o decizie, sa ne desprindem, in momentul in care incepusem sa deschidem ochii spre elementele nebiblice din ortodoxie.
Acum realizez ca era vorba de o dependenta de oameni pe care o aveam (la fel de schilodanta ca si dependenta de droguri, alcool sau orice altceva, doar ca manifestata diferit) deocarece trecusera cativa ani de fapt, si noi tot bateam pasul pe loc, ptr ca nu voiam sa sfasiem inimile la rude si atatia prieteni, neintelegand ca e normal sa ii iubim, dar ca atunci cand a fi acceptat de ei inseamna sa compromitem Cuvantul, emotiile nu trebuie sa ma controleze, ci eu trebuie sa le controlez pe ele.
Abia cand am ajuns aici, mai departe de presiunea "de grup" (care exercita asa o putere manipulatoare, EMOTIILE de apartenenta "radacinoasa") am inteles ca trebuie sa fac ceea ce trebuie, chiar daca trebuie sa platesc cu pretul sentimentelor de tristete in inimile lor (tristete bine-intentionata, dar izvorata din convingeri mai mult traditionale decat biblice), suferind persecutie "religioasa" din partea lor.
-ce acuze am avut de suferit apoi... dar asta e, ne-am gasit in situatia versetului ala: "Judecati voi, e mai bine sa ascultam de voi, decat de Dumnezeu?"

Si abia acuma uitandu-ma in urma, realizez ca Dumnezeu s-a folosit de dorinta noastra de a veni in Italia (din motive atat financiare, cat si de dezamagire fata de universul crestin romanesc), si ne-a pus intr-un mediu propice de a analiza mai "la rece", si a lua 1 data ptr totdeauna o decizie de ascultare definitiva, cu privire la lucrurile in care credeam.

Poate parea vulgar ce spun, dar Satana nu va pune niciodata otrava in treaba-mare de caine, ca stie ca nimeni nu se va atinge de ea, ci o va pune intr-o friptura, ptr ca pe aia cu siguranta cineva o va manca.
Despre dozele astea de otrava... in posturile viitoare.

Tuse - la ce bun?

2006-11-14T16:09:00.000+01:00

Acum 4 sau 5 saptamani intr-o duminica, la biserica am avut niste momente de inchinare atat de "tari", alaturi de ceilalti copii ai Lui!
I-am simtit prezenta intr-un mod special. M-am predat inca o data in mana Lui, si i-am oferit libertatea sa-si implineasca voia Lui in mine, sa-mi arate ce mai are nevoie de plivire, ce mai sta inca in calea implinirii scopului Lui deplin in viata mea.
Eram gata de urmatorul nivel.

Dupa cateva zile a inceput sa ma necajeasca o tuse care a durat 4 saptamani. (Pana ieri.)
Drept urmare a trebuit sa o las mai moale cu vocalizele si cu cantatul acasa, in momentele mele intime cu Dumnezeu.
Primele 3 saptamani au fost cum au fost, dar a 4-a a fost teribila.
Stiam ca orice disfunctionalitate nu vine de la El, si stiam ca la cruce El a purtat nu numai pacatele mele, ci si bolile mele.
In cateva raduri am declarat adevarul asta asupra gatului meu, si am ridicat rugaciuni de multumire ptr ceea ce Isus a facut din dragoste ptr mine acum 2000 de ani, insa... pe un ton retinut, timid.
La un moment dat insa, cand am vazut ca incepe sa se ingroase gluma iar tusea nu dadea nici un semn ca ar da inapoi, am avut senzatia ca mi s-a umplut paharul!
Am apelat la toata credinta si autoritatea pe care stiam ca Dumnezeu mi le-a pus la dispozitie (nu ptr ca as fi eu o fata "de treaba", ci ptr ca sunt creatia Lui si ma iubeste), si am gonit-o afara. M-am declarat vindecata in Numele Lui Isus Hristos. Apoi am inceput sa astept manifestarea a ceea ce primisem in duhul meu.
Mar 11:24 De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.

Dar... se vede ca inca mai aveam multe "fortarete" de prejudecati din trecutul meu, (cu amestec de concepte biblice si "semi-biblice") care imi produceau inca dubii (subtile si involuntare, inconstiente pe moment de multe ori) cu privire la faptul ca E MEREU VOIA LUI DUMNEZEU SA FIM SANATOSI, prin urmare vindecarea mea intarzia sa se manifeste.

Chiar daca nu a trimis El tusea peste mine, totusi El a luat lucrul cu care dusmanul m-a atacat, si s-a folosit de ast' eveniment... ca sa ma invete ceva:

In tot acest timp de 4 saptamani, momentele mele de inchinare acasa cam tot timpul se sfarseau cu frustrare, confuzie si lacrimi, ptr ca aveam impresia ca nu o pot face complet, daca nu este si "externalizata", prin vocea mea!
Confuzie ptr ca nu intelegeam de ce nu vad si manifestarea vindecarii pe care stiam ca am primit-o. (manifestare despre care toata viata o sa invat de ce uneori nu o vedem)
Lacrimi ptr ca efectiv imi lipsea cantecul mai mult ca oricand, tocmai in perioada asta in care Dumnezeu ma promoveaza tot mai mult in destinul Lui ptr viata mea, de a invita si pe altii in Curtile Lui, prin cantec...

Poate ca vindecarea mea ar fi sosit mai repede daca as fi fost mai inteleapta, si as fi luat pauza TOTAL, dar nu am facut-o, continuand inca sa cant sambetele (repetitie) si duminicile, asa cum puteam.
(Intr-o duminica chiar mi-a placut tare cum a sunat vocea mea, mai ragusita, mai rock!)
Nici prin cap nu mi-a trecut sa ma dau deoparte vreo duminica de la partea mea in biserica... (as fi avut inca 1 ocazie sa invat si mai bine ca lumea se invarte si fara contributia mea ...;))
Dar acum, cand in sfarsit am inteles ce trebuia sa inteleg, realizez, uitandu-ma in urma ca Dumnezeu, daca a vazut ca eu nu inteleg cum trebuie sa fie inchinarea mea fara sa fie nevoie sa ma lovesc cu capul, ci pur si simplu cu Cuvantul in brate, citind experientele altora, a fost constrans sa constate "datul meu cu capul", pe care apoi l-a folosit sa imi reveleze adevarul care trebuia sa il inteleg.

Cand mi-am povestit trairile lui Ovidiu si unei dragi surori din biserica, Dumnezeu s-a folosit de ei, si m-a provocat sa ma gandesc, sa realizez ca in lumea spirituala am deja tot ce am nevoie ca inchinarea mea sa fie suficienta!
El nu are nevoie de vocea mea ca sa vada cat de mult Il ador! Adorarea mea in duh este cat se poate de TOTALA si completa, ptr ca locul unde locuieste El in mine e duhul meu, si ceea ce are El nevoie de la mine IN PRIMUL RAND este duhul meu!
Iar duhul meu Ii poate inalta o muzica pe care vocea mea nu o poate exprima nici pe departe...!
Cand am lasat ca adevarul asta sa prinda viata in mine, am simtit ca mi-au cazut niste solzi de pe ochi, si o pace ca o mare...
Oh..., toata fiinta mea si-a cerut iertare ptr ingamfarea de a considera intimitatea mea cu El "integrala" doar daca exista articularea ei cu o exprimare care tine de lumea materiala...
Cu un ochi sau fara un ochi, cu o mana sau fara o mana, cu vocea sau fara vocea mea, El ma cheama in acel loc intim, unde elementele care tin de simturile fizice devin secundare, indiferent de cat de sublim ar suna ele (sunetele)...

Da, este minunat cand se impletesc cele 2 lumi, cand inchinarea "in duh" are loc pe armonii muzicale bine construite, ptr ca in final El ne-a dat corpul cu aparatul fonic, deci Da, e fain cand tot mecanismul este complet, dar... eu trebuia sa inteleg ca fiecare element are o finalitate diferita, iar vocea mea fizica este doar un dar pentru lumea din jurul meu, un instrument de chemare, un indicator ptr generatia asta perversa si corupta inspre frumusetile divine, nicidecum modul meu personal, tipic (pe care ajunsesem sa il consider EXCLUSIV) de a ma prezenta eu in fata Lui.
Sunt atatea inimi care Il adora chiar si fara o voce care sa sune armonios dpdv al undelor sonore!...

Am uitat sa spun ca luam si picaturi, si sirop, ma luptam pe toate fronturile ptr vindecarea mea...
Dar abia alaltaieri (cand s-au incheiat cele 4 saptamani) am inteles deplin ce inseamna "Adevaratii inchinatori se vor inchina in duh si in adevar!"
Abia incepand de alaltaieri am inceput sa vad imbunatatiri in tusea mea.
Azi aproape ca nu mai am nimic!

E ca si cu credinta si cu faptele: ceea ce vede Dumnezeu si care ne pune in stanga sau dreapta (oi sau capre) e credinta = inchinarea in duh!! DAR ceea ce apoi determina rasplata, si ce vom face in acea parte (dreapta sau stanga), sunt faptele = cum ai lasat inchinarea sa transpara in viata fizica, ce-ai facut cu ea (am pus talantul, vocea la treaba, l-am lucrat, l-am tratat cum am stiut mai bine, fiind templul Duhului Sfant, am incurajat si pe altii, batand din palme, fiind sugestiv, am dansat incurajand si pe altii sa intre in cercul puterii crescute cand suntem mai multi, etc, etc...)!

Multumesc, Doamne, ptr cate imi descoperi!
Te Ador!

Lectii de viata - despre "cei 2 vor deveni UNA"

2006-10-06T16:35:00.000+02:00

Cand m-am maritat, ca "cei 2 vor lasa pe mama si pe tatal lor, si se vor alipi", am inteles-o rapid, asa am si facut (o dezlipire mai mult spirituala, de autoritate, nu si fizica, ptr ca am locuit cu socrii mei mult timp).
Dar ca "cei 2 vor deveni UNA" era de fapt un proces, care urma sa dureze toata viata... chiar ca habar-n'aveam, si nici ca eram pregatita.

Sotul meu a fost si mentorul meu.
In procesul nostru de "devenire UNA" m-au durut multe lucruri pe care el mi le-a semnalizat, dar a fost o durere buna. A fost acea intristare care duce la pocainta.
Intotdeauna analizele si solutiile aduse de el la probleme au fost cele mai potrivite.
Avea si are mereu dreptate, si tre' sa recunosc ca uneori e frustrant sa traiesti cu un om (aproape) perfect... ;)

Acum cateva duminici am avut invitat la biserica un pastor de la o biserica vecina. A avut un cuvant foarte puternic, incurajator, provocant.
La sfarsit, el s-a rugat in mod special ptr cei care au venit in fata sa isi reinnoiasca legamintele, sau sa se consacre cu mai multa seriozitate lui Dumnezeu.
Ptr unii dintre noi a avut chiar si un cuvant de cunostinta de la Dumnezeu.
-"Dumnezeu are multe lucrari pe care vrea sa le faca cu voi, lucruri mari, dar voi trebuie sa lucrati la armonia dintre voi doi" a avut ptr mine si Ovidiu.

In mod normal cineva nu s-ar expune in felul asta in care o fac eu, dar acum sunt sigura ca multe/multi care se confrunta cu tot felul de probleme de cuplu; nu stiu cum dar... nu e nimic nou pe Pamant, bine ii zice Eclesiastul.
Simt ca Dumnezeu ma cheama sa ma fac vulnerabila, si sa povestesc despre unele framantari din experineta noastra conjugala, pentru ca tare mult mi-as fi dorit sa o faca altcineva mai demult, de la care sa invat, sa nu fie nevoie sa mai dau cu capul eu.

Se spune ca intelepciunea care duce la succes se poate asimila pe 2 cai:
1. cea din experienta proprie, si dureroasa, calea lunga,
2. cea din experienta altora, nedureroasa, scurtatura, urmarea (nu doar aprobarea) principiilor unui mentor.
O, de as fi realizat mai demult cu cat mai pretioasa este a doua...

In drum spre casa in acea duminica, am analizat amandoi care sunt lucrurile pe care le consideram ca stau in calea armoniei dintre noi.
Primul: desi credeam despre mine ca eu nu mai am problema asta, totusi o aveam: inca faceam pe mama cu sotul meu, si lucrul asta e printre cele mai otravitoare intr-un cuplu.
La repetitii (ptr inchinarea de duminica): intr-o sambata, demult, Ovidiu a trebuit sa inlocuiasca persoana de la orga (de obicei canta la tobe). Si din cauza ca orga aia are anumite ritmuri prestabilite, el a incercat sa le ia pe fiecare la rand, sa vada care se potriveau cel mai bine la fiecare cantec.
La inceput, nestiind ca exista si optiunea memorizarii, cand gasea ritmul potrivit, si-l scria pe o hartie, in dreptul fiecarui cantec.
Dar apoi, a inceput sa le memorizeze, evident nemaifiind nevoie de hartiuta.
Desi am aflat si eu ca si le memora, totusi nu am facut conexiunea, ramasesem cuplata ca eu tre' sa imi ajut gagiu', sa-i amintesc, si tot ii dadeam ghes sa si le scrie.
Iar el era atat de concentrat la ce facea, se ocupa in acelasi timp si de mixatul sunetului (careva avea nevoie de mai multe inalte, careva de grasime)... incat nu a gasit timpul sa imi explice ca nu mai e nevoie.
In acelasi timp eu tot i-o luam inainte, (de parca el nu-si dadea seama si singur ce nu merge), si ii tot spuneam, ba ca tre' sa dea mai tare, mai incet aia sau ailalta...
Culmea e ca chestia asta s-a intamplat vreo cateva sambete la rand, ptr ca Ovidiu intotdeauna se mai gandea si se mai ocupa si de alte x lucruri pe acolo, dupa repetitii, si nu reusea niciodata sa se concentreze la ce anume il sacaiam, ca sa imi semnalizeze lucrul asta, ca sa nu mai spun ca in general e felul lui e sa nu se opreasca asupra greselilor altuia.
Dar... bine ca a venit si momentul sa imi spuna. Initial m-a durut, ptr ca nu ma vedeam vinovata. Motivatia mea era pur si simplu sa il ajut cum pot eu mai bine, sa ii ofer si o opinie secundara (ha-ha, tocmai eu... specialista lu' peste, parca n-as fi realizat pe cine aveam in fata).
Dar am inteles inca o data ca motivatia cea mai inocenta, exprimata in maniera gresita, duce la un rezultat la fel de falimentar ca si o motivatie rea.
Ovidiu mi-a apasat destul de clar, si el isi dadea seama la fel de bine sau mai bine decat mine ce se auzea aiurea, si urma sa ia masuri, dar ... sa nu ma astept sa fie super-man, sa realizez ca el se gandeste la mai multe lucruri o data, si ca ia masurile in timpii lui, nu ai mei.
A trebuit sa invat despre supunere. Si e normal sa fie asa. O masina nu o pot conduce 2 persoane o data. Ar iesi urat de tot in final...

Al doilea: gelozia!!
Aiaia... Incredibil ca un cuplu format din asa specimene, despre care s-ar spune ca au tot ce le trebuie ca sa nu aiba temeri din astea, sa experimenteze totusi sentimentele astea atat de veninoase...

(va urma)

Cat m-au influentat prejudecatile? - II

2006-10-02T18:56:00.000+02:00

Alta prejudecata: in anumite surse "stramosesti" citeam ca "crestinismul de noua generatie" nu e de fapt deloc crestinism, ci o mascarada, cu motivatii ascunse, manipulatoare. E doar un show, cu muzica moderna, care sa atraga multimile amagite de "ajutoare"...

Din cauza asta, desi nici ortodoxia nu o consideram "fara prihana", totusi tot ce era ne-ortodox, capatase in sistemul meu de evaluare asa... o aura de ciudatenie, de falsitate, minciuna, poate prostie in multe cazuri, imi ziceam... Si pe toti adeptii respectivi ii stampilam imediat ( de la distanta, evident) cu o eticheta pe care, in aroganta mea, nu as permis sa mi-o dezlipeasca nimeni, ca doar eu nu sunt faiera sa ma pacaleasca cineva...
In schimb, Duhul Lui, care ma condusese in familia regala odata, era fidel in lucrarea pe care a inceput-o in mine, de a ma conduce pe Caile Vietii.

Tarziu am inteles ca desi innoirea duhului meu a avut loc cand aveam 15 ani, lucru care nu mai avea nevoie de nici o ajustare, eram cat se poate de mantuita ATUNCI!!, totusi innoirea mintii mele, ptr a-mi reseta valorile (care sa imi produca si emotiile innoite la randul lor, nemaifiind cele mai importante, dar... nu lipsite de importanta), era un proces care urma si urmeaza sa dureze toata viata!
Asta eu nu intelegeam, si nimeni nu imi spunea asta!
Nici un sclav, a doua zi dupa castigarea libertatii, nu a inceput sa gandeasca asemenea unui om liber.

Mult timp versetul asta: "acum nu mai exista condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus", (Rom 8:1) ramanea doar la nivelul intelegerii rationale, dar inima mea se simtea inca condamnata ptr multe: lucruri pe care mi le propuneam si nu le faceam, dar si alte de genul: daca nu ai capul acoperit in adunare, Dumnezeu nu primeste lauda ta, daca ai citit o injuratura pe pereti, ti-ai pangarit mintea si Dumnezeu nu mai poate gasi intimitate cu tine, daca ai stimulul sa dansezi, esti incitata de dracu', daca nu te rogi inainte de fiecare masa, esti nerecunoascatoare, daca iti pui rimel, esti o pacatoasa, etc, etc...

Si nu imi spunea nimeni ca a noastra constiinta e produsul atat a:

1. standardelor intuitive, puse de Dumnezeu acolo, de bine si rau (si ptr a ne stimula la un destin mai inalt, ptr un impact asupra altora mai maret, si ptr o rasplatire mai generoasa, NICIDECUM ptr castigarea dragostei lui Dumnezeu, sau ptr evaluarea continuitatii mantuirii mele!), DAR ... si a

2. standardelor omenesti, decazute, rezultate ale educatiei culturale, variabila temporal, de natura subiectiva

Evrei 9:14 spune asa: "cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!"

O alta traducere, ROM-TLRC spune si mai bine: "va curata constiinta noastra".

Constiinta mea avea nevoie de lumina, de puterea de a face diferenta intre cele 2, de curatare!

Dumnezeu m-a luminat progresiv, si am inceput sa fac diferenta intre multe principii etern valabile din Sfanta Scriptura, si aplicatiile lor, care de multe ori pot varia temporal, cultural. (de ex. supunerea femeii sotului ei = principiu spiritual valabil cat o tine Pamantu', acoperirea capului= aplicatie a principiului care variaza temporal, geografic, ptr ca e un element cultural). Plus alte "intarituri" despre care am mai vorbit si o sa mai vorbesc...

Abia dupa ce am inceput sa-i dau cale libera Duhului Sfant sa faca asta in mine, am inceput sa inteleg proverbul ala: "Omul sfinteste locul".

Tot ceea ce ne inconjoara in lumea fizica sunt doar niste instrumente: de fiecare dintre noi depinde valoarea pe care acele lucruri o vor lua.

Televizorul nu este un pacat doar ptr ca majoritatea canalelor transmit doar gunoaie egocentriste si mizerii pornografice. Exista si canale crestine, care sa dea gloria lui Dumnezeu si sa aduca hrana spirituala!

Scenele nu sunt pacatoase doar ptr ca majoritatea care se urca pe ele se promoveaza pe ei insisi si non-valorile decazute pacatoase. Scenele sunt doar un instrument pe care cei care au influenta o pot folosi spre slava lui Dumnezeu, conducerea spre o inchinare si predicare a Vestei Bune in moduri cum cei 12 foarte mult si-ar fi dorit sa o poata face, sunt sigura!!!

Hartia de reviste nu e pacatoasa doar ptr ca la chiscuri exista atat de multe publicatii care nu spun nimic viu, sau care abuzeaza de capacitatea stimularii imaginative prin mijloace vizuale, sa ne corupa mintea, implicit fiinta, strecurandu-se pe portita sexuala a fiintei noastre. Hartia e doar un mijloc de care cineva se poate folosi sa transmita ceva.

Prea multa vreme Mireasa lui Hristos a stat pasiva, si a permis de-a lungul secolelor dusmanului sa se foloseasca la maxim de orice instrument ca sa fure, sa ucida si sa distruga, cand de fapt Dumnezeu a fost cel care a dat intelepciune omului sa inventeze diferite mijloace!!

Personal sunt f bucuroasa sa vad ca exista un grup destul de consistent de Fii de Rege, care au inteles ca al lor Tata a creat muntii, si aurul si diamantele PENTRU EI, nu ptr satan, si au avut curajul sa caute sa le foloseasca ptr scopuri vesnice!!

Iar motivul blogului meu este si asta: sa inalt un strigat "in pustie":

OARE CAND se vor trezi multi dintre fii lui Dumnezeu, locuitori ai Romaniei, sa se ridice, sa se scuture de prejudecati si sa spuna ca apostolul Pavel: "caut in orice chip sa castig pe cat mai multi" (parafrazat)?

Prejudecatile cu privire la trup

2006-09-01T16:15:00.000+02:00

Am pus titlul asta, pentru ca asta e intrebarea pe care mi-o pun mai mult perioada asta...

Am crescut atatia ani cu niste versuri atat de frumoase "Strigati tot de bucurie catre Domnul Mare!..." dar cantate cu atata tristete si opacitate ...
Pur si simplu nu intelegeam si inca nu inteleg cum e posibil asemenea mesaj sa ramana doar la nivel mental (si nici macar acolo la unii), dar sa nu strapunga duhul si sa il faca sa se reverse si in afara, sa se vada pe chip? Cum poti sa canti "STRIGATI" si sa NU STRIGI?? Cum se poate sa existe aceasta sciziune intre ce se spune si ce se face?
Cum se poate sa contempli o mantuire asa mare, o Dragoste atat de extraordinara, si sa nu iti vibreze toata fiinta, trupul inclus??
Intr-un fel o justificare o gasesc: comunismul, care a deformat in asa hal spiritul roman, si a incovoiat de inhibitie opresatii lui, incat a dat nastere la aceasta "decuplare" intre duh, psihic, emotie si limbajul corporal al romanului.
(Sau poate ca multi din cei ce pronunta acele cuvinte de fapt nu au fost strapunsi cu adevarat, ci doar urmeaza traditia familiei; sau poate unii cred, dar cred cu emotiile, cu ratiunea, dar nu cu duhul! - lucru pe care am invatat sa il diferentiez doar de curand, si il constat cu tristete, ptr ca creeaza multe confuzii pe Terra asta obosita, si mult rau Numelui Lui Dumnezeu --- dar nu despre asta vorbesc aici, mai tarziu...)

Si totusi...

Citeam despre un David care intr-o anumita ocazie a dansat de bucurie inaintea Domnului, iar mie asa mult imi placea sa dansez! Dar... nu puteam nicicum sa impac ce citeam din Biblie cu ce mi se spunea despre "lumea cu placerile ei pacatoase" printre care si dansul.
Desi teoretic mi se spunea ca sa dansezi e pacat, totusi ai mei parinti nu erau atat de rigizi sa ne interzica cu desavarsire sa dansam de unii singuri prin casa (poate ocazional cu colegii de scoala), si chiar zambeau la caraghioslacurile noastre de copii, ramanand pe ganduri...

Abia acum inteleg ca sentimentul de vinovatie se nastea din cauza ca singura conotatie pe care noi (ca crestini ostasi, ortodocsi) stiam sa o atribuim dansului era cea de natura sexuala (desi sarea evident de pe paginile Scriputurii opusul, si ceva in adanc ne soptea sa privim cu luare aminte micutii...!!).
Iar ideea asta isi are originile in conceptul ca trupul cu toate manifestarile lui e ceva pacatos. Autorul minciunii inutil sa ma spun cine e, din pacate a reusit asa de bine in inselaciune, ca i-a facut sa uite pe oameni CINE le-a dat trupul, ca o haina ptr duh, o capodopera incredintata noua, supusa coruptiei dupa gura de mar, da, dar nefiind nici buna nici rea in sine dpdv spiritual, ci modul in care o intretinem si o folosim poate fi bun sau rau.
Asa ca oameni au inceput sa faca confuzie si au omis sa inteleaga ca nu a manca e un pacat, ci a ne imbuiba, nu a face dragoste e pacat, ci a o face in afara unui legamant, si nu a dansa e un pacat, ci a o face cu motivatiile gresite.

O intrebare incerca sa isi faca deseori loc in mintea mea: Daca elimini trasaturile erotice, ce e gresit in a dansa?? (Ah... prea multi ani am pierdut nepunandu-mi intrebarile astea mai profund...)

Poate parea o chestie infantila, putin importanta multora.
Si totusi, cine ignora ca dansul e o exprimare ultima a valorilor interioare, intr-o maniera completa, totala a fiintei umane, cine nu realizeaza cata putere de fuziune, de unitate, de armonizare intr-un anumit grup de oameni poate produce si dansul (nicidecum numai) , pierde o felie speciala si unica de la viata!
Din pacate lumea in care traim si-a dat seama de puterea pe care dansul o poate exercita asupra fiintei umane, si o foloseste din belsug, dar... impotriva ei insesi, promovand exacerbarea propriilor capacitati, a egoismului, si a unui erotism in afara limitelor pe care le-a intentionat Creatorul nostru PENTRU BINELE NOSTRU!

Fiindca am dorit-o foarte mult si i-am cerut-o, Dumnezeu a inceput sa ma ia sus, in brate, si sa imi arate treptat panorame pe care la nivelul "de jos" nu le vedeam.
Ochelarii au inceput sa se topeasca si am inceput sa inteleg episoadele cu Miriam (sora lui Aaron) si celelalte femei care au cantat si dansat de bucurie dupa trecerea Marii Rosii, am inceput sa ma regasesc (la nivel mental doar la inceput, ptr ca a durat ceva vreme pana sa pot sa scutur lanturile complet si sa o pot face efectiv) in dansul total al lui David, si sa inteleg versete ca asta:
Ps. 149:3 sa laude Numele Lui cu dansuri, sa-i cante laude cu toba si cu harpa!
Ps. 150:4 Laudati-L cu timpane si dansuri; laudati-L cu instrumente cu coarde si cu flaute!
si alte versete profetice in care lumea canta si se bucura dansand, pe inaltimile Sionului.

Am inteles apoi ca evlavia si blandetea sunt atitudini ale inimii, si nu au nici o legatura cu miscarile de melc cu care am fost obisnuita sa le asociez, iar asta am inteles-o bine meditand mai ales la episodul in care Isus a rasturnat mesele vanzatorilor din Templu!!!

Acum abia am inteles ca acolo unde Duhul Sfant este lasat sa darame si sa reconstruiasca ceea ce vrea EL, acolo ESTE LIBERTATE!!
Iar libertatea asta imi va permea nu numai duhul, ci si mintea mea, emotiile mele si trupul meu!!!
La o mantuire asa de mare, voi salta de bucurie cu toata plinatatea fiintei mele: pornind din duh, pana in varful urechilor!!
Si o fac zilnic! Ca sa nu mai spun cat de benefica este si ptr sanatatea trupului (asta ca sa nu fie apoi nevoie sa ne smiorcaim "Doamne vindeca-ma" cand ne imbolnavim printre altele si din lipsa de exercitiu fizic - dar despre asta in alt post ;))

Cat m-au influentat prejudecatile? I

2006-08-23T16:38:00.000+02:00

Vorbeam despre prejudecatile cu care am crescut...

Caramizile de baza ale crestinismului mi-au fost zidite inca din copilarie. Am stiut dintotdeauna ca Dumnezeu s-a facut om ca sa plateasca in locul fiecaruia consecintele alegerilor naturii decazute.
Pentru implementarea timpurie a conceptului astuia nu as putea sa nu fiu etern recunoscatoare parintilor si bunicilor mei.

Si totusi ... si ei au fost oameni imperfecti. Mi-au transmis acest bagaj cum au stiut ei mai bine, din pacate si cu rele pe langa bune... Bagaj pe care am inceput sa il iau la puricat doar in acesti ultimi 5 ani.

Vreau sa afirm cu claritate de la bun inceput ca Dumnezeu mi-a aratat ca de deciziile pe care le-am luat in anii dinaintea dedicarii noastre complete lui Dumnezeu, eu sunt responsabila!
In multe momente cheie as fi putut sa iau decizia buna, in loc de cea gresita.
EU as fi putut sa caut mai mult prezenta Lui Dumnezeu, EU as fi putut sa cer mai multa foame ptr El, si asta m-ar fi condus sa deschid Cuvantul Lui mai des, EU as fi putut sa imi canalizez energiile sa caut mai mult locurile in care Cuvantul era predicat mai aproape de original... Iar toate astea mi-ar fi creat conditiile sa iau deciziile bune, care sa fi trasat un curs vietii mai aproape de Planul Lui ptr mine.

Ceea ce oricum vreau sa scot in evidenta e ca si invatatura pe care am primit-o a avut o anumita influenta in deciziile mele. INSA NU a avut responsabilitate deplina, ptr ca eu nu sunt doar rezultatul circumstantelor; Nu am facut prostiile pe care le-am facut la un moment dat doar ptr ca mi s-a semanat si neghina pe langa grau, ptr ca atunci cand am devenit suficient de mare ca varsta, as fi putut sa incep sa fac distinctie intre cele 2, si sa fac trierea! Dar n-am facut-o, am mers cu valul.
INSA acum, uitandu-ma in urma, realizez ca si amestecul asta doctrinal a avut o oarecare influenta in deciziile care mi-au trasat la un moment dat un curs al vietii, ajungand in niste puncte pe care nu le-as fi dorit niciodata.

O sa incerc in posturile viitoare sa scot din foc cate un carbune pe rand... ;)

Important este ca in final Dumnezeu a luat punctele alea "de moarte" si le-a folosit spre binele meu (ptr ca i-am dat voie), asa ca in genunchi, acum 5 ani, m-am intors la Viata la care incet-incet incepusem sa renunt, Viata pe care o gustasem ptr prima oara cu multi ani in urma.

La varsta de 15 ani Dumnezeu a raspuns intr-o zi de vara intr-un mod surprinzator unor intrebari care ma framantau mult (prin cel care astazi imi este sot!!, fara ca eu sa fi pus nici o intrebare, pur si simplu asistam la raspunsurile date de o gura omeneasca, la niste intrebari pe care eu le pusesem doar in taina, Lui).
Lucrul asta m-a coplesit!! Dumnezeu era atat de real, si interesat de gandurile mele!!
A doua zi, meditand si infiorandu-ma, L-am simtit atat de aproape, I-am perceput prezenta si dragostea intr-un mod cum... nu sunt cuvinte sa descriu. In timp ce ma rugam si Ii incredintam viata mea, simteam o dragoste lichida care imi trecea prin corp din cap pana in picioare! Atunci am simtit ca ceva in mine a inviat! Experimentam ceea ce Biblia numeste nastere din nou.
Apoi cu mare foame am inceput sa petrec ore cu Biblia in brate.
Acea dragoste "dintai" si portiile de hrana de la Studiul biblic (de la Oastea Domnului, Galati) mi-au fost mai mult decat suficiente o vreme.
Ma simteam iubita cum nu sunt cuvinte sa descriu, si asta imi dadea forte noi in fiecare dimineata.

Dar in paralel nutream o antipatie adanca fata de Formele religioase (predominante, adica ortodoxe, adaug azi, ptr ca atunci nu prea eram constienta ca mai exista si alt univers decat ala...) atat de irelevante mediului si ritmului meu zilnic de vietuire.
Si nu putini ani mi-am pus intrebarea: DE CE?? Oare asta sa fie tot?
Banuiam ca trebuie sa fie ori ceva "necurat" la mijloc, ori in alte cazuri "mana" omului, asa ca multi ani am adoptat pozitia "Ia numai ce e bun, restul ignora!" (ca sa nu mai spun cat de dificil era sa fac bine distinctia intre ce era Bun - si ce era ...mai putin Bun, ce era Adevar pur - si ce era ... zorzoane omenesti).

In unele momente ale vietii Il simteam pe Dumnezeu mai aproape decat in alte dati, mangaindu-ma, iar eu plangand, ptr ca nu intelegeam de ce asa... Dar El tacea, tacea si ma astepta sa ... deschid Biblia si ochii! Sa promovez intai clasele primare ... ;)

Ceva nu mergea.

Versetele "Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s'o aibă din belşug." (Ioan 10:10), sau "...semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mînile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16:17) si multe altele asemeni ma lasau in ceata...

Sunt mult prea multe de zis... Incerc sa rezum.

Acum, cand incerc sa traiesc Adevarul care vrea sa ma faca libera de toate prejudecatile, realizez cat de greu imi este sa ma ridic ca El sa poata rupe lanturile.
Multa vreme am asteptat sa vina Dumnezeu sa ma ridice. Dar apoi am aflat ca El se asteapta de la mine sa decid sa ma ridic de jos. Abia cand voi face partea mea, atunci doar o va face si El pe a Lui. Doar in acel loc ne putem intalni!

Desi intelesesem ca numai datorita harului Lui am putut fi iertata, nu din cauza ca eram o fata draguta sau de treaba, ci doar din cauza ca El m-a creat asemeni Lui si ma iubea, desi primisem darul Vietii vesnice prin credinta, prin har, am inceput dupa o vreme, subtil, fara sa realizez, sa traiesc incercand sa imi castig favoarea Lui Dumnezeu, luptandu-ma sa merit ceea ce mi se daruise, si straduindu-ma fierbinte si repede sa imi produc fructele Duhului Sfant, neintelegand ca nu mi le pot produce singura, si ca apoi fructele alea au nevoie de ceva timp pana sa se coaca bine, si ca uneori o mai dam si prin gropi!
-Aaahh, ce desertaciune!!! Cata frustrare!!

Auzeam despre un Dumnezeu care era bun, iar cei din jurul meu incercau sa ii semene dar... victoria era departe de cele mai multe ori. EU insami Il iubeam pe Dumnezeu, si incercam sa inving ceea ce stiam ca e pacat in viata mea, dar ... faceam 2 pasi inainte si 3 inapoi. Si cand reuseam, ramaneam asa cu o frustrare pe care nu mi-o puteam defini (impletita evident cu mandrie foarte bine ascunsa) dar pe care mai tarziu am inteles-o: toate eforturile noastre de a-I place mai mult Lui, toate faptele "bune" sunt doar o carpa murdara fata de Standardul Lui. Iar ceea ce credeam ca e o victorie, imi lasa un gust amar si o neliniste...

Asa ca versetul din Romani 8:37 Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit iar nu avea nici un sens pentru mine...
Traiam un mix in care alternau momentele in care simteam cu Dumnezeu mila pentru saraci, dragostea fata de lume in general, si bunatatea care uneori imi revarsa fara efort, cu momentele in care firea pacatoasa se revolta fata de autoritati (de orice fel), repulsia fata de unii oameni, mandria si asumarea a tot ce am MIE insemi.
Apoi urma sentimentul de vinovatie, condamnarea, si indoielile, daca mai e scris numele meu in Cartea aia...
De fapt ceea ce se intampla cu mine era un fenomen atat de comun in Oastea Domnului, care din pacate se identifica in doctrina ei cu Biserica ortodoxa in acest sens: mantuirea se pastreaza atat prin har (darul nemeritat de la Cruce, de substitutie a pacatelor noastre cu neprihanirea Lui Isus), cat si prin faptele bune!!!
Ceea ce in sine e un non-sens!! Coloseni 2:6 spune "dupa cum ati primit pe Cristos Isus, Domnul (prin credinta adica), asa sa si umblati in El"
Dar... oh... TRADITIOOOON! (ca in filmul Violonistul de pe acoperis ;)

(Da, e adevarat, nu pot spune ca sunt un crestin, daca nu am si faptele care sa ma urmeze, DAR faptele nu le fac ca sa ma califice la Mantuire, si sa imi castige dragostea Lui, ptr ca El ma iubeste ORICAND SI ORICUM - asta am inteles-o doar dupa ce am avut si eu copii - ci ele (faptele) sunt doar un decurs firesc, automat - cu exceptii saltuare, ptr ca inca traim in corpul asta imperfect, care o mai da in bara uneori, exceptii care insa nu ma decupleaza de la Viata intima cu El!!! GLORIE LUI DUMNEZEU, cat de bun e!!!)

Am crescut cu o idee de crestinism restrictiv teoretic, dar permisiv in realitatea familiei mele.

(va urma in partea II)

Calatoria mea

2006-08-23T11:32:00.000+02:00

Am vrut sa ma duc sa imi cumpar un carnet, sa imi fac un jurnal.
Dar fiindca tot am un sot care m-a inconjurat cu tehnologie multimediala, hai sa imi fac jurnalul sub forma asta...

Zilele astea mi se trezeste o sete dupa Dumnezeu la niste nivele pe care nu le-am atins niciodata pana acum. Dumnezeu ma atrage intr-un loc si mai ascuns, si mai inalt.

Nu am cum sa rezum aici ultimii 5 ani, anii cei mai frumosi din viata mea, anii in care am inceput cu adevarat sa traiesc, in care am pus carma navei mele in Mainile Lui, Cel care stie mult mai bine decat mine cum trebuie traita o viata...

Dar incepand cu luna martie (2006), de cand am ales sa ne apropiem de niste oameni care traiesc o viata mai aproape de Dumnezeu decat cei pe care i-am avut in jur pana atunci, dintr-o data ritmul in calatoria mea s-a schimbat, s-a accelerat, a capatat alta aroma si culoare.

Si din martie pana acum Dumnezeu m-a chemat spre El puternic si totusi neinvaziv, elegant; am inceput sa inteleg si sa experimentez cu adevarat ce inseama INCHINARE!
Am inceput sa imi inteleg scopul meu si destinul meu, pe care il intuiam de multa vreme, dar pe care nu il cuprinsesem ca acum.

Pentru intalnirea cu Dumnezeu in mijlocul poporului Lui de duminica (20 aug.) ma rugasem sa vina! Si sa vina puternic. Si I-am dat cale libera sa ma foloseasca.
M-am golit cu recunostinta ca e vorba doar despre El, ca sa aiba cat mai mult loc in mine. (sunt oricum, intr-un proces de "golire", de moarte a constiintei de mine insami, si cu siguranta nu am atins punctul de perfectiune in sensul asta)
Si s-a folosit de mine! Ne-am inchinat si pe cuvintele "programate" ale cantecelor; dar apoi am fost proiectati spre o adorare spontana cand efectiv am incheiat ultimul cuvant al ultimului cantec, si dintr-o data am izbucnit pe tonalitate mai inalta in laude si recunoastere a Maretiei si Maiestatii Lui!!

A fost ceva extraodrinar, ceva ce eu personal nu am mai experimentat.

Si inca imi dau seama ca nu a fost decat una din primele trepte de pe scara pe care Dumnezeu vrea sa urc. Inca ma mai simt trasa inapoi de prejudecatile cu care am crescut (despre felul asta de crestinism), de temeri (1. ca sunt prea noua in biserica asta, ca nu suntem cunoscuti, si lumea ar putea sa nu primeasca de la noi, 2. ca nu sunt suficient de matura, ca nu am un "vocabular" de inchinare suficient ptr a face lucrarea asta...).
Dar... trebuie doar sa imi aduc aminte ca EL intervine PRIN OAMENI, si ca EL vrea sa vorbeasca prin mine: Samuel era un copil, Moise era probabil un pic balbait, Timotei era un tinerel, Pavel la inceput era privit cu circumspectie de ucenici, si totusi a pledat ptr Isus cu indrazneala, etc.

Si de duminca incepand Dumnezeu imi sopteste inimii mele ca vrea mai mult decat imi inchipui eu sa isi faca lucrarea pe Pamant, dar are nevoie de oameni cu o inima curata, care sa ii recunoasca LUI meritele!
Si mi-a aratat franturi din ce vrea sa faca in biserica asta, felul de pocainta la care vrea sa ii aduca. M-am indoit in suspine de dragostea geloasa cu care iubeste oamenii pe care mi-a permis sa i-o simt. Si am dorit impreuna cu El curatarea pe care mi-a aratat-o, dar... carnea inca mai voia sa conduca: "sa se foloseasca de ceilalti sa o puna in miscare, ca sunt mai sfinti, nu de mine, cine sunt eu?"
Si totusi Voia Ta sa se faca, Doamne! Nu ma simt capabila in mine insami, dar... POT TOTUL IN HRISTOS, CARE MA INTARESTE!
"Daca nu veti striga voi, vor striga pietrele!"